Main menu

header

903 8 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Apreciați și consumați din timpuri imemoriale pentru gustul lor de excepție, strugurii sunt mult mai mult decât fructe delicioase și versatile - sunt adevărați vindecători ai naturii, certificați ca atare de un mare număr de cercetări științifice.

Au strânsă legătură cu creşterea longevităţii

Datorită substanțelor nutritive pe care le conțin din plin, strugurii hrănesc și vindecă în același timp. În compoziția acestor fructe excepționale se găsesc numeroși fitonutrienți, o parte dintre aceștia fiind în strânsă legătură cu creșterea longevității. În topul listei se află resveratrolul, prezent cu precădere în pieliță, dar și în pulpa și semințele fructului. Strugurii conțin, de asemenea, quercitină, acizi fenolici, carotenoizi (betacaroten, luteină și zeaxantină), melatonină și oligopeptide, care au proprietăți antibacteriene. Ca urmare, consumul acestor fructe se traduce prin protejarea organismului în fața infecțiilor. Antioxidanții din struguri ajută la repararea celulelor afectate de radicalii liberi din corp, care cauzează stresul oxidativ. În acest fel se previn multe boli cronice, printre care afecțiunile inimii. Practic, prezența strugurilor în dietă asigură reglarea tensiunii arteriale, reducerea colesterolului „rău” (LDL), creșterea nivelului de glutation, un antioxidant care îmbunătățește funcția endotelială. Strugurii roșii conțin un număr mai mare de antioxidanți decât celelalte varietăți, iar din acest motiv, vinul rezultat din acești struguri, consumat cu moderație, este considerat terapeutic.

Au un rol important în reducerea nivelului de zahăr din sânge

Proprietățile pe care le au strugurii joacă un rol important în reducerea nivelului de zahăr din sânge. Cu un conținut de 23 de grame de zahăr la 150 de grame de fruct, specialiștii susțin că, paradoxal, strugurii nu dăunează diabeticilor, dimpotrivă, prin compușii pe care îi conțin, contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge. Acest beneficiu a rezultat în urma mai multor studii efectuate de cercetătorii din Chile. Pe de altă parte, cercetările derulate pe animale de laborator au evidențiat faptul că un consum regulat de struguri favorizează menținerea pe termen lung a funcționării retinei, fiind de folos inclusiv în prevenirea retinopatiei diabetice. De asemenea, strugurii protejează ochii de efectele luminii albastre, arată cercetătorii de la Centrul de Cercetare Alimentară Guelph, din Canada.

Un studiu recent a pus în evidență faptul că administrarea zilnică a unui supliment pe bază de struguri, în doză de 250 mg, îmbunătățește capacitatea de atenție și de memorare

Varză de Bruxelles cu struguri

903 8 2Ingrediente: 450 g varză de Bruxelles, tăiată în jumătăți, 65 g struguri roșii fără sâmburi, tăiați pe jumătate, 1 lingură cu unt, 2 linguri cu pudră de maranta, 180 ml lapte gras, 1/2 linguriță cu sare, 1/2 linguriță cu piper, 130 g brânză elvețiană rasă, 100 g parmezan ras.

Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Se pune pe foc o cratiță cu apă; când începe să fiarbă, se adaugă varza și se lasă pe foc pentru zece minute, apoi se scurge și se pune într-un vas de ceramică, împreună cu strugurii. Într-o cratiță se topește untul la foc mediu, după care se adaugă pudra de maranta, se amestecă, se toarnă și laptele, puțin câte puțin, se aduce la punctul de fierbere, după care se mai lasă pe foc timp de cinci minute, până când se încheagă. Compoziția se toarnă peste varză și struguri, se presară sarea, piperul, brânza rasă și se amestecă bine. La final, se adaugă parmezanul ras și se dă cratița la cuptor, pentru 25 de minute.