Mă gândesc de multe ori la cât de tare s-a urâțit lumea din jurul meu, la cum se pun ștampilele, la cât de ușor se aruncă cu piatra fără să te gândești că acela pe care-l lovești are și el sentimente, are ceva de apărat și poate că nu merită judecata ta aspră, pe care oricum nu ai dreptul să o faci.
Eu nu sunt lupul moralist. Nu am nici această abilitate și nici nu-mi stă în caracter să ofer soluții sau să mă bag în viețile oamenilor. Dar în schimb constat și mi-e greu să nu scriu ce mă doare, ce mă rănește! Mă doare că oamenii nu mai trec nimic prin filtrul rațiunii și iau de-a gata anumite principii, idei, ca și cum ar fi adevăruri universal valabile.
Mă doare să văd că totul s-a mutat pe rețele sociale, că mișto-ul e la el acasă acolo, că umorul nu mai are substanță și că mare parte dintre români nu mai au dorința de a descoperi frumosul.
Nu sufăr de niciun complex și credeți-mă, sunt un om foarte modern, dar e trist să vezi stâlcită limba, doar pentru că așa dă bine și pentru că e glumă nebună să vorbești agramat. E trist că într-o țară ca a noastră, cu oameni care mișcă lucruri, cei mai apreciați sunt tot cei care păcălesc, care fac panaramă, care iau în derâdere arta, cărora nu le pasă de ce sunt sau de cum îi văd alții.
Și e trist să vezi că totul merge în jos, într-o direcție îndoielnică. E trist să vezi că elitele, atâtea câte mai sunt, din ce în ce mai puține, se ascund sub aura pozitivității și nu iau măsuri. Nimănui nu îi pasă practic că generațiile care vin nu mai au la ce se raporta. Modelele actuale, și nu glumesc când spun asta, sunt jocurile, Iphone-urile de ultim model, care țipă și înjură mai tare sau care are profilul de Tick-Tok mai lipsit de noimă.
Și-atunci stau și mă întreb - ce adolescență vor avea acești copii, cum se vor raporta ei trecutului și cum vor face să pună viitorul în prim plan? Eu nu țin ca neapărat cineva să transforme tinerii în elite. Nu e cazul. Dar e bine să le insuflăm, chiar și cu forța uneori, dragul de cunoaștere, cunoașterea în sine, istoria, artiștii, muzica, ceea ce merită.
E bine să renunțăm la ideea că tot ce e din afară „e cool, man!“, la modă, de mare angajament și tot ce e la noi e prost, mediocru, lăsat de izbeliște. Nu e vorba despre dragoste de țară aici, patriotism fiind deja un termen desuet, luat în derâdere, e vorba despre realitate.
Modelele importate sau cele fals construite de societatea actuală nu fac decât să ducă de râpă posibili oameni mari ai țării noastre. Ba uneori stau și mă gândesc dacă își mai dorește asta cineva, dacă se mai vrea ca spiritul românesc să fie printre noi.
Sincer, cred că este mult prea multă mahala în jur și tare îmi vine să mă închid în lumea mea. Când zic „lumea mea“, vorbesc de acel public elevat, care urmărește emisiuni de calitate, care plătește bilet la un spectacol și care mai crede că nu e totul sortit pieirii.
Eu sunt doar un artist, modest, cu toată mintea la el. Nu sunt nici cel mai bun, dar nici nu îndobitocesc lumea. Nu-mi bat joc de munca mea și de ce ofer oamenilor. Iar cei care au altă părere, sunt liberi să se uite în altă parte, la alte „personaje“ și „șouri“ relevante pentru ei.
Ei bine, eu, acest artist, nu am nicio putere să schimb ceva, decât aceea de a face în continuare ce știu mai bine, de a lupta să ofer calitate, cu orice risc, chiar și acela al contestării de către neaveniți! Da, lupt să păstrez frumosul într-o țară care se urâțește pe zi ce trece!