Main menu

header

mircea_m_ionescu… Inspirat acest titlu dat colocviului din cadrul ediţiei a IX-a a festCo. O temă actuală, discuţii necesare. Interogaţia gravă ar trebui să sune „Cine mai scrie piese de teatru româneşti?”, după ce Uniunea Scriitorilor s-a acoperit de ruşine neacordând, al doilea an consecutiv, premiul pentru dramaturgie!?! La colocviul despre comedie, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, zece dramaturgi autohtoni, trei regizori (Cristi Juncu, Dan Tudor, Ana Mărginean) şi… niciun director de teatru! S-a încercat o radiografie a fenomenului şi definirea comediei de astăzi pornindu-se de la încercări fără legătură cu genul, cum a fost chiar „uvertura” actualei ediţii festCo, piesa „Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals”, a cunoscutului Matei Vişniec, evident o… dramă! Prolificul comediograf Adrian Lustig, membru al juriului concursului de comedie, declara că la niciunul dintre cele 36 de texte citite n-a râs o dată, ceea ce spune multe despre cum este abordat genul astăzi. Ca o confirmare, lectura-spectacol a piesei câştigătoare a concursului este orice numai comedie nu!... Dramaturgul Puşi Dinulescu amintea că marele Cehov nu şi-a intitulat nicio piesă comedie, Dinu Grigorescu sublinia cu amărăciune că în ultimul sfert de veac la „Comedie” n-au fost debutaţi decât doi autori români, în timp ce Peca Ştefan lăuda proiectul noii generaţii de dramaturgi de a lucra în echipe, cu regizorii, idee interesantă, însă nesusţinută îndeajuns chiar de spectacolul „România 21”, al team-ului discutatului autor. S-a vorbit despre lipsa unei şcoli de dramaturgie, ca în Occident, despre necesitatea colaborării dintre dramaturg şi regizor, mai toţi concluzionând că piesele româneşti nu prea sunt citite de directorii de teatru şi de regizori. Ceea ce s-a spus şi la ediţia trecută!... Salvarea de la naufragiul comediei (măcar) româneşti actuale ar putea veni de la George Mihăiţă, boss-ul de la „Comedie”, care a cerut dramaturgilor două-trei dintre piesele lor pentru a le da regizorilor! Din păcate, de promisiuni nu duc lipsă cei care mai scriu teatru în România.

… Ca o susţinere practică a unui colocviu absolut necesar a fost Festivalul Comediei Româneşti, dominat de Eugen Ionescu, care a cucerit nu mai puţin de patru premii (cel mai bun spectacol - „Cântăreaţa cheală” & „Lecţia”; cea mai bună regie - Victor Ioan Frunză - „Cântăreaţa cheală” & „Lecţia”; cel mai bun actor în rol principal - George Costin, în „Lecţia”; cea mai bună actriţă în rol principal - Virginia Mirea, în „Cântăreaţa cheală”), argumentând ideea moderatorului colocviului, Cristina Modreanu: „Comedia ţine de text, de regizor şi de actori”! Personal, nu consider „Lecţia” o comedie, dar m-au încântat „Neguţătorul de ochelari” de Tudor Arghezi (regia Dan Tudor) şi premiul juriului primit de un excelent spectacol nonverbal, „România. Închis pentru inventar” cu Dragoş Huluba, Eduard Adam şi Violeta Huluba reprezentând Compania Passe-Partout Dan Puric. Semn că se scrie comedie în stiluri diferite, doar mai trebuie jucată!