Main menu

header

Deşi, ca să spun sincer, nu mi-aş dori vreodată să-l întâlnesc! Mare agitaţie cu filmul în care joacă o româncă senzuală, care ce-i drept că apare până şi în trailler, chiar dacă rolul nu este de mare întindere şi deloc măgulitor. Dar nici Jude Law nu-i cu nimic mai breaz, de o vulgaritate deprimantă, parcă sub influenţa unor substanţe clar interzise, care transformă intensitatea jocului într-o isterie nejustificată, plus un narcisism exacerbat.

Subiectul celui care face puşcărie vreo 12 ani în locul altuia şi-şi aşteaptă plata sau, mai bine zis, răsplata după, fără mari şanse de izbândă, este mai mult decât banal. Culmea e că scenariul a profitat de notorietatea feminină a felinei locale Mădălina Diana Ghenea, care cucereşte vedetă masculină după vedetă, dintre cele mai râvnite partide pe ecran şi pe covorul roşu. La concurenţă este însă în distribuţie fata din „Urzeala tronurilor” - Emilia Clarke. În rest, cafteli peste cafteli, beţii nesfârşite, discuţii plicticoase şi repetitive prin baruri, limbaj licenţios, trenuri care se vor misterioase, dar nu sunt nici pe departe personaje, ca la Hitchcock, ci o găselniţă ca să se mai tragă de timp! Noroc că, per total, n-are decât vreo 90 de minute, dar care par nesfârşite când aşteptările sunt considerabile. La Festivalul de la Toronto, în schimb, a avut cronici elogioase. Alt continent! Sau poate şi prezenţa pe viu a protagoniştilor a făcut percepţia şi mai pozitiv subiectivă! Sau totul a fost relativ în raport cu restul selecţiei! După reclamă părea un succes asigurat!

Dom Hemingway

Marea Britanie, 2013
Regia: Richard Shepard
Cu: Demian Bichir, Jude Law, Richard E. Grant, Mădălina Ghenea, Gary Douglas, Richard Graham, Emilia Clarke, Kerry Condon, Nathan Stewart-Jarrett
Distribuit de: Ro Image 2000, Prorom