Main menu

header

La taifas cu Hamlet

  „Hamlet 2” este o parodie despre un actor ratat, care, sătul de reclamele imbecile, decide să se facă profesor de teatru într-un liceu cu elevi dificili (ca şi cum ar mai exista şi altfel, şi la noi, şi la ei!). În plus, are şi o nevastă (Catherine Keener) destul de plictisită de insuccesele partenerului, care nu reuşeşte deloc să-şi conceapă un moştenitor. Cronicarul de temut e un puşti care scrie la revista şcolii şi în fiecare an îl ia peste picior pe profesorul care încearcă să transforme în piese filme celebre precum „Erin Brockovich”. Ca să nu îi mai cadă victimă, se întâlneşte cu duşmanul şi îl întreabă ce are de făcut. Acesta îi propune un text inedit, drept pentru care nefericitul nostru se gândeşte să scrie o urmare la... „Hamlet”. De partea lui va fi o infirmieră, nimeni alta decât Elizabeth Shue, care îşi joacă propriul rol, doar că spune că s-a săturat de Hollywood şi că preferă bolnavii.
Read more: La taifas cu Hamlet

La taifas cu Hitler

  Ştim bine că protocolul, aşa cum este el reprodus de decenii întregi prin filme, nu permitea cu uşurinţă un dialog cu Führer-ul. Indirect însă, cu ocazia filmului „Operaţiunea Valkyrie”, descoperim că personajul era parcă şi mai de temut decât ne-am fi putut gândi vreodată. Dar să începem cu începutul. Întâi de toate, fireşte că titlul corect ar fi fost „Operaţiunea Walkiria”, pentru că aşa şi-a supranumit planul B comandantul suprem al Armatelor Germane în cazul în care ar fi dispărut şi Germania ar fi trebuit să meargă mai departe pe acelaşi drum. Numele porneşte de la marea slăbiciune a lui Hitler pentru Wagner, pe care îl considera cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor şi mai ales pentru opera sa „Walkiria”. În filmul nostru, un colonel, Claus Von Stauffenberg (deci Read more: La taifas cu Hitler

La taifas cu Nixon

  Nici că se putea un film mai potrivit pentru un prim articol în revista de faţă. „FROST/NIXON” este una dintre cele mai incitante pelicule, mai ales într-un an cu alegeri prezidenţiale. Liderul de la Casa Albă, care a fost nevoit să demisioneze în urma celebrului caz Watergate, după ce a pus sub atentă ascultare telefoanele mai multor adversari incomozi din breaslă, dar şi din presă, este tentat să aducă lumină în sumbrul său mandat, acordându-i un interviu unui britanic, David Frost, care era considerat un ziarist nu prea sofisticat şi specializat pe personaje din lumea mondenă sau artistică. Omul de stat a ignorat că tipul începuse cu un show umoristic de false ştiri, ceea ce din start însemna că are o minte foarte ascuţită, deci nu i-a fost foarte greu să-l bage în cofă pe  ichard Nixon. Războiul inteligenţelor şi vicleniilor n-a fost însă aşa de uşor de câştigat. De altfel, vorba lui Shakespeare în „Furtuna”: „O victorie prea uşoară n-are acelaşi preţ.”
Read more: La taifas cu Nixon