Main menu

header

irina_nistorRomanul care a cucerit Europa şi urmează să fie ecranizat şi în America poate fi văzut deocamdată într-o formulă extrem de izbutită în varianta sa nordică. Personajele sunt foarte pregnante, un ziarist care se luptă aparent cu morile de vânt şi un geniu al calculatorului, o fată stranie, dar foarte eficientă când porneşte la drum într-o anchetă tare complicată.

Harriet Vanger este o fată tânără, care a dispărut în mod misterios cu patru decenii în urmă. Unchiul ei vrea să afle adevărul despre soarta acesteia, indiferent cât de crud ar putea să fie. Pentru asta e dispus să plătească o mică avere celui recunoscut deja ca un bun jurnalist de investigaţie, chiar dacă într-un alt caz nu a reuşit să demonstreze matrapazlâcurile unui om de afaceri, care l-a dat în judecată pentru calomnie şi a avut câştig de cauză. Datele în legătură cu cea despre care ar trebui să afle adevărul sunt extrem de puţine şi mai totul se învârte în jurul unei fotografii care, mărită, te duce cu gândul la genialul „Blow-up” al lui Antonioni. Lisbeth, tânăra brunetă din ţara blonzilor, are la rândul său o existenţă paralelă, deloc de invidiat şi cu întâmplări de-o violenţă greu de imaginat. După ce se vor scurge cele două ore şi jumătate de o intensitate aproape apăsătoare, cu siguranţă că o să vă tenteze (dacă n-aţi făcut-o deja) să citiţi şi cartea publicată de câţiva ani, în versiunea românească, la Editura TREI, cu o copertă vizual obsedantă. Eventual, nu strică să fiţi pregătiţi şi pentru următoarele două volume deja făcute film şi pe care sperăm că distribuitorii români le vor aduce şi în cinematografele noastre.

„Bărbaţi care urăsc femeile” (The girl with the dragon tattoo/Man som hatar kvinnor)

Suedia, 2009
Regia: Niels Arden Oplev
Cu: Michael Nyqvist, Noomi Rapace, Lena Endre
Distribuit de Independenţa Film