Main menu

header

486 12 1de Cătălina Tăgârță

Medicii dermatologi oferă consultații gratuite pe litoral, în cadrul unei campanii pentru depistarea melanomului și prevenirea cancerului cutanat, derulată de Societatea Română de Dermatologie, în parteneriat cu Academia Europeană de Dermatologie și Venerologie (EADV). Consultațiile gratuite se vor desfășura în stațiunile Eforie Nord, Neptun și Jupiter, între 29 și 31 august, în intervalul orar 8:00-17:30.

Reduceți numărul de ședințe de bronzat

Calitatea vieții poate fi afectată de bolile dermatologice, pornind de la acnee și ajungând chiar la psoriazis, atopie sau lupus (boală autoimună). În plus, pe timpul verii sunt frecvente și arsurile solare, motiv pentru care specialiștii trag un semnal de alarmă și cu privire la acest aspect. „Pacienții trebuie să aibă grijă cât și când se expun la soare. În plus, este necesară reducerea numărului de ședințe de bronzat. E bine să vă expuneți la soare între orele 9:00 şi 9:30 și între 17:00 şi 17:30, acest interval fiind suficient pentru organism”, a declarat profesor doctor Alexandru Tătaru, președintele SRD, care avertizează că e absolut necesară folosirea cremelor de fotoprotecție. În plus, acesta a mai declarat că acțiunea de testare a bolilor pe litoral a fost demarată cu scopul de a sensibiliza populația la problema cancerelor de piele. „Ne propunem să convingem opinia publică să conștientizeze pericolul expunerii la radiațiile solare, dar și să încurajăm prezentarea la medicul dermatolog, pentru diagnosticul precoce al cancerului de piele”, a mai declarat președintele SRD. Potrivit acestuia, cancerul de piele poate fi prevenit și depistat precoce, însă, din păcate, nu pot fi eliminate toate cauzele care duc la îmbolnăvire.

„Peste 75% dintre tineri sunt afectați de acnee”

486 12 2Cel mai atente la expunerea la soare trebuie să fie persoanele cu ten de tip 1 și 2, deci cele care, de obicei, se înroșesc, în loc să se bronzeze. „Campania își propune depistarea precoce a leziunilor cu potențial malign sau a tumorilor maligne în stadiu incipient. Susținem necesitatea educării populației în legătură cu această problemă, încercând să subliniem o dată în plus importanța măsurilor profilactice, a posibilităților de depistare precoce a leziunilor și modalităților terapeutice existente în România și la nivel mondial”, a declarat și doctor Alin Nicolescu, secretar general SRD. Cu ocazia promovării acestui eveniment, cei doi specialiști au făcut și câteva lămuriri cu privire la cea mai mare problemă a tinerilor - acneea. „Peste 75% dintre tineri sunt afectați de acnee. În plus, la 10% dintre cazuri problema persistă dincolo de adolescență, poate chiar și până la 30 de ani. Există un tratament pentru acnee, dar nu unul definitiv”, a declarat președintele SRD. Din păcate, dacă nu este rezolvată, o astfel de problemă afectează stima de sine.

În caz de infecție se recomandă antibiotic

Așa cum poate fi controlată o boală cronică (precum HTA), la fel se poate proceda și cu acneea, însă pentru asta e necesar ca persoana afectată să se prezinte la un specialist dermatolog, iar apoi să urmeze tratamentul corect. „Avem pretenția că știm să tratăm destul de corect acneea. Am observat că aproape toată lumea se sfătuiește cu un farmacist, care recomandă creme antiacnee. Atenție însă! Există criterii de selecție, forme diferite de acnee și scheme de tratament pentru fiecare pacient în parte. Putem vorbi despre tratament personalizat, de aceea e important să vă adresați unui medic”, a declarat doctor Alin Nicolescu. Potrivit acestuia, există mitul conform căruia acneea reprezintă o boală infecțioasă, o infecție recurentă de care nu se poate scăpa. Ei bine, în esența ei, acneea nu e o boală infecțioasă, dar poate deveni. În cazul acneei suprainfectate, dermatologul poate recomanda uneori antibiotic. E nevoie să se analizeze bine situația, căci orice armă terapeutică din medicină are două tăișuri: partea care ajută și cea care dăunează. Iar antibioticele sunt bune pe termen scurt, dar pe termen lung produc multe efecte adverse (spre exemplu, candidoze - bucale sau genitale). Și în niciun caz acneea (care se poate întinde chiar și pe o perioadă de zece ani) nu se tratează doar cu antibiotic.

Cauzele legate de perturbarea hormonală, un mit

Întrucât „coșurile” de pe față sunt produse de o bacterie specifică fiecărei persoane, terapia ar putea consta și în vaccin, însă reprezentanții SRD nu încurajează această practică. „Vaccinul este o metodă utilizată pe scară largă. E adevărat că nu produce niciun rău, dar nici bine nu face. Un alt mit legat de acnee este perturbarea hormonală, însă, în majoritatea cazurilor, acneea apare la femeile care sunt perfect echilibrate hormonal (apare mai ales în perioada menstruației). Deci nu e vorba nici despre exces de testosteron, nici despre deficit de estradiol. Ca atare, tratamentele hormonale nu au eficacitate decât în acele cazuri unde se impun. O altă «concepție» amuzantă din popor e aceea că acneea e indusă de lipsa activității sexuale. Ei bine, nu se întâmplă nimic de acest gen, nu are nicio legătură una cu cealaltă”, a mai spus doctor Alin Nicolescu.

Laptele dulce, cel mai acneigen aliment

Din păcate, foarte mulți dintre adolescenți nu sunt conștienți că problema lor este una de ordin medical. De obicei, se consultă între ei și încearcă produse la recomandarea colegilor, amicilor, ceea ce e total greșit. Apoi, multe fete încep să utilizeze anticoncepționale foarte devreme, cu gândul că vor scăpa de această problemă. E adevărat că există și câteva produse care funcționează foarte bine ca tratament antiacneic, dar nu toate au această proprietate. În plus, specialiștii atrag atenția asupra faptului că, în momentul în care medicația este întreruptă, acneea poate apărea chiar mai grav decât la început. De aceea, e bine ca oamenii să ducă un stil de viață sănătos, să nu facă abuz de dulciuri, grăsimi, băuturi carbogazoase sau lapte dulce - cel mai acneigen aliment. „O acnee netratată la timp poate să lase urmări pe piele. Pot fi leziuni multe și mici sau doar câteva, dar foarte profunde. Și atunci e nevoie de tratament medical, de fond, ce poate consta în creme, în antibiotice și în diverse alte substanțe, urmate de dermatocosmetice. E foarte important ca, dacă medicul recomandă dermatocosmetice, să nu le înlocuiți cu simple cosmetice”, a mai spus specialistul Alin Nicolescu. Netratată corespunzător, acneea vă poate lăsa cu cicatrice, care trebuie îndepărtate cu ajutorul laserului.

Aproximativ 2%-3% din populaţia României este afectată de psoriazis, iar 20% dintre tineri şi adulţi au alergii care se manifestă sub forma unor dermatite. Însă, diagnosticate timpuriu, acestea pot rezolva multe probleme, de aceea e important să vă adresaţi unui medic specialist