Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Potrivit statisticilor, 62% dintre români mor din cauza bolilor cardiovasculare, motiv pentru care România ocupă locul 3 în lume la acest capitol. De aceea, medicii trag un semnal de alarmă asupra prevenţiei afecţiunilor inimii.

„În alimentaţia cetăţenilor există mult zahăr şi chimicale”
Un stil de viaţă sănătos astăzi asigură o inimă puternică mâine. „Dacă acum nu facem ceva, pe viitor vom duce povara unui număr imens de bolnavi. Pentru a creşte speranţa de viaţă a cetăţenilor trebuie să-i convingem că în alimentaţia lor este foarte mult zahăr, dar şi sare şi chimicale care le fac rău”, a declarat Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale a Medicilor de Medicina Familiei.

„Trebuie să micşorăm anii de suferinţă şi să-i prelungim pe cei de vitalitate”
Principalele cauze ale creşterii incidenţei bolilor cardiovasculare sunt: schimbarea radicală a stilului nostru de viaţă, sedentarismul, fumatul, alimentaţia nesănătoasă - în principal legată de exces de sare, alimente procesate şi calorii -, dar şi dezechilibre psihoemoţionale, catalogate generic ca „stres”. Aceste comportamente dăunătoare duc la exacerbarea aşa-numiţilor factori de risc cardiovascular şi la dezvoltarea, în timp, a aterosclerozei şi a complicaţiilor acesteia. Contracararea acestor modificări se poate face nu doar prin medicamente şi intervenţii sofisticate, ci, în principal, prin optimizarea zilnică a stilului de viaţă: legume şi fructe - minimum cinci pe zi, grăsimi bune - peşte, ulei de măsline, migdale, plus activitate fizică, renunţarea la ţigări şi controlul stresului.
„În ultimii 20 de ani, speranţa de viaţă în Europa a crescut cu zece ani, din care şase-şapte ani se datorează tratamentelor cardiologice. Numai că, acţionând astfel, prelungim viaţa prin creşterea anilor de boală. Doar prin optimizarea stilului de viaţă putem duce la creşterea numărului anilor de vitalitate şi aduce, în acelaşi timp, un plus de calitate vieţii celor care sunt bolnavi. Dar pentru aceasta, alături de medici, trebuie ca întreaga societate să faciliteze accesul la opţiunea sănătoasă - în principal o alimentaţie sănătoasă, mişcare zilnică şi oprirea fumatului... Pentru că e momentul să promovăm sănătatea, nu doar să tratăm bolile”, a spus profesor doctor Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii. Potrivit acestuia, riscul tinerilor sub 20 de ani, de exemplu, este foarte mic, însă la 30-40 de ani pot fi şi ei predispuşi dacă nu iau măsuri acum.

„Prevenţia înseamnă schimbarea unor mentalităţi”
Pentru a scăpa de orice îndoială cu privire la cât de mare este riscul în cazul dumneavoastră e recomandat să faceţi Testul Cartonaşelor. Acesta poate fi efectuat atât online, pe site-ul www.soscardio.ro, cât şi telefonând la numărul 0800.070.777.
„Prevenţia înseamnă schimbarea unor mentalităţi. E important ca oamenii să ştie dacă stilul de viaţă cu care sunt obişnuiţi le poate face rău sau nu. Testul Cartonaşelor îi poate ajuta în acest sens şi nici nu este deloc greu de făcut. Fiecare potenţial pacient citeşte cu atenţie întrebarea de pe fiecare cartonaş şi bifează răspunsul care i se potriveşte. Atenţie însă, acest test e indicat să se facă periodic, măcar o dată pe an, pentru că stilul de viaţă se poate schimba între timp, iar riscul de a se îmbolnăvi creşte şi el”, a spus şi Nora Ioniţă, reprezentanta campaniei SOS Cardio, potrivit căreia testul se bazează pe cercetarea amănunţită a populaţiei Europei - EuroHeartSCORE.

În funcţie de rezultatul chestionarului, prezentaţi-vă la medic!
Deşi aparent un simplu chestionar, Testul Cartonaşelor are un rol extrem de important: conştientizarea factorilor de risc şi îndemnarea populaţiei către medic pentru evaluarea riscului cardiovascular global de a dezvolta o boală cardiovasculară fatală. Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi corect căsuţele, iar rezultatul va fi calculat automat şi se dă pe loc. „De când am derulat campania SOS Cardio şi am prezentat pentru prima oară Testul Cartonaşelor, mii de persoane au accesat site-ul. Obiectivul nostru este clar - conştientizarea prezenţei factorilor de risc cardiovascular şi optimizarea lor cât mai precoce prin respectarea recomandărilor medicale”, a declarat Nora Ioniţă, membru al echipei SOS Cardio. Istoricul valorilor primite la sfârşit este următorul: cine se încadrează între 5 şi 10 prezintă risc crescut, persoanele cu rezultate între 3 şi 5 au risc moderat, cele între 1 şi 3 risc mic, iar sub 1, riscul este aproape inexistent. În funcţie de aceste valori, pacienţii sunt îndrumaţi spre un consult la medicul de familie, care le va explica măsurile ce trebuie luate în continuare.

- Testul Cartonaşelor constă în zece întrebări la care trebuie să răspundeţi corect. Acestea pot fi găsite pe site-ul www.soscardio.ro sau telefonând la 0800.070.777.