Main menu

header

613 15 1de Cătălina Tăgârță

Întrucât multe doamne își acoperă unghiile cu ojă în cea mai mare parte a timpului, petele maronii sau cele negre care apar la nivelul acestora trec de multe ori neobservate. Specialiștii atrag atenția că în spatele ojei se pot ascunde onicomicoze (ciuperci), dar neregularitățile pot fi și semn de afecțiuni mai grave, precum melanomul.

Cutele adânci și crăpăturile, asociate cu psoriazisul

Potrivit doctorului Whitney Bowe, citat de Oprah.com, în spatele inesteticelor unghii galbene și îngroșate se află o ciupercă. Cutele adânci și micile crăpături ale unghiei sunt adesea asociate cu psoriazisul, o afecțiune inflamatorie care se manifestă la nivelul pielii prin pete roșii care se cojesc. Unghiile foarte subțiri pot trăda o dereglare a tiroidei, iar lipsa hormonului tiroidian poate duce la dezlipirea de piele. Liniile orizontale albe pot indica fie o problemă renală, fie a ficatului, fie lipsa proteinelor. Dacă acestea capătă o culoare albastră, înseamnă că nu primiți destul oxigen la extremitățile membrelor din cauza unei probleme respiratorii sau vasculare. Ținând cont de aceste lucruri, medicul recomandă ca periodic să analizați degetele de la mâini și de la picioare, iar în cazul oricărei suspiciuni să vă adresați medicului dermatolog. Oricât de banală ar părea la prima vedere, instalarea ciupercii, spre exemplu, poate duce la complicații grave.

Îngroșarea și dezlipirea la vârf egal onicomicoză

613 15 2Din păcate, ciuperca piciorului este foarte frecventă, apare în orice moment al anului la oameni de toate vârstele și este foarte enervantă. Mai rău, poate fi transmisă și altor persoane în cazul în care folosesc baia la comun, dacă merg la piscină sau la săli de sport. Afecțiunea poate fi recunoscută destul de ușor, având în vedere că pătrunderea şi proliferarea ciupercilor la nivelul patului unghial determină o serie de transformări vizibile. Unghia îşi schimbă culoarea în alb, galben sau maro deschis, pierde luciul şi transparenţa, se îngroaşă. Eventual se dezlipeşte la vârf și/sau devine sfărâmicioasă. Simptomele apar mai întâi la marginile unghiei, apoi se extind pe toată suprafaţa ei. Pe fondul unei imunităţi scăzute şi în lipsa unui tratament adecvat, micoza poate evolua, cuprinzând straturi profunde ale unghiei şi pielii. Important de reţinut este că onicomicoza nu trece niciodată de la sine, fără tratament, iar prezenţa ei reprezintă o permanentă ameninţare, inclusiv la adresa familiei şi a persoanelor cu care intrați în contact, deoarece este caracterizată de un grad ridicat de contagiozitate. În plus, onicomicoza neglijată poate influenţa negativ calitatea vieţii, prin persistenţa unor simptome precum durerile la mers sau la simpla atingere a unghiei, miros neplăcut, aspect foarte inestetic.

Oțetul de mere și bicarbonatul, excelenți antifungici

În cazul în care depistați totuși că aveți o astfel de problemă, pentru început puteți încerca acasă câteva remedii simple pentru tratarea infecțiilor fungice, să vedeți care vi se potrivește… Pregătiți o baie antifungică pentru picioare/mâini din apă caldă și oțet de mere în părți egale, în care adăugați ulterior bicarbonat de sodiu. Spălați-vă în mod obișnuit, uscați pielea, apoi puneți timp de 20 de minute picioarele la înmuiat în soluția preparată, după care le ștergeți bine cu un prosop curat. Atenție! Să nu rămână umiditate între degete! Repetați procedura în fiecare zi, cel puțin două săptămâni! De asemenea, puteți spăla șosetele într-o soluție de apă și oțet pentru a elimina bacteriile care trăiesc în ele. Un alt remediu pe bază de bicarbonat de sodiu este următorul. Diluați o lingură cu produs într-un pahar cu apă caldă. Aplicați comprese pe locurile afectate timp de 15-20 de minute, după care clătiți cu apă caldă. Lăsați piciorul să se usuce singur, apoi pudrați-l cu talc!

Aplicați alcool dimineața și seara

În timpurile străvechi, oamenii frecau dimineața și seara zona afectată cu vată îmbibată în alcool. Dacă vreți să încercați remediul trebuie să faceți asta vreme de 14 zile. Dacă aveți de unde să procurați tutun, puteți fierbe o lingură cu produs într-un litru de apă timp de cinci minute, apoi aplicați lichidul cald pe picioare cu ajutorul unui burete mic și așteptați să se usuce de la sine. În cazul unor iritații vizibile se poate recurge la leacul cu ceapă, care este mai incomod. Dați pe răzătoare o ceapă, diluați-o cu puțin ulei de parafină și aplicați comprese pe zona afectată.

Puneți comprese cu amoniac

Tot comprese se pot pune și cu soluția obținută dintr-un pahar cu apă caldă și o lingură cu amoniac. Acestea se pun seara, la culcare, și se lasă pe tot timpul nopții. Avantajul tratamentelor naturiste este că nu există contraindicații. Însă este adevărat și faptul că, deși în unele cazuri dau rezultate extraordinare, sunt și situații în care nu se obține efectul dorit. Depinde de gradul de evoluție al bolii, de istoricul personal și de multe alte aspecte de acest gen. Așadar, dacă observați că nu obțineți nicio ameliorare în circa două săptămâni de tratament trebuie să vă prezentați obligatoriu la medicul dermatolog, fiindcă riscați să pierdeți unghia!

Pont! Se spune că acidul boric previne apariția onicomicozei. Îl puteți aplica direct în bocanci (caz în care îndepărtează și mirosurile neplăcute), iar seara, după ce vă spălați, aplicați-l pe pielea umedă și puneți-vă ciorapi!

Apariţia bolii, favorizată de umiditate

Cauzele apariției bolii sunt diverse, cele mai comune fiind folosirea de încălțăminte neconfortabilă/care vă strânge preț de mai multe ore, căldura și umiditatea apărute în interiorul pantofului. De aceea, pentru a preveni infecția e bine să luați câteva măsuri de precauție: evitați să stați prea mult timp încălțaţi cu bocanci incomozi, nu folosiți încălțăminte din materiale sintetice, care nu lasă pielea să respire, utilizați soluții speciale pentru împiedicarea formării ciupercii. Dacă vă știți cu istoric de acest gen evitați sălile de sport, bazinele de înot, utilizarea băii hotelului fără papuci etc.