Main menu

header

de Dana Georgescu

Dieta mediteraneană menţine creierul tânăr

Persoanele în vârstă care urmează o dietă mediteraneană au mai multe șanse să-și păstreze tinerețea creierului prin menținerea volumului acestuia în ciuda tendinței naturale de descreștere determinată de procesul de îmbătrânire, potrivit unui nou studiu efectuat pe 967 de persoane din Scoția. Oamenii de știință au observat că participanții care nu au fost foarte fideli acestei diete au prezentat un risc mai mare de a pierde din masa totală a creierului pe parcursul celor trei ani de studiu în comparație cu cei care au urmat cu conștiinciozitate acest tip de alimentație bazată pe fructe, legume, pește, ulei de măsline, lactate și semințe.

Reducerea consumului de sare poate salva milioane de vieţi

O reducere cu 10% a consumului de sare ar putea permite salvarea a milioane de vieți, conform unui studiu recent. Sarea mărește riscul de hipertensiune și de maladii cardiovasculare. Majoritatea adulților depășesc consumul recomandat de sare pe zi, de maximum două grame, fapt care contribuie la producerea a aproximativ 1,65 de milioane de decese anual în lume din cauza maladiilor cardiace, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Abuzul de alcool poate duce la atac de cord

Un consum excesiv de alcool poate crește riscul de atac de cord și de apariție a altor probleme cardiace, conform unui studiu realizat la Universitatea din California, Statele Unite. De asemenea, acest obicei a fost asociat cu un risc dublu de fibrilație atrială sau bătăi neregulate ale inimii și cu un risc de două, trei ori mai mare de a dezvolta insuficiență cardiacă congestivă, o tulburare a dinamicii contracției mușchiului cardiac. Oamenii de știință estimează că în cazul în care abuzul de alcool ar fi eradicat în Statele Unite, acest lucru ar duce la scăderea cu 73.000 a numărului de cazuri de fibrilație atrială, cu 34.000 a celor de atac de cord și cu 91.000 a pacienților cu insuficiență cardiacă congestivă.

Piureul de alune poate fi introdus în alimentaţia copiilor de la 4-6 luni

Părinții ar trebui să introducă în alimentația copiilor unt de arahide sau alimente sub formă de piure care conțin praf de nucă ori alune începând de la vârsta de 4-6 luni pentru a preveni riscul de a dezvolta alergii la aceste alimente, potrivit unor noi recomandări ale Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite. Însă, copiii care suferă de eczeme sau de alergii la ouă trebuie să fie consultați mai întâi de un medic alergolog care va efectua teste specifice pentru identificarea unei posibile alergii la alune și vor primi astfel de alimente numai sub supraveghere medicală.