Main menu

header

573 12 1de Gabriela Niculescu

Chirurgia ortognatică este o ramură a chirurgiei maxilo-faciale care presupune intervenţii asupra oaselor maxilare necesare pentru tratarea anomaliilor de dezvoltare şi este relativ recentă în ţara noastră. Chirurgul Ion Nicolescu (medalion), unul dintre cei mai experimentați medici români specializați în chirurgia ortognatică, șeful departamentului de Chirurgie Maxilo-Facială al Spitalului „Sfânta Maria” din București și fondatorul clinicii de medicină dentară NAOS, Nicolescu Agatstein Orthognathic Surgery, ne-a explicat cui i se adresează această ramură a medicinii şi ce probleme poate rezolva.

„Anomaliile sunt asociate cu asimetrii evidente, mai ales ale mandibulei”

573 12 2- Ce este chirurgia ortognatică?

- Chirurgia ortognatică este deja o chirurgie standardizată, adică o chirurgie cu riscuri minime, obligatorie astăzi în tratamentul anomaliilor dento-maxilare. Cu o istorie de peste 100 ani, dar aplicată pe concepte moderne de peste 30 de ani, este puțin cunoscută și aplicată în România. Mi-am asumat misiunea de a dezvolta acest domeniu pentru a oferi posibilitatea tratării corecte a acestor anomalii cu impact major asupra funcţionalităţii, precum şi asupra vieţii sociale a acestor persoane. Astfel, pacienții români au acces la un tratament corect şi complet, de înalt nivel medical şi tehnic, similar celor din centrele specializate de elită din lume.

- Cum poate şti un pacient că are nevoie de o astfel de intervenţie?

- Pacienții de chirurgie ortognatică pot fi identificați prin aspectul facial specific, având o față prea lungă sau prea scurtă, sau remarcându-se printr-un profil convex sau concav. Profilul convex, determinat de un maxilar inferior mult prea scurt, o mandibulă retrognată, este catalogat ca o anomalie de clasa a II-a. Acesta este un tipar facial caracteristic pentru aproape 30% din populaţia ţării. Aspectul facial necorespunzător, muşcătura incorectă prin poziţionarea dinţilor inferiori mult înapoia celor superiori, dar şi tulburările respiratorii prin poziţia posterioară a limbii obligă la decizia de tratament chirurgical. În cazul pacienţilor de clasa a III-a, profilul concav, cu bărbia mai în faţă, este determinat de o mandibulă prognată, în exces, sau un maxilar superior deficitar, retrognat. Nu în ultimul rând, aceste anomalii sunt asociate de multe ori cu asimetrii evidente, mai ales ale mandibulei. Este adevărat însă că nu mulți sunt cei care acceptă că ar putea fi „greșiți”, deși anomaliile de mai sus sunt mult mai frecvente decât vă imaginați.

„Durata întregului tratament este de aproximativ doi ani”

573 12 3- Ce au de făcut pacienţii care descoperă că au o anomalie a maxilarului?

- În măsura în care se identifică într-una dintre situațiile descrise, următorul pas ar trebui să fie consultarea medicului specialist ortodont. În urma examenului dentar, care relevă raporturile nefuncționale, se poate face o evaluare completă.

- Ce presupune planul de tratament?

- După evaluare, medicul ortodont propune soluția de tratament. Sunt două direcții posibile: cu sau fără chirurgie. Varianta tratamentului complet, în care trata- mentul ortodontic este asociat cu intervenția chirurgicală pe suportul osos, aduce cele mai multe beneficii pentru pacient. Opțiunea fără chirurgie este o situație de graniță. Din punct de vedere funcțional, se poate obține, în anumite cazuri, o mușcătură stabilă, dar nu rezolvă aliniamentul corect al dinților, problemele de respirație și nemulțumirile de estetică facială. Trebuie menţionat faptul că durata întregului tratament este de aproximativ doi ani. Se disting trei etape principale: pregătirea ortodontică, intervenția chirurgicală și finalizarea prin tratament ortodontic. Acest tratament se poate complica atunci când există afecțiuni dentare și necesită proceduri suplimentare stomatologice.

- În ce constă pregătirea ortodontică?

- Aceasta durează aproximativ un an și are rolul de aliniere a dinților conform planului de tratament. În această perioadă, pacientul începe totodată să înțeleagă și să exprime care sunt doleanțele sale din punct de vedere estetic. Intervenția pe infrastructura osoasă a feței duce la modificări estetice benefice pentru pacient. Astfel, înainte de intervenția chirurgicală, au loc discuții în detaliu între pacient, ortodont și chirurg, pe bază de poze profesionale. Pacientului i se acordă timpul necesar să se gândească și să se autodes- copere din punct de vedere estetic.

„Toate procedurile se fac prin gură, eliminând cicatricele la exterior”

- Urmează intervenția chirurgicală...

- Procedura de chirurgie ortognatică presupune o fracturare a oaselor maxilare, produsă dirijat la nivel prestabilit, cu poziționarea fragmentelor în noua situație dorită și contenționarea lor cu plăcuțe și șuruburi de osteosinteză. Programele software 3D specifice simplifică, de asemenea, intervenția. Toate procedurile se fac prin gură, eliminând astfel orice cicatrice la exterior. Se folosește instrumentar performant pentru secționarea osului și, în funcție de situația clinică și de rezultatul dorit, se intervine doar pe maxilar, mandibulă sau menton, pe toate trei sau în combinație de două. Intervenția se face sub anestezie generală, în condiții de spital, iar o procedură complexă durează în jur de patru ore.

- Cum decurge perioada de recuperare?

- Tehnica operatorie modernă, precum și plăcuțele și șuruburile folosite pentru contenție fac posibilă deschiderea gurii imediat postoperator, cu reluarea funcției masticatorii. Acest lucru permite evaluarea imediată a rezultatului și reduce perioada de recuperare postoperatorie la 10-14 zile. Deschiderea gurii este progresivă, prin adaptarea musculaturii la noua situație anatomică, recuperarea fiind de 75%-80% în primele două săptămâni. După operație, oasele și dinții sunt într-o relație corectă, iar tratamentul ortodontic va continua, astfel încât să se aducă toți dinții în contactul optim dorit. Rezultatul final estetic se evaluează la șase luni postoperator.

„Chirurgia ortognatică aduce beneficii funcționale și estetice extrem de valoroase pentru pacienți, precum și rezultate performante pentru ortodonți. Cheia constă în dezvoltarea unui parteneriat între toți cei trei «actori» implicați în tratament“

„Este metoda de elecţie în vindecarea apneei obstructive din timpul somnului“

- Care sunt beneficiile chirurgiei ortognatice?

- Dezvoltarea insuficientă, în exces sau asimetrică a unuia sau a ambelor maxilare duce la tulburări în alinierea dinţilor, în funcţionalitatea întregului aparat masticator, dar şi în estetica facială. În asociere cu tratamentul ortodontic, prin proceduri chirurgicale specifice se poziţionează corect oasele maxi- lare cu obţinerea unei muşcături şi funcţionalităţi corecte, a unui profil facial armonios, dar şi îmbunătăţirea respiraţiei, chirurgia ortognatică fiind metoda de elecţie în tratamentul apneei obstructive din timpul somnului.