Main menu

header

de Dana Purgaru

Campania „Drepturile pacienţilor” a fost lansată la 12 august. Prin aceasta se dorește o informare corectă și completă a cetățenilor cu privire la drepturile, dar și la obligațiile pe care le au în calitate de pacienți. „Pacientul trebuie să fie în centrul sistemului de sănătate din România. Din păcate, multe dintre drepturile pacienților nu sunt respectate, așa cum de foarte multe ori pacienții nu-și cunosc cele mai elementare drepturi. De aceea am decis să lansez o campanie de informare”, a declarat inițiatorul Cristian Bușoi.

A fost lansat un call center

Pentru campania de informare au fost lansate un call center, la care răspund voluntari sfătuiți de 14 medici, și site-ul www.drepturilepacientilor.info. Cristian Bușoi a mai spus că există în București și câteva puncte de informare. La call center se pot primi sfaturi, cu excepția celor legate de medicamente, medici și spitale, și sesizări cu privire la sistemul medical, iar în baza acestora, organizatorii campaniei vor transmite scrisori către furnizorii de servicii medicale. „Pacienții trebuie să știe cu exactitate care le sunt drepturile atunci când merg la medicul de familie, atunci când merg la spital, atunci când merg la farmacie, atunci când au nevoie de un tratament la domiciliu, ce drepturi au în ceea ce privește cardul de sănătate sau cardul european de sănătate. Pentru aceasta am lansat un call center, la care se află în permanență un număr de voluntari. De asemenea, am lansat un web-site, www.drepturilepacientilor.info, despre tot ceea ce înseamnă accesul la servicii medicale”, a mai spus Cristian Bușoi, care a ținut să precizeze că în România dreptul la informare e cel mai încălcat.