de Carmen Ciripoiu

Niciodată nu s-au ridicat atâtea lăcaşuri bisericeşti şi într-o formă atât de desăvârşită, „întocmai cum grecii cei vechi au avut epoca lui Pericle”, niciodată puterea Domnului n-a străbătut atât de departe, deopotrivă în apusul creştin ca şi în răsăritul musulman ca în perioada domniei lui Ştefan cel Mare. Voievodul a construit nu mai puţin de 44 de mănăstiri şi biserici, după cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind întrecut ca număr de ctitorii doar de Matei Basarab, domnul care a înălţat 46 de lăcaşuri de cult. Despre cele mai importante creaţii ale marelui Ştefan, în rândurile de mai jos.

A clădit la Sfântul Munte
„Dacă vrei să vezi Biserica, priveşte Tainele”, spune Sfântul Nicolae Cabasila (secolul al XIV-lea). Există o singură Taină, cea a lui Iisus Hristos, care a venit în lume să restaureze şi să îndumnezeiască firea umană şi întreaga creaţie. Deşi El este prezent în tot ceea ce ne înconjoară, experienţa întâlnirii şi unirii cu Hristos o găsim doar în Biserică. Poate că cele mai frumoase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se întâlnesc la Muntele Athos, mărturie că dreapta credinţă trebuie să ne unească pe toţi, peste vremuri, spre Slava Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Mănăstirea Zografu, cea mai mare ctitorie a lui Ştefan cel Mare din Muntele Athos, arată şi acum sprijinul pe care voievodul l-a dat Sfântului Munte. Alături de aceasta ne zâmbeşte şi acum arsanaua (portul) Sfintei Mănăstiri Vatoped, construită de Ştefan la 1496. Pisania arsanalei de la Mănăstirea Vatoped îl înfăţişează pe Ştefan al Moldovei închinând ctitoria sa Maicii Domnului cu Pruncul în braţe.

Şi-a pregătit locul de veci la Mănăstirea Putna
La îndemnul sihastrului Daniil, la doar un an după cucerirea Cetăţii Chilia, Ştefan cel Mare construieşte un „înfloritor lăcaş, menit să întreacă în strălucire pe toate celelalte aşezăminte româneşti ridicate până atunci pe pământul Moldovei”, după cum preciza Grigore Ureche. Biserica a fost sfinţită la 3 septembrie 1470, aici pregătindu-şi voievodul locul de veci, poruncind sculptarea plăcii de marmură de Carrara. „Io Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am început clădirea acestui hram în numele Sfintei Cruci, în anul 6995 (1487), iulie 3”. Aşa stă scris deasupra uşii de la intrarea în Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuţi, înălţată de marele Ştefan ca un fel de spital pentru ostaşii săi răniţi. Potrivit lui Ion Neculce, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Mănăstirea Voroneţ a fost ridicată de Ştefan cel Mare după bătălia de la Valea Albă şi sfinţită la 14 septembrie 1488. Construită în 1490, Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Vaslui a fost ridicată de voievod în anul 1490, pentru a comemora incredibila victorie de la Podul Înalt, împotriva lui Soliman Paşa.

„Sfântul Nicolae Domnesc” din Iaşi, cel mai vechi aşezământ al oraşului
Una dintre cele mai importante aşezăminte realizate de Ştefan cel Mare este Biserica „Sfântul Procopie” din Milişăuţi, închinată de voievodul Moldovei Sfântului care i-a ajutat pe moldoveni să câştige lupta de la Râmnic.
O altă ctitorie a lui Ştefan cel Mare ridicată în anul 1495 a fost Biserica „Sfântul Nicolae” din Dorohoi. Frumuseţea lăcaşului constă în turlă, specifică stilului moldovenesc din acea epocă. Totodată, biserica are una dintre cele mai frumoase decoraţii exterioare, realizată din cărămidă smălţuită.
În 1492 va vedea lumina zilei la Hârlău şi Biserica „Sfântul Gheorghe”, ca paraclis al Curţii Domneşti. Lăcaşul a fost ridicat din piatră, fiind decorat cu brâie de cărămidă făţuită, firide şi ocniţe.
Tipică pentru seria ctitoriilor domneşti din acea epocă este şi Biserica „Precista” din Bacău, zidită în 1491 de Alexandru Vodă, fiul lui Ştefan cel Mare.
Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iaşi este cel mai vechi aşezământ al oraşului. A fost construită la câţiva paşi de vechea Curte Domnească, locul unde au fost unşi în domnie aproape toţi domnii Moldovei, de la Despot Vodă până la Alexandru Ioan Cuza.

Biserica Înălţării de la Mănăstirea Neamţ uimeşte şi astăzi
Chiar dacă şi-a dobândit adevărata valoare în timpul lui Ştefan cel Mare, Biserica Înălţării de la Mănăstirea Neamţ, sfinţită la data de 14 septembrie 1497, impresionează şi astăzi prin arhitectura şi măreţia sa.
Elementul unicat care îi dă valoare inestimabilă Bisericii „Sfântul Ilie” din Suceava e redarea completă în imagini a vieţii şi minunilor Sfântului Prooroc Ilie în pronaosul bisericii. De remarcat că biserica a fost ridicată într-un timp-record, de numai cinci luni, 1 mai - 15 octombrie 1488. După victoria de la Codrii Cosminului, asupra regelui polon Ioan Albert, în anul 1498, Ştefan cel Mare va ridica o clopotniţă cu paraclis la Mănăstirea Bistriţa - Turnul.
Cea mai veche biserică de lemn din ţinutul Sucevei, Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Volovăţ, a fost ridicată în 1346 de Dragoş Vodă şi mutată de Ştefan cel Mare în anul 1468 la Putna. Mai târziu, în anul 1500, Ştefan construieşte, tot la Volovăţ, o altă biserică, din piatră.
Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Reuseni este ctitoria din 1503 a lui Ştefan cel Mare, ridicată pe locul unde a fost decapitat tatăl său, Bogdan. Lăcaşul a fost terminat de fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea.
Bisericile construite de Ştefan cel Mare sunt tocmite parcă după sufletul său, păstrând duhul voievodului. Aşa că nu-ţi rămâne decât să taci şi să te rogi în ele, apoi să scrii cu litere de foc direct în cărămidă: „Acest loc e tăcere… E dragoste”.

• Emiterea actului oficial al canonizării lui Ştefan cel Mare ca domn binecredincios şi stabilirea zilei cinstirii lui la 2 iulie au avut loc în 1992

Revelaţia luminii care arde nemişcată sub ploaie

Potrivit istoricilor, Ştefan cel Mare a construit şi două biserici transilvane, la Vad pe Someş şi la Feleac, lângă Cluj, unde au fost şi scaune vlădiceşti. Mai mult, se spune că voievodul a fost şi ctitorul unei biserici cu hramul Cuvioasei Parascheva, în Râmnicu Sărat, care a dăinuit până la sfârşitul secolului trecut. Istoria spune că Ştefan ar fi ajuns la Athos la vârsta copilăriei şi ar fi fost dat în grija unui pustnic, care l-ar fi învăţat rugăciunea inimii. Se spune că Ştefan ar fi avut, într-o pădure, revelaţia „unei lumini care ardea nemişcată sub ploaie şi vânt”. Copilul Ştefan atingea lumina, nimerind apoi într-o colibă, ca o chilie, asemănătoare cu cele ale călugărilor sihaştri athoniţi, unde adoarme, iar lângă el, doi bătrâni se roagă, prevestind că Ştefan va fi apărătorul credinţei.