de Mariana Borloveanu
Bazilica Sfântului Mormânt este unul dintre cele mai impresionante locuri de pe pământ, acest aşezământ fiind venerat de reprezentanţii celor trei mari religii: creştină, mozaică şi musulmană. Sfântul lăcaş de închinare cuprinde şi Biserica Învierii, care la rândul său are mai multe locuri reprezentative pentru tot ceea ce se leagă de patimile, moartea şi Învierea Mântuitorului. Locul numit Buricul Pământului este considerat punctul central al spiritualităţii din întreaga lume, fiind situat în imediata apropiere a Sfântului Mormânt.
Un concept cu temeiuri biblice
Biserica Învierii din faţa Sfântului Mormânt se află în locul central al întregului complex de cult, lăcaşul fiind catedrala propriu-zisă a Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim. În timp, curtea interioară din faţa Sfântului Mormânt a fost transformată în pronaos al Bisericii Învierii, iar în mijlocul acestuia este marcat centrul lumii printr-o formă de piatră, sugestiv intitulată Buricul Pământului. Tot acest concept are un temei biblic, pentru că, după cum bine ştim: „Dumnezeu, Împăratul nostru, înainte de veac a făcut mântuire în mijlocul pământului” (Ps. 73, 13), iar de la proorocul Iezechiel (5,5) aflăm: „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul, pe care Eu l-am pus în mijlocul neamurilor şi al ţărilor dimprejur”. Pentru arabi, acest loc din Biserica Învierii este cunoscut sub numele de „nousoul-tinia”, care, în traducere, înseamnă „mijlocul lumii”.
Fiecare sinagogă din lume, orientată spre Oraşul Sfânt
Din cosmologia medievală ne-au rămas mărturii conform cărora Ierusalimul era cunoscut încă din acea vreme ca fiind centrul geografic al lumii. Aceste convingeri se bazează pe tradiţia iudaică, în care oraşul era considerat centrul omenirii, care atrăgea în jurul său toate popoarele lumii. De aceea toate sinagogile din lume sunt orientate spre Ierusalim. Explicaţia este aceea că, în timpul rugăciunii, toţi credincioşii care participă la slujbe trebuie să stea cu faţa către Sfânta Cetate. Mărturiile legate de această tradiţie datează din perioada elenistică, atunci când evreii se aflau sub influenţa culturii greceşti. Însăşi expresia Buricul Pământului a fost aplicată mai multor locuri sacre ale lumii antice. Majoritatea dintre ele au primit această denumire specifică în momentul conştientizării sacralităţii lor.
Toate hărţile geografice pun în centru Ierusalimul
Citind cu atenţie Sfânta Scriptură, vom găsi menţiuni relevante în ceea ce priveşte centrul spiritual al lumii. Locuitorii Ţării Sfinte sunt localizaţi acolo unde, ulterior, s-a făcut vizibil Buricul Pământului, aşa cum şi Cartea lui Ezechiel (38-12) îi descrie pe israeliţi ca fiind cei care „trăiesc în centrul pământului”, pentru ca într-un alt capitol al cărţii Ierusalimul să fie descris ca aflându-se în „centrul neamurilor”. Spre deosebire de alte abordări, cuvântul ebraic folosit aici pentru „centru” este „tabbur”. În versiunea în limba greacă, versiune cunoscută sub numele de Septuaginta, cuvântul „centru” este redat prin denumirea „omphalos” sau „buric”. Chiar dacă au existat păreri conform cărora numele Muntelui Tabor ar putea fi asociat cu acest cuvânt şi că acest deal nu foarte înalt ar putea fi considerat ca fiind centru al Israelului sau chiar al pământului, este foarte puţin probabil ca aceste două cuvinte (tabbur şi Tabor) să aibă vreo legătură. Indiferent de conotaţie, plasarea Ierusalimului în „centru” persistă în majoritatea hărţilor realizate ulterior. În pofida faptului că Ierusalimul nu constituie centrul geografic al pământului, el rămâne totuşi centrul spiritual al lumii creştine.
Un loc cu încărcătură energetică pozitivă
Ieşind din Sfântul Mormânt, înainte de a trece din nou pe lângă Piatra Ungerii, nu poţi să nu te opreşti lângă piatra rotundă, frumos ornamentată, cunoscută sub numele de Buricul Pământului. Aici credincioşii îşi apropie palmele de piatra încadrată într-un mic baldachin şi rămân aşa preţ de zeci de minute. Cu cât se stă mai mult, cu atât încărcătura energetică este mai mare. Se spune că nicăieri în lume nu există mai multă energie pozitivă decât aici. Această încărcătură benefică tuturor celor care zăbovesc lângă piatra-minune este întregită de ansamblul unic, ce stă la baza unei cupole înalte de 29 de metri, care se sprijină pe patru arcade imense, cu pandantive poleite cu aur, pe care sunt reprezentaţi Sfinţii Evanghelişti. Totul seamănă cu un altar sau, cum spun creştinii, cu o biserică în biserică. Din locul acela, după ce se încarcă pozitiv la piatra ornamentală de sub micul altar, credincioşii pleacă eliberaţi de patimi, de ispite, de boli, considerând că au renăscut. Acesta este sentimentul pe care îl încearcă toţi cei care ating Buricul Pământului, după care pleacă eliberaţi atât sufleteşte, cât şi trupeşte.
• Energia cu care se încarcă aceia care ating piatra considerată centrul universului se simte timp de un an
O copie se află la Delfi
În perioada antică a omenirii, Delfi era unanim recunoscut ca fiind centru al lumii greceşti. Oameni din întreaga lume se opreau aici pentru a găsi rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntau. Legenda spune că, pentru a afla unde este centrul lumii, Zeus a trimis doi vulturi care au ocolit Pământul şi s-au întâlnit la Delfi. Locul acela este marcat de Piatra sacră Omfalos (Buricul Pământului), iar în imediata apropiere a acestuia se află un muzeu specific locului, care oferă o excelentă selecţie de obiecte de arhitectură, sculptură şi obiecte de cult. Cele mai de preţ exponate sunt copia Buricului Pământului şi sfinxul înaripat din Naxos.
