de Anda Postolache

- Jertfele materiale necesare pentru sfintele slujbe

La orice slujbă bisericească, dar mai ales la Sfânta Liturghie, creştinul se îngrijeşte să ducă la Sfântul Altar darul său. Cel mai adesea, un pomelnic cu o lumânare. Ceea ce nu este însă cunoscut de toată lumea este ce alte jertfe materiale se mai pot oferi şi care este semnificaţia lor. Numai anumite daruri sunt permise la Altar, şi nu orice ar crede de cuviinţă să aducă credincioşii.

Pâine, vin, lumânări, tămâie şi ulei
Darurile care pot fi aduse de credincioşi sunt: pâine curată sau prescură făcută în casă, vin obţinut din struguri, fără a adăuga alte substanţe, lumânări din ceară curată, tămâie pentru cădelniţă, precum şi ulei pentru candele. Orice alte daruri sunt nepermise a se da preotului. Darurile pe care credincioşii ar vrea să le dăruiască preotului pentru folosul său personal nu este voie să fie date acolo, ci numai după slujbă, deoarece altarul este un loc sfânt, în care nu pot intra lucruri care nu au legătură cu Jerfta ce se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii. Foarte lămuritor în această privinţă este Canonul 3 Apostolic, care spune: „Dacă vreun episcop sau preot, afară de rânduiala Domnului pentru Jertfă, aduce altceva la Altarul lui Dumnezeu, ori miere, ori lapte, ori - în loc de vin - băuturi meşteşugite, ori păsări, ori oarecare animale, ori legume, în afară de rânduială, să se caterisească. Afară de spice noi sau de struguri, la vremea potrivită, să nu fie îngăduit a se aduce altceva la Altar, decât untdelemn pentru candelă şi tămâie, la vremea dumnezeieştei Jertfe”.
De asemenea, Canonul 4 Apostolic spune foarte clar: „Orice alte fructe să se trimită ca pârgă episcopului şi preoţilor acasă, iar nu la Altar, şi se înţelege că episcopul şi preoţii le vor împărţi şi diaconilor, şi celorlalţi clerici”.
Şi în Sfânta Scriptură găsim referiri la modul în care trebuie aduse darurile pentru Altar: „Cel ce aduce darurile trebuie să fie împăcat cu toţi semenii lui” (Matei 5, 23-24). „Prescurile bisericii trebuie să se aducă numai din făină din grâu curat. Vinul să fie din struguri buni şi ţinut curat, pentru ca jertfa să fie bine primită ca a lui Abel.” (Lev. 2, 1-10). Prin urmare, creştinul trebuie să fie cu sufletul curat, fără a fi certat cu cineva când vine la biserică şi dă pomelnicul împreună cu cele necesare, căci, aşa cum spune Psalmul 50 al lui David, „jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.

Nu este bine să credem că plătim preotul să se roage
Şi în privinţa banilor trebuie să avem grijă. Banii sunt şi ei o jertfă, căci sunt obţinuţi din munca noastră şi îi aducem ca mulţumire pentru tot ce ne-a dăruit Domnul atunci când îi punem cu pomelnicul în mâna preotului. Însă nu trebuie să exagerăm nici în sensul de a da cea mai mică bancnotă, dar nici să ne fălim că suntem bogaţi şi să dăm ostentativ o sumă foarte mare, eventual ţinută foarte la vedere. Este important să dăm ceva din banii noştri, pentru că şi preotul trebuie să trăiască de la Altar, după regulile ce dăinuie încă din Vechiul Testament. Unii preoţi au o regulă frumoasă de a pune în biserică o cutie pentru bani, astfel încât cei care duc pomelnicele pun mai înainte banii acolo, şi nu se creează nicio indiscreţie, în plus, nici săracii nu se mai jenează că dau o sumă prea mică împreună cu pomelnicul lor. Să nu credem însă că, dacă am dat banii şi numele noastre scrise pe o hârtie, noi nu trebuie să ne mai rugăm, căci este urât gândul că am plătit preotul să se roage pentru noi! Rugăciunea noastră şi cea a preotului, împreună, sunt bine primite de Dumnezeu, căci, spun Sfinţii Părinţi, că nimeni nu poate intra singur în Rai. Adică iubirea manifestată prin rugăciune comună a unora pentru alţii, aceasta este jertfa care îi place lui Dumnezeu.

Prinoasele sunt mulţumirea pentru tot ce avem
Pentru prinoase, adică fructe, legume, mâncăruri de orice fel, colivă şi băuturi, există o masă specială, aşezată în biserică de obicei la intrare, pe partea stângă sau dreaptă sau acolo unde spaţiul o permite, chiar în pridvor. Acestea din urmă vor fi binecuvântate de preot la finalul slujbei printr-o rugăciune specială, scurtă, prin cădirea asupra lor şi prin sfinţirea cu semnul mâinii în semnul crucii. Prinoasele sunt un semn al mulţimirii faţă de Dumnezeu, care ne dă belşug din toate, cât şi ca pomenire a celor adormiţi din neamul nostru. Se împart credincioşilor, în special săracilor, dar se dau şi preotului sau preoţilor. O mică parte din aceste prinoase se ia acasă, pentru a gusta şi a se sfinţi toţi cei din familie.
Fiecare creştin ar trebui să aducă la Sfânta Liturghie un dar cât de mic, pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de Dătătorul celor bune din viaţa noastră, mai ales că în rugăciunea de sfinţire a darurilor (prinoaselor) preotul cere de la Dumnezeu mila, faţă de cei „care au adus şi au înfrumuseţat acestea” şi mai cere răsplătirea cu „bunătăţile cele veşnice”, iar prinoasele sunt considerate bunuri din vistieria cea de Sus.

La Sfântul Maslu se dau pomelnic doar cu cei vii

La celelalte slujbe ale bisericii, Acatistele - care se săvârşesc în cinstea Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a unor sfinţi -, la Paraclisele Maicii Domnului şi ale unor sfinţi se aduc doar pomelnice cu lumânare şi tămâie. La Sfântul Maslu se aduce pomelnic doar cu cei vii, deoarece este rugăciune pentru sănătate. În plus, se aduc ulei şi făină, materii care se sfinţesc în timpul slujbei, cu uleiul sfinţit ungându-se bolnavii, care se vor vindeca, în funcţie de credinţa lor. Se înţelege că fiecare pomelnic este însoţit de suma de bani pe care o consideră fiecare potrivită.

• Darurile care pot fi aduse de credincioşi sunt: pâine curată sau prescură făcută în casă, vin obţinut din struguri, fără a adăuga alte substanţe, lumânări din ceară curată, tămâie pentru cădelniţă, precum şi ulei pentru candele.