Main menu

header

cotnari wide

673 22 1de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Învierea lui Iisus a deschis calea omului către Împărăţia lui Dumnezeu, după un proces în care chiar omul L-a condamnat călcând legile pe care şi le-a asumat. Procesul Mântuitorului, cel care a schimbat destinul umanităţii, prin care s-a deschis calea spe lumea veşnică, a fost analizat din punct de vedere juridic pentru cititorii revistei Taifasuri de judecătoarea Dana Gîrbovan.

„Cele două procese, roman şi iudaic, au fost profund viciate”

- Care sunt aspectele de nedreptate în procesul lui Iisus din punct de vedere juridic?

- Procesele lui Iisus - pentru că au fost două, unul după legea iudaică şi unul după cea romană - au fost, pe întregul lor cuprins, profund viciate. Mă voi referi în cele ce urmează la procesul iudaic, pentru că verdictul în procesul roman a fost clar unul de nevinovăţie, pedeapsa fiind pronunţată nu ca rezultat al procedurilor, ci ca urmare a presiunilor iudeilor şi la cererea mulţimii. Evreii aveau un sistem de drept guvernat de reguli clare şi stricte, ce aveau ca bază credinţa în Dumnezeu, din care izvora, mai departe, credinţa în adevăr şi în dreptate, pe de-o parte, şi iubirea de semeni, pe de altă parte.

- Care sunt aspectele relevante în cazul nostru ale sistemului juridic iudaic?

- Juridic, fundamentul de credinţă biblică s-a tradus în dreptul iudaic prin garantarea riguroasă a prezumţiei de nevinovăţie şi reglementarea clară a normelor procedurale penale. Dintre acestea, le-aş aminti pe cele relevante din perspectiva procesului lui Iisus: 1. Atât infracţiunile, cât şi pedepsele erau stabilite clar de lege. În funcţie de gravitatea faptei, legea stabilea tipul de pedeapsă ce se putea aplica: răscumpărări, pedepse corporale (flagelări, de exemplu) sau executarea (care putea fi prin lapidare sau alte metode prevăzute de lege); 2. Judecătorii trebuiau să fie imparţiali, să nu existe prietenii, legături de rudenie sau duşmănie cu cei judecaţi;

3. Toate procesele aveau loc în timpul zilei, acestea începeau dimineaţa şi se sfârşeau seara. Niciun proces pentru o infracţiune pedepsită cu moartea nu putea începe în ziua ce preceda Sabatul sau o altă zi de sărbătoare; 4. Pentru a se putea dispune condamnarea unei persoane era nevoie să existe cel puţin doi martori oculari la săvârşirea infracţiunii, care să ateste faptele imputate. Procedura de audiere a martorilor era şi ea foarte strictă, incluzând o examinare asupra faptelor, cu întrebări precise: cine, unde, când, cum s-a săvârşit fapta, urmate apoi de întrebări-test, de exemplu care era culoarea hainelor victimei, cum era vremea etc., pentru a se stabili veridicitatea depoziţiilor; 5. Acuzatul nu se putea autoincrimina; 6. Acuzatul, chiar dacă era arestat, nu îşi pierdea niciun alt drept. În timpul procesului nu era voie să fie lovit sau vătămat, orice astfel de lovire fiind pedepsită ca şi când ar fi fost făcută împotriva unei persoane aflate în stare de libertate; 7. Cadrul deliberării era fixat de la început în respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, deliberarea începea întotdeauna de la judecătorul cel mai tânăr, care trebuia obligatoriu să înceapă prin a susţine un argument al apărării; 8. În cazul în care deliberarea se finaliza printr-un verdict de nevinovăţie, acuzatul era imediat eliberat. Dacă nu exista consens în această situaţie, pronunţarea se amâna pe a doua zi, când se reluau deliberările (din acest motiv, judecata nu putea preceda Sabatului). O regulă mai puţin cunoscută azi, dar absolut fantastică prin profunzimea şi înţelepciunea ei, era următoarea: dacă, imediat după finalizarea procesului, toţi judecătorii se pronunţau instant şi unanim cu privire la condamnare, atunci verdictul ce se dădea era de achitare. Raţiunea, simplă în esenţa ei, era următoarea: dacă imediat după proces, dintr-o dată, toţi solicită condamnarea, pare că acuzatul este victima unei conspiraţii şi că verdictul nu este rezultatul unei raţiuni sobre şi al unei deliberări calme.

„Judecătorii au fost ei înşişi acuzatori”

673 22 2- Exista posibilitatea condamnării la moarte în dreptul iudaic?

- Este important de reţinut că, datorită standardului de probă atât de ridicat în procesele penale după legea iudaică, condamnările la moarte erau extrem de rare. De exemplu, în Mishnah exista un pasaj care spune că instanţele religioase care condamnă la moarte un om o dată la 70 de ani erau considerate distructive.

- Câte neconcordanţe legislative ar fi trebuit să-l elibereze?

- Analizând desfăşurarea procesului lui Iisus, astfel cum acesta este relatat în cele patru Evanghelii, realizăm că absolut toate aceste reguli au fost încălcate: judecătorii au fost ei înşişi acuzatori, căutând mărturii împotriva lui Iisus. Hristos a fost lovit şi batjocorit în timpul procesului, nu doar că nu existau mărturii veridice împotriva Lui, dar mărturiile se contraziceau, condamnarea s-a pronunţat pe baza declaraţiei lui Iisus, regulile deliberării au fost brutal încălcate, condamnarea la moarte s-a făcut imediat după proces, iar executarea pedepsei s-a făcut printr-o modalitate ce nu era prevăzută de legea iudaică. Conform legii iudaice, în urma unui astfel de verdict unanim, fără deliberări, Iisus ar fi trebuit să fie eliberat, pentru că judecata a fost viciată. Probabil că din acest motiv Iisus nu a fost executat conform legii iudaice, ci a fost trimis spre o nouă judecată romanilor, pentru ca aceştia să dispună condamnarea Lui la moarte. Execuţia prin crucificare era specifică dreptului roman, fiind aplicată în general sclavilor sau populaţiilor cucerite.

„Condamnarea unui nevinovat în numele unui bine general perverteşte mintea şi inima”

- Ce v-a impresionat la proces?

- Ce trebuie să învăţăm fiecare din procesul lui Iisus este importanţa procesului drept, al fiecărui proces, al oricărui proces. „Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept” (Luca 16, 10). În viaţa de zi cu zi, fiecare dintre noi este la un moment dat acuzat, martor, judecător sau parte din vocea publicului. Amintirea procesului lui Iisus trebuie să ne trezească fiecăruia conştiinţa rolului pe care îl avem şi a responsabilităţii pe care o purtăm fiecare în înfăptuirea dreptăţii. Citind Evangheliile, m-a izbit o frază: „Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor” (Luca 22, 14). Este tulburător să vezi mai-marele judecătorilor (echivalentul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de azi) justificând un proces nedrept şi condamnarea unui nevinovat în numele unui bine general. Acest gen de acţiune, de a justifica răul în numele binelui, este cel mai periculos mod de a perverti minţi, inimi, conştiinţe, iar acest lucru îl vedem şi azi.

„Vocea celui mai căzut dintre noi contează şi trebuie ascultată”

- Nedreptatea procesului a fost totuşi mărturisită public de cineva, un cineva la fel de încercat în acel moment ca şi Iisus, tâlharul Dismas. Cum vedeţi acest aspect?

- Anul trecut, meditând la Răstignirea lui Iisus, am avut prima dată conştiinţa importanţei faptului că primul care dă mărturie despre judecata nedreaptă a lui Iisus este acest tâlhar, condamnat pe drept, aşa cum el însuşi recunoaşte. Vocea celui mai căzut dintre noi contează şi trebuie ascultată, pentru că ea poate revela un adevăr ascuns de cei mulţi, care se consideră buni şi drepţi.

„În vremea aceea, am dat poruncă judecătorilor voştri şi am zis: Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi drept pricină ce ar avea un om atât cu fratele lui, cât şi cu cel străin. Să nu părtiniţi la judecată, ci să ascultaţi şi pe cel mare, şi pe cel mic“ (Moise, Deuteronom 1, 16-17)

„A fost girată în acest caz o formă de judecată emoţională, manipulată şi manipulativă“

- Cum vi se pare faptul că Pilat a lăsat responsabilitatea legii poporului?

- Faptul că Pilat „s-a spălat pe mâini” este cea mai facilă şi periculoasă formă de derobare, de declinare a responsabilităţii judecăţii. Judecata făcută de mulţimi este mereu una emoţională, manipulată şi manipulativă şi deci nedreaptă. „Să nu te iei după cei mai mulţi ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi ca să te abaţi de la dreptate”, spune una dintre regulile date de Dumnezeu lui Moise după ieşirea din Egipt. Înţelepciunea acelor cuvinte e valabilă şi azi, căci pericolul judecăţilor populare e mereu prezent.