de Luana Mare
Când l-a trimis pe Pământ pe părintele Arsenie Boca, Dumnezeu a binecuvântat România! Modest, retras, timid, cu ochii când albaștri, când verzi, cu o memorie fenomenală a pioșeniei și a rugăciunii, l-a slujit pe Mântuitorul până la capăt, cu toată ființa sa. De când „sufletul său s-a suit la Dumnezeu ca un șuvoi de foc”, minunile Sfântului Ardealului se arată mai multe și mai însemnate, fără opreliști. Pentru că unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului al XX-lea a plecat doar ca să se odihnească puțin...
A fost numit „Sfântul” încă din liceu
Născut într-o familie de ţărani simpli și credincioși din Vița de Sus, județul Hunedoara, Iosif și Crestina, cel care avea să devină mai târziu Sfântul Ardealului a primit numele Zian Vălean. A venit pe lume la 29 septembrie 1910, iar tatăl său, pantofar de meserie, a plecat pentru o scurtă perioadă în America să lucreze, asemenea multor țărani din Transilvania acelor vremuri. Trei ani mai târziu, a văzut lumina zilei și Viorela Minca, sora părintelui, dar a trecut la cele veșnice în același an, fiind înmormântată în curtea bisericii din Vița de Sus. Zian a urmat școala primară în satul natal, așa cum reiese din dosarul de urmărire de la Siguranță din Râmnicu-Vâlcea, apoi a continuat liceul la Brad. Părinţii săi au divorţat în 1922, iar mama s-a recăsătorit în satul Halmagiu. Rămas în grija tatălui, Zian Vălean a continuat studiile la Liceul „Avram Iancu” din Brad. Despre acea perioadă a vorbit însuși părintele în declarația dată în 1945 după arestarea sa la Râmnicu-Vâlcea. „La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată ca să nu mai pierd timpul, ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat până acum, și de multe ori mi-a folosit în viață”. Colegii de liceu l-au numit „Sfântul” pentru seriozitatea şi aplecarea către cele dumnezeieşti, părintele fiind atras de religie, dar şi de matematică, fizică, desen şi muzică, după cum avea să recunoască chiar el.
Și-a dorit să se facă aviator
Şi-a dorit să intre la şcoala de aviaţie de la Cotroceni, dar, pentru că nu avea avere, a abandonat ideea şi s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu în 1929, pe care a absolvit-o în 1933. A fost un student de elită, devenind repede cunoscut şi pentru talentul său ca pictor şi interpret la flaut. După absolvire, Zian a fost trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan la Bucureşti pentru a urma Institutul de Belle-Arte. „Profesori principali aveam pe domnul Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de Medicină. La Medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi de antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcările astea juvenile n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi, de la Belle-Arte, ne tratau ca fiind rupţi de studenţii care puteau să se înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau de înscriere în vreo mişcare politică”, a mărturisit Arsenie Boca în declaraţia dată la Securitate. În perioada Belle-Arte, studentul Zian a urmat cursuri de anatomie, dar şi de mistică. Tot atunci l-a ajutat pe părintele Dumitru Stăniloaie la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume care au apărut la Sibiu.
Arestat și torturat de Securitate!
În septembrie 1935, Zian a fost hirotonit întru citeţ şi ipodiacon. Și tot atunci a fost hirotonit diacon celib. După câţiva ani a mers la Muntele Athos, unde a experimentat viaţa duhovnicească, în post negru de 40 de zile, timp în care a consumat doar apă. S-a închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar la 3 mai 1940 a fost tuns în monahism și a primit numele de Arsenie. În 1942, la 10 aprilie, părintele a fost hirotonit preot şi a devenit stareţul Mănăstirii Constantin Brâncoveanu. A învăţat pictura bisericească şi poleitul icoanelor în Basarabia, la Chişinău, în perioada 1944-1945. Trei ani mai târziu, în mai 1948, a fost arestat de Securitate şi torturat pe motiv că ar fi legionar. În noiembrie a fost mutat la Mănăstirea Prislop, unde a fost numit stareţ de Mitropolitul Nicolae Bălan. În 1950, Prislopul a devenit mănăstire de maici, stareţă fiind monahia Zamfira, părintelui Arsenie revenindu-i rolul de duhovnic. În 1951, părintele a fost ridicat din nou de Securitate şi trimis pentru nouă luni la Ocnele Mari şi la Canal. Ulterior, a fost eliberat și ajunge din nou la Prislop, locaţie pe care a găsit-o într-o stare jalnică după ce ultimii trei călugări au părăsit-o.
A locuit într-o chilie la Mănăstirea Sinaia
În 1959, Mănăstirea Prislop a fost desfiinţată, măicuţele alungate, iar în vechea clădire s-a deschis un cămin de bătrâni. Părintelui Arsenie i s-a interzis să mai slujească, apoi a fost trimis cu domiciliul forțat la București, unde a fost permanent supravegheat de Securitate. Acolo s-a angajat pictor-muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor și a participat la slujbe doar în calitate de cântăreţ. În 1968, s-a pensionat şi a început pictura bisericii de la Drăgănescu, supranumită „Capela Sixtină a Ortodoxiei Românești”, la care s-a ostenit timp de 15 ani. În perioada 1969-1989 a avut un atelier de pictură şi o chilie la Mănăstirea Sinaia. La 28 noiembrie 1989, părintele Arsenie a trecut la cele veșnice şi a fost înmormântat la 4 decembrie 1989, la Prislop, mănăstire de suflet care a fost redeschisă în 1975.
A dăltuit în stâncile de pe Valea Sâmbetei o grotă de rugăciune
Părintele Arsenie a vrut să-şi facă o chilie sus, în munte, un loc de retragere şi de rugăciune. În vara anului 1943 a ales 12 oameni din sat care să lucreze şi a pornit pe cărări tăioase, numai de el ştiute. S-a oprit lângă un povârniş aproape vertical, deasupra unui hău de peste 100 de metri. A dăltuit în stâncă o grotă cu o deschizătură cu înălţimea de aproximativ 1,70 m şi lăţimea de 0,80 m. A intenționat să scobească în stâncă un hol, apoi o cămăruţă în partea stângă. Dar pentru că au apărut infiltraţii, părintele a oprit lucrările după ce a săpat doar holul mic, boltit. Un alt motiv a fost faptul că deja a intrat în atenţia comuniştilor, care credeau că acolo e loc de întâlnire a luptătorilor din rezistenţă. Conform mărturiilor oamenilor din sat, părintele Arsenie a mers adesea acolo pentru rugăciune. Astăzi, grota a devenit loc de pelerinaj, şi mulţi sunt cei care se încumetă pe stâncile semeţe de pe Valea Sâmbetei pentru a ajunge la grota situată la 1.600 m altitudine.Traseul până la chilia părintelui porneşte de lângă mănăstire, pe drumul forestier, accesibil cu maşina pe câţiva kilometri. Apoi, poteca şerpuitoare, în urcuş, poate fi parcursă doar pe jos şi cu efort susţinut în ultima porţiune de drum.
La izvorul tămăduitor apa este precum agheasma
„Cine va bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va mai înseta în veci, căci se va face în el izvor de apă curgătoare, pentru viaţă veşnică”, este inscripţia care întâmpină pelerinii la Izvorul părintelui Arsenie de lângă Mănăstirea Constantin Brâncoveanu. În perioada în care monahul a trăit la Sâmbăta de Sus, mulţime de credincioşi au ajuns la el să se spovedească sau doar să ceară sfaturi şi alinare sufletească. În acea perioadă, părintele a curăţat deschiderea unui izvor aflat în spatele mănăstirii, la poalele muntelui, pe drumul forestier ce duce la Viştişoara, apoi l-a binecuvântat. El i-a îndemnat pe cei care veneau la el cu probleme de sănătate să bea din apa rece de munte spre folosul sufletului şi al trupului lor. Vestea despre izvorul tămăduitor s-a răspândit repede, şi locul a devenit un nou punct de pelerinaj pentru credincioşi. Azi, la mai bine de 70 de ani de atunci, drumul forestier de la mănăstire la izvor este un adevărat furnicar de oameni încărcaţi cu sticle sau cu bidoane de plastic pe care le umplu cu apa despre care spun că rămâne ca agheasma, adică nu-şi schimbă proprietăţile odată cu trecerea timpului. Cei care vin se aşază la rând, la cele două guri de izvor, şi deapănă poveşti despre Sfântul Ardealului şi despre miracolele pe care le-a făcut. Printre aceştia se află şi un bărbat care susţine că l-a cunoscut în tinereţe pe părintele Arsenie Boca şi că l-a visat, spunându-i să aibă grijă de izvor, ceea ce omul face de câţiva ani. S-a mutat într-o baracă în zonă şi este zilnic la izvor, unde are grijă de curăţenie, de icoane şi de lumânări.
Al treilea ctitor al Mănăstirii Prislop
Când a fost trimis la Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan (noiembrie 1948), părintele Arsenie a găsit o mănăstire părăsită pe care a reclădit-o din temelii, devenind al treilea ctitor al acesteia. A muncit alături de zidari la tencuiala pentru pregătirea frescei, la ridicarea schelei pentru pictura ce a executat-o personal, la sculptarea iconostaselor şi a stranelor, în general lucrarea întregului mobilier, la restaurarea bisericii şi a clădirilor anexe. A început şi a îndrumat toate lucrările de reconstrucţie. A fost stareţul mănăstirii, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și de anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959, comuniștii au risipit obștea, au alungat măicuţele, iar părintelui Arsenie Boca i-au interzis să mai exercite activitatea preoțească. Astăzi, la Prislop, părintele Arsenie Boca a devenit un adevărat fenomen! Zeci de mii de credincioși merg la mormântul său și mulți dintre aceștia susțin că li s-au întâmplat adevărate miracole.
„Însemna fiecare loc în care făcea ceva, punând o piatră mare“
O incredibilă mărturisire despre cine a fost părintele Arsenie Boca îi aparține părintelui Iustinian, de la Sâmbăta de Sus, care a mărturisit că Sfântul a fost un om hotărât, ce modela sufletele şi caracterele. Chiar dacă a venit la mănăstire la mulți ani după plecarea lui Arsenie Boca, părintele Iustinian vorbeşte despre acesta ca despre un om pe care-l cunoaşte dintotdeauna. Pentru că toţi simt, protector, prezenţa marelui duhovnic în viaţa lor zilnică de obşte. „O zidit suflete părintele aici”, spune monahul, iar sutele de pelerini care calcă zilnic pragul mănăstirii de la poalele Făgăraşilor par să confirme spusele sale. „Părintele Arsenie o oferit mângâiere sufletească celor care l-au căutat în acele vremuri grele, de răstrişte. A fost războiul, apoi a venit comunismul, apoi problemele cu Securitatea. Mai sunt în mănăstire vreo opt vieţuitori care l-au cunoscut personal. Veneau la părintele Arsenie oameni din toată zona Făgăraşului, de prin comunele din jur şi chiar mai departe. Aici, la Sâmbăta, a fost mereu o punte de legătură a românilor de o parte şi de alta a Carpaţilor, şi poposeau oameni din toate părţile să primească binecuvântare şi mângâiere sufletească de la părintele Arsenie. Pentru că erau foarte mulţi, îi strângea uneori la altarul din pădure. Şi acum este acolo o cruce făcută de el. E o cruce de lemn frumoasă, sculptată de părinte. Altădată îi aduna la izvor, pe drumul către Viştişoara”, a relatat duhovnicul, oprindu-se pentru câteva clipe de la lucrul din grădina mănăstirii.
„Veneai cu ideile tale şi plecai cu ale lui”
„Era un om muncitor şi gospodar şi punea mâna la muncă alături de ceilalţi. Spunea că în unire stă tăria. La unele treburi mai lua dintre oamenii care veneau la mănăstire şi îi punea la rânduială. Implica pe fiecare să facă astfel câte ceva. Făcuse o casă pentru cei care veneau aici să stea. Mai este şi acum şi se renovează. Este chiar lângă Jandarmerie, la Arhondaric. Era şi cu mansardă la vremea respectivă, avea multe paturi suprapuse. Făcuse totul cu ajutorul oamenilor sosiţi aici. Acum este în renovare, se dă jos tencuiala, se izolează şi se reface totul. Va fi utilizată de cei neputincioşi sau va folosi ca un cabinet medical. Părintele însemna fiecare loc în care făcea ceva. Punea o piatră mare, şi aici, la casa asta, a făcut la fel. În faţă este o piatră mare aşezată chiar de părintele Arsenie lângă lacul făcut de el. Este dincolo de livada de meri prin care se plimba. Era un om hotărât, care nu te lăsa să faci ce vrei tu. Veneai cu ideile tale şi plecai cu ideile lui...”, a mărturisit duhovnicul.
„O femeie s-a făcut bine de scleroză în plăci după ce a băut apă de la izvorul binecuvântat”
„Livada de meri este şi acum. De asemenea, s-a îngrijit şi a plantat nişte tei, iar paraclisul de lângă ei era raiul pe pământ. Lucrurile sunt însufleţite aici. În fiecare loc aducea nişte pietre mari. Avea el rânduiala lui. Căra cu pârghii, cu ajutorul oamenilor veniţi de peste tot şi făcea în aşa fel încât munca părea uşoară şi mergea totul bine. Şi acum se simte prezenţa sa, şi dacă se face ceva ce n-ar trebui apar împotriviri. Am păţit-o şi eu, şi alţi cuvioşi când am făcut curăţări de pomi şi a trebuit să tăiem o parte dintre ei când am scos stupii din livadă la tractor. Nu ieşea nimic. Am avut împotriviri multe. Am zis în gând părinte, iartă-ne, dar trebuie să curăţăm pomii, grădina. Îi plăceau mult florile şi să fie totul frumos, aici plantase şi brazi, cei care sunt şi astăzi. Izvorul din pădure a fost descoperit şi binecuvântat de părinte ca mângâiere pentru cei care nu puteau merge la chilie să se roage şi am auzit spunând mulţi că s-au însănătoşit după ce au băut apă de acolo. Era o femeie care avea scleroză în plăci de 18 ani şi, după ce a băut o vreme numai apă de la izvor s-a făcut bine. Rezultatele analizelor au ieşit perfecte, ca şi cum n-ar fi avut nimic. Sunt multe mărturii ale oamenilor care vin şi ne povestesc. Despre locul ăsta, de la Sâmbăta, părintele spunea că este binecuvântat şi sfânt, iar oamenii sosesc din toate colţurile ţării să găsească alinare duhovnicească pentru problemele lor. Izvorul a fost reamenajat de curând. S-au făcut nişte lucrări acolo, i s-a mărit debitul, a fost ridicată o construcţie. Nu sunt îmbunătăţiri făcute de mănăstire, ci de Primărie. Părintele a menţinut în veacul nostru o conştiinţă creştină de cel mai înalt nivel şi a lăsat cele două cărţi, «Cărarea Împărăţiei» şi «Cuvinte vii», prin care ne călăuzeşte şi ne îndrumă duhovniceşte. Sunt convins că mijloceşte şi acum pentru noi acolo unde este”, a mai afirmat duhovnicul de la Sâmbăta.