Main menu

header

608 22 1de Carmen Ciripoiu

În fiecare an, în cea de-a treia zi de Crăciun, la 27 decembrie, întreaga creștinătate îl cinstește cu slavă pe Sfântul Ștefan, cel Dintâi Martir și Arhidiacon al Bisericii lui Hristos, un model pentru întreaga omenire.

Primul dintre diaconi

Provenind dintr-un neam de iudei, Sfântul Ștefan, unul dintre primii șapte diaconi hirotoniți de apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe, se presupune că, asemenea Sfântului Apostol Pavel, a studiat la școala rabinică a marelui învățat, Gamaliel. Psiholog desăvârșit, sensibil, bun la suflet și extrem de delicat, Ștefan a îndeplinit întotdeauna prin faptă ce a rostit prin cuvânt, iar ceea ce l-a caracterizat de-a lungul vremii au fost o credință și o râvnă imensă pentru lucrarea Domnului. Faptul că a fost martor al Învierii Domnului, al Înălțării sale la Cer și al Pogorârii Sfântului Duh a făcut să-l predice cu toată inima pe Hristos Cel înviat din morți în fiecare moment al vieții sale. Acesta a fost motivul pentru care fariseii și conducătorii poporului evreu nu l-au privit cu ochi buni pe iubitorul de Dumnezeu, cărora „le părea rău că învăţa poporul şi vestea întru Iisus învierea morţilor”. Însă, la propunerea Sfinţilor Apostoli, Sfântul Ştefan Arhidiacon a fost ales în fruntea celor şapte diaconi, adică primul dintre diaconi.

Acuzat de blasfemie împotriva lui Moise

608 22 2La scurt timp după ce și-a luat funcția în primire, între farisei și Ștefan a început o dispută legată de faptul că unii spuneau că Mântuitorul este profet, alţii că este un înşelător, iar alţii că este Fiul lui Dumnezeu. Cum Ștefan a susținut că Hristos S-a născut din Fecioara Maria, S-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri şi S-a înălţat la Ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui ceresc, a fost acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu și adus în fața sinedriului (înaltul tribunal iudeu de judecată) pentru a fi judecat. În același timp au existat și martori mincinoși, care au afirmat că l-au auzit pe Ștefan vorbind blasfemiator la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu. Soarta i-a fost pecetluită… Sfântul Ștefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeți, iar singurii vinovați pentru uciderea Sa sunt iudeii. La auzul acestor vorbe, aceștia și-au ieșit din minți și au cerut uciderea Sfântului cu pietre: „Să piară de pietre, aşa cum se cade hulitorilor... Să piară!... Să piară!”.

„Iată, văd Cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”

În acel moment, Ștefan, plin de Duh Sfânt, și-a îndreptat ochii spre Cer și a văzut slava lui Dumnezeu: „Iată, văd Cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. În acel moment, iudeii, orbiți de furie, s-au năpustit asupra lui, l-au scos afară din cetate și au început să-l bată cu pietre. Ca să aibă mai multă putere, păgânii s-au dezbrăcat de haine și le-au pus la picioarele unui tânăr pe nume Saul, cel care a devenit mai târziu „vas curat și cinstit”, adică marele Apostol Pavel. Sub loviturile de pietre care au venit din toate părțile, Ștefan și-a încredințat sufletul Domnului: „Doamne Iisuse primeşte duhul meu. Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Potrivit sfintei tradiții, în timp ce mulțimea l-a ucis cu pietre pe Sfântul Ștefan, pe o ridicătură de pământ au privit cum suferă cu demnitate martiriul însăși Maica Domnului însoţită de Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit al Domnului: „O, cât îi era de dulce moartea Sfântului, celui Dintâi Mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre - căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti prea dulcele Iisus -, iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.

Moaștele au fost descoperite în anul 415

Tot tradiția amintește că trupul lui Ștefan a fost lăsat o noapte pe locul unde a fost ucis, spre a fi mâncat de animale, dar acestea nu s-au atins de el. În a doua noapte, Gamaliel împreună cu fiul său au venit în secret şi au dus corpul neînsuflețit pe proprietatea lor din Cafarganda, unde l-au îngropat. De asemenea, Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost îngropat acolo împreună cu nepotul lui Gamaliel şi cu Gamaliel însuşi după adormirea sa. Amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ştefan s-a pierdut până în luna decembrie a anului 415, când Gamaliel i-a apărut de trei ori părintelui Lucian, preot în Cafarganda, şi i-a arătat locul de îngropare şi toate cele legate de acesta. Astfel au fost descoperite moaștele Sfântului Ștefan la Kefar-Gamala, în nordul Ierusalimului. Părintele Lucian a primit binecuvântare de la Patriarh ca să dezgroape sfinţii din mormintele lor, de unde o mireasmă puternică şi dulce a umplut peştera. Moaştele Sfântului Ştefan au fost aşezate cu cinste într-o biserică în Ierusalim, pe Muntele Sion. Celelalte trei moaşte au fost puse într-o biserică dintr-o peşteră din partea de sus a unui deal. După cucerirea Constantinopolului de cruciaţi în anul 1204, moaştele lui Ştefan au fost împărţite. Capul Sfântului a fost dus la Soissons în Picardia (Franţa), picioarele, la Veneţia, iar braţul drept se află în Rusia, la Serghiev Posad, în Lavra Sfintei Treimi. Alte moaşte ale Sfântului Ştefan se păstrează în Basilica San Lorenzo Fuori le Mura din Roma, în Grecia şi la Mănăstirea Căldăruşani din România.

Sfântul Ștefan e cinstit la 27 decembrie, la 15 iunie (odată cu Sfinții Fortunat și Ahaic), iar la 2 august este pomenită mutarea moaştelor sale

În anul 460, împărăteasa Eudochia a ridicat o splendidă basilică în afara Porţii Damasc a Ierusalimului, locul unde, potrivit tradiţiei, Sfântul Ştefan suferise martiriul

„Fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este Cel Care a plecat Cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre a purtat. Că pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit şi dracii a izgonit“ (Sfântul Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan)