Main menu

header

cotnari wide

688 19 1de Andrei Dicu şi Eduard Popa

Paleontologul Édouard François Dupont este autorul unei teorii care a dat peste cap cutumele legate de existenţa reptilelor preistorice. Acesta a afirmat că toate cercetările făcute asupra scheletelor găsite au dus la concluzia că dinozaurii nu au trăit în sălbăticie, ci au fost... crescuţi! Mai mult, cercetătorul francez susţine că de pe oasele animalelor a fost prelevată făină făcută din peşti. Foarte important este însă cine i-a hrănit: oamenii sau extratereştrii?...

Făină de peşte descoperită pe scheletele giganţilor

Édouard François Dupont (1841-1911) este unul dintre cei mai respectaţi savanţi din istorie, iar teoriile sale, deşi au fost considerate avangardiste, nu au putut fi contrazise pe baze ştiinţifice. După o serie de studii asupra unor fosile de reptile preistorice găsite în Belgia, Dupont a descoperit că de pe scheletele acestora s-a prelevat nu praf de os de dinozaur, ci... făină de peşte. Aici a apărut un mare semn de întrebare la care omul de ştiinţă a încercat să răspundă: „Este clar că acei dinozauri, în special cei ierbivori, nu se hrăneau cu peşti. Nu aveau constituţia animalelor care trăiau atât în mediul terestru, cât şi în cel acvatic”. Atunci, cum se poate explica existenţa acestei făini, depuse sub forma calciului pe oasele dinozaurilor? Înseamnă că, pentru animalele respective, a fost un supliment de hrană. În completare, francezul a atras atenţia asupra constituţiei acestor creaturi. La animalele sălbatice, obişnuite să vâneze sau să se ferească pentru a nu fi ele însele vânate, musculatura este foarte puternică. Şi, culmea, acest lucru nu s-a întâmplat nici în cazul dinozaurilor descoperiţi, recent, în Haţeg, despre care am mai vorbit în paginile revistei noastre. „Asta înseamnă că aceste reptile şi-au pierdut obiceiul de a alerga sau nu aveau de ce să se teamă, fiind animale de fermă şi neavând, aşadar, duşmani. Oasele picioarelor erau mult prea subţiri pentru a putea susţine o masă musculară adecvată sălbăticiei. S-au descoperit inclusiv oase fracturate, nu rupte de colţii altor animale”, a completat Dupont.

Revista „Science” argumentează teoria lui Dupont

Teoria francezului trezeşte, în continuare, semne de întrebare, iar revista americană „Science” a publicat un studiu din care reiese că în epoca preistorică, în zona în care au fost găsiţi respectivii dinozauri şi chiar de-a lungul Bazinului Haţegului, acolo unde a fost descoperit celebrul Hatzegopteryx, resursele naturale erau aproape inexistente. Sărăcia florei care exista în acea perioadă este în contradicţie cu numărul mare de dinozauri. Ferigile şi celelalte plante preistorice nu ar fi fost suficiente pentru a hrăni un număr atât de mare de reptile, cât s-ar presupune că ar fi trăit în acele zone. Acest lucru i-a făcut şi pe cercetătorii de la „Science” să afirme că „dinozaurii aveau şi o altă sursă de hrană. La urma urmelor, lipsa hranei ar fi dus la o migraţie în masă a animalelor, către locuri mai prielnice. De aceea, mulţi au fost bucuroşi când au descoperit depunerile de calcar rezultat din oase de peşte pe scheletele dinozaurilor. Primele voci au susţinut că aceasta era sursa alternativă de hrană, în sensul în care dinozaurii intrau în apele mării şi prindeau peşte. Numai că această ipoteză nu a fost confirmată de constituţia scheletelor dinozaurilor, care nu păreau să aibă abilităţile necesare”. De altfel, Dupont ajunsese şi el la o concluzie similară cu aceea a cercetătorilor din zilele noastre: „Ar fi trebuit să se descopere dacă nu urmele unor înotătoare, cel puţin ale unor modificări în structura organismelor, o adaptare pentru vânătoarea în apă. Numai că nu există aşa ceva, iar oasele arată nu doar incapacitatea animalelor de a înota, ci chiar de a se menţine, cât de cât, la suprafaţă”.

Reptile uriaşe ucise de Salmonella

Richard Harrison, paleontolog la Universitatea de Stat din New Orleans, care a vizitat inclusiv zona Haţegului, dar şi aria în care Dupont şi-a desăvârşit cercetările, a concluzionat că unele schelete arată că animalele respective au murit după ce au suferit foarte mult de o formă gravă de infectare cu Salmonella. „La ora actuală, acea formă de Salmonella poate fi întâlnită în special la puii de crescătorie şi apare din cauza suplimentelor de hrană făcute din resturi de animale. În plus, cantitatea mare de fosfat disodic şi colagen depusă pe schelete arată că animalele erau hrănite cu făină de oase. Problema este cine anume hrănea, acum zeci de milioane de ani, nişte animale care nu erau deloc mici. Şi, mai ales, în ce scop făcea acest lucru”, a notat Harrison. Americanul a făcut o descoperire ciudată: un inel straniu, realizat dintr-un aliaj inoxidabil, care nu a putut fi clasificat în niciuna dintre culturile antice. Inelul are un diametru de 24 de centimetri şi este prevăzut cu două clape de închidere, lucrate din titan. În exterior se pot vedea câteva semne circulare, despărţite de spirale, egale ca lungime. Întrebarea este cine dispunea de tehnica de prelucrare în Mezozoic? La ora actuală, inelul se găseşte într-o colecţie particulară din New York şi încă stârneşte controverse printre specialişti. Potrivit generalului Emil Străinu, specialist în domeniu, acestei probleme i-au răspuns ufologii, care afirmă că descoperirea ar fi de origine extraterestră. În urmă cu 70-80 de milioane de ani, extratereştrii ar fi avut o fermă de dinozauri, şi inelul descoperit ar fi doar unul de marcaj. Mai exact, dinozaurii pitici, crescuţi în fermele mezozoice, erau marcaţi, fiecare, după specia sa, pentru a se putea înregistra evoluţia lor în urma administrării diferitelor surse de hrană. „Aşa afirmă adepţii existenţei extratereştrilor pe Pământ din cele mai vechi timpuri. Nimeni nu-i contrazice atâta vreme cât nu există alte dovezi concludente”, concluzionează savantul român.

Minunea de la Glen Rose, Texas

Ei bine, dincolo de „teza extraterestră” există şi teoria potrivit căreia dinozaurii au fost contemporani cu oamenii şi chiar „dresaţi” de aceştia. Nu este vorba despre un desen animat cu „Famila Flinstone”, ci despre concluziile care au reieşit după descoperirea urmelor umane, alături de cele ale dinozaurilor, la Glen Rose, în Texas, pe valea Râului Paluxy. Aici, arheologii au dat peste un adevărat parc al dinozaurilor, unde urmele de om se pot observa, întipărite în stâncă, alături de cele ale unui animal foarte mare, presupus dinozaur, şi care provin din aceeaşi eră.

80 de milioane de ani ne despart de prima „fermă” de dinozauri

„Problema este cine anume hrănea nişte animale care nu erau deloc mici şi în ce scop făcea acest lucru“ Richard Harrison

Gideon Mantell, descoperitorul „iguanodonului“

Dar oare cine a descoperit dinozaurii despre care vorbim atât? Se pare că prima atestare ştiinţifică ar fi avut loc în 1677, când naturalistul englez Robert Plot a găsit o mulţime de oase şi a dedus că sunt prea mari pentru a aparţine unui elefant sau unui om uriaş. Au urmat alte descoperiri accidentale, până în 1825, când paleontologul Gideon Mantell a găsit un dinte uriaş, pe care l-a numit „iguanodon” (n.r - dinte de iguană). Mantell a fost cel care a popularizat noţiunea existenţei unei „epoci a reptilelor” pe Terra.