Main menu

header

504 3 1de Cătălina Tăgârță

Vă doriți să slăbiți și nu ați găsit încă o dietă pe măsură? Dacă nu sunteți dispuși să faceți foarte multe sacrificii pentru asta, nu aveți mult timp la dispoziție pentru gătit mâncăruri complicate și nici pentru a face prea mult sport, puteți încerca dieta pe bază de citrice. Cu ajutorul acesteia, puteți pierde până la cinci kilograme într-o săptămână.

Sunt două variante ale dietei

Urmând dieta pe bază de citrice nu doar veți slăbi, ci vă veți menține și sănătatea, iar pielea va fi mai luminoasă decât de obicei. Însă, e bine să știți că sunt două variante ale acestui regim. Fie puteți urma varianta de o săptămână, fie pe cea de trei zile, cu specificarea că aceasta din urmă trebuie reluată după o pauză de o săptămână.

Pentru varianta 1, în care veți ține dieta timp de o săptămână, regăsiți mai jos meniul exact, pe zile:

Ziua 1: consumați patru porții de citrice de-a lungul zilei (două portocale, două grepfruturi, o lămâie cu o linguriță cu miere, patru mandarine) și două porții de salată orientală (preparată din doi cartofi mici fierți, trei măsline, un ou fiert, un castravete murat, ceapă, un strop de ulei de măsline);

Ziua 2: cinci porții de citrice de-a lungul zilei (două grepfruturi, două mandarine, o clementină, lămâie cu miere, patru portocale) plus două linguri cu fulgi de ovăz și un măr.

În afară de meniul stabilit veți consuma doar apă

Ziua 3: trei porții de citrice (patru portocale, cinci mandarine, un grepfrut), salată de roșii cu vinete și două fire de ceapă verde, plus doi biscuiți din făină de secară;

Ziua 4: patru porții de citrice (trei portocale, o lămâie cu miere, două mandarine, un grepfrut), 100 g pesmet fiert cu mirodenii, plus o rodie;

Ziua 5: cinci porții de citrice (două grepfruturi, două mandarine, două clementine, două portocale, o lămâie mică și miere), două iaurturi slabe și o porție de linte sau de mazăre verde;

Ziua 6: trei porții de citrice (patru portocale, un grepfrut roșu, două mandarine dulci), o porție de ciuperci de pădure pe grătar cu puțin usturoi și 100 g nuci;

Ziua 7: două porții de citrice (trei portocale, o lămâie cu o linguriță cu miere), 100 g pui fript la grătar cu salată verde, două roșii și două linguri cu fulgi de secară. Pe lângă meniul dinainte stabilit, mai puteți consuma apă cât cuprinde.

Trei zile, doar sucuri și fructe

504 3 2Cine consideră că nu poate urma dieta de o săptămână poate opta pentru cea de trei zile. În acest caz, în tot acest interval nu veți consuma decât sucuri de citrice și de fructe din aceeași familie. Astfel, dimineața, pe stomacul gol, veți bea un pahar mare cu apă, care trebuie să conțină și o lingură cu sare amară. În acest fel se atrage în intestine toate substanțele toxice și reziduurile și se elimină cât mai repede cu putință prin scaun. În această perioadă trebuie evitată deshidratarea corpului, așa că veți bea doi litri de sucuri de citrice proaspăt stoarse, diluate cu doi litri de apă. Se folosesc doar următoarele fructe: portocale, lămâi și grepfruturi, iar acestea trebuie să fie bine coapte. După jumătate de oră după ce ați băut paharul cu apă cu sare, veți consuma primul pahar cu suc, preparat după procedeul amintit (jumătate suc, jumătate apă). Continuați apoi cu câte un pahar la 25-30 de minute. Spre seară, dacă vi se face foame, puteți mânca portocale, grepfrut sau puțină țelină. Însă, pe parcursul celor trei zile de regim, nu se consumă altceva în afară de fructele enumerate. Doar așa veți reuși să eliminați limfa toxică din organism, ce va fi înlocuită cu alta nouă și sănătoasă, ajutând la refacerea organismului.

La sfârșitul dietei este posibil să fiți puțin slăbiți, dar cu siguranță nu veți regreta. În scurt timp vă veți simți mai plini de energie ca oricând

Reluaţi treptat regimul obişnuit

Chiar și în cazul în care optați pentru dieta de trei zile, după terminarea intervalului, nu treceți brusc la consumul de produse grele (cum ar fi grătare, multă pâine și altele), ci reluați meniul treptat. Specialiștii sugerează ca din cea de-a patra zi să reintroduceți și sucurile de legume. Astfel, dimineața, veți putea mânca aproximativ trei-patru fructe de sezon, feliate sau rase, îndulcite cu miere și presărate cu opt linguri cu nuci sau cu migdale rase mărunt. Apoi puteți bea două pahare cu suc proaspăt de legume sau fructe, la alegere. Prânzul poate consta în fructe și jumătate de litru de suc proaspăt de legume sau fructe. Seara se vor bea din nou sucuri, se pot consuma fructe sau legume, în funcție de preferințele fiecăruia. Este recomandat să țineți cont de aceste sfaturi, pentru a nu trece brusc la regimul pe care îl aveați înainte de cura cu citrice și a-i provoca un șoc organismului.

Cura cu citrice daţi jos 5 kilograme în numai şapte zile