Main menu

header

cotnari wide

06-01-1de Elena Şerban

Numele actriţei Lucia Sturdza Bulandra este mai cunoscut pentru români datorită teatrului cu acelaşi număr. Originară dintr-o familie de domni fanarioţi, Lucia este fiica lui Emil Sturdza şi a Magdei Diamandy. Ea s-a născut la 25 august 1873, la Iaşi. În tinereţe, Lucia nu a arătat nicio înclinaţie către actorie. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o.

 

Întreaga familie a fost şocată de decizia tinerei de a deveni actriţă, lucru considerat ruşinos la acea vreme. De altfel, bunica Luciei i-a trimis o scrisoare nepoatei sale în care îi interzicea să joace cu numele Sturdza. Actriţa a realizat în scurtă vreme că doar cu talent nu se va putea descurca pe scenă. Aşa că s-a pus pe învăţat şi a urmat cursurile Conservatorului Aristizzei Romanescu şi a urmărit cu atenţie jocul actoricesc al artiştilor ruşi şi francezi care veneau în Iaşi.

În 1909, Lucia a devenit actriţă a companiei private de teatru a lui Alexandru Davilla (fiul generalului doctor Carol Davilla şi nepot al compozitorului Franz Liszt). Apoi, în 1911, actriţa a ales să facă o mişcare surprinzătoare. A jucat în filmul „Amor fatal”, alături de Tony Bulandra, care i-a devenit şi soţ. Iubitori ai teatrului, cei doi au înfiinţat Teatrul Regina Maria, împreună cu Mihai Maximilian şi Aurel Storin.

Perioada de după război a fost una urâtă pentru Lucia. A rămas fără compania de teatru, care a fost naţionalizată, dar şi fără soţ, care a decedat.

Revenirea sa în lumea publică s-a produs în 1947 când a fost numită la conducerea Teatrului Municipal. Aici a jucat unele dintre cele mai importante roluri ale sale printre care se numără „Maria Stuart”, „Regina Margot”, „Anna Karenina”, „Sapho”, „Nebuna din Chaillot” şi „Doamna Clara”. Criticii cred că perioada de după război a fost cea mai productivă pentru doamna Bulandra. Atunci a scris „ Actorul şi arta dramatică”, dar şi un volum de „Amintiri” şi a tradus numeroase piese din franceză, italiană, germană şi engleză şi a predat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Printre studenţii săi s-au numărat Dina Cocea, Radu Beligan şi Victor Rebengiuc.

Pentru contribuţia la cultura română, Lucia Sturdza a fost onorată cu o serie de premii printre care Meritul Cultural clasa I şi clasa a II-a, Vulturul alb (iugoslav), Ordinul Muncii clasa I, Steaua Republicii şi titlul de „Artist al Poporului”.

Actriţa a murit la vârsta de 88 de ani după ce a căzut de pe o scară.