de Laura Zmaranda
Istoria se repetă şi trebuie să recunoaştem că, dincolo de semnificaţia metaforică a acestor cuvinte, există un adevăr de netăgăduit. Istoria se repetă în fiecare clipă prin vestigiile impresionante care au rezistat ca mărturie a vremurilor apuse. Palatul Mogoşoaia a rămas peste vremuri o fereastră deschisă spre o lume aristocratică pe care nu o cunoaştem decât din cărţile istorice. În zidurile acestui monument cu o însemnătate deosebită pentru cultura românească pare să fi rămas impregnat parfumul anului 1702, pentru că, indiferent de peisajele care se schimbă în jurul lui, acesta pulsează încă de energia întâmplărilor care s-au petrecut dincolo de uşile închise.
Construcţie a lui Constantin Brâncoveanu
Istoria fulminantă a acestui palat se împleteşte în mod aproape dramatic cu cea a unui personaj emblematic al istoriei poporului român. Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, este cel căruia i se datorează construirea acestui palat. Marele boier descoperă frumuseţile din împrejurimile Mogoşoaiei înainte de a deveni domnitor, iar în anul 1681 cumpără aici, dar şi în Chitila moşii impresionante.
Însă Mogoşoaia este locul ales de domnitor pentru a ridica un palat în care se va scrie istoria românilor, dar şi istoria tragică a unuia dintre cei mai destoinici conducători ai Ţării Româneşti, sub puterea căruia a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă.
Oare a intuit vreo clipă domnitorul Constantin Brâncoveanu că peste secole de existenţă acest edificiu va fi puntea de legătură între vremurile efervescente în care iţele poveştilor aristocratice pecetluiau destine şi timpul supramodernizat în care trăim? Moşia cumpărată aici avea să fie pentru început îmbogăţită cu un lăcaş de cult. Biserica ce poartă astăzi hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost ridicată prima, construcţia fiind finalizată cu o lună înainte ca ctitorul ei să devină domnitor. Pereţii săi se transformă în file de poveste biblică abia în anul 1705, atunci când meşterul Constantinos le dă viaţă prin picturi.
Un dar nepreţuit pentru urmaşi
Fără să existe date exacte cu privire la durata în care a fost clădit palatul, istoria a memorat totuşi data în care acesta a fost terminat. De altfel, această dată este înscrisă şi în pisania prinsă deasupra uşii de intrare în pridvor, pe latura de răsărit.
În anul 1702, Palatul Brâncovenesc era gata să-şi deschidă porţile în faţa nobilimii şi să-şi desfete oaspeţii cu frumuseţea peisajelor care îl înconjurau şi cu eleganţa grădinilor care-i înnobilau arhitectura.
Ca un semn de preţuire şi de iubire părintească, domnitorul Constantin Brâncoveanu oferă în dar acest palat celui de-al doilea fiu al său, Ştefan Brâncoveanu. Însă departe de a fi doar un dar pentru feciorul său, Palatul Brâncovenesc a devenit cu trecerea anilor un dar nepreţuit pentru toate generaţiile, cu sau fără sânge nobil, ce i-au urmat domnitorului.
Sub semnul nenorocirii
Istoria familiei Brâncoveanu este zdruncinată în anul 1714, atunci când domnitorul Constantin Brâncoveanu alături de cei patru fii şi de vistierul său sunt decapitaţi la Constantinopol. Acest moment de răscruce a marcat nu doar destinul uneia dintre cele mai puternice familii aristocrate, ci chiar al Palatului de la Mogoşoaia, care a fost supus unui jaf fără margini, în urma căruia au mai rămas doar zidurile „sângerând istorie”. Palatul ce odinioară fusese epicentrul nobilimii Ţării Româneşti este transformat în han. Abia după trei ani de la moartea ultimului domnitor al Ţării Româneşti, palatul revine familiei Brâncoveanu. Însă legăturile strânse cu această familie l-a păstrat tot timpul sub semnul nenorocirii, pentru că, în timpul războiului ruso-turc purtat între anii 1769 şi 1774, palatul este din nou devastat. În cele din urmă, după ce 120 de ani în care numele său a fost practic sinonim cu Brâncoveanu, prin moartea ultimului moştenitor al acestei familii, banul Grigore Brâncoveanu, palatul revine fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat. Prin căsătoria acesteia cu Gheorghe Dimitrie Bibescu începe o nouă etapă pentru Palatul Brâncovenesc, nu mai puţin zbuciumată şi marcată de poveştile de viaţă ale celor de care este legat şi destinul acestuia.
Adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească
Astăzi am găsit palatul fremătând a istorie, chiar dacă interiorul său a fost dezgolit de mobilierul fastuos care trebuie să-l fi împodobit vreodată şi unde puteţi admira acum Muzeul de Artă Brâncovenească şi diferite expoziţii ale artiştilor contemporani. Dar chiar şi aşa, imaginea sa grandioasă te subjugă încă de la intrarea prin Turnul Porţii, iar cuvintele arhitectului G.M. Cantacuzino parcă îţi răsună mai puternic în minte şi în suflet: „Mogoşoaia este un domeniu, un colţ întreg de ţară, un peisagiu ieşit dintr-o evocare, înfăptuit prin râvna creatoare a unui şir de generaţii care şi-au organizat viaţa în funcţia principiilor şi aspiraţiunilor lor… Mogoşoaia nu este numai înfăţişarea unui trecut, dar tot atât şi expresia unui prezent viu, mărturia unei deveniri. Iată de ce Mogoşoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale României”. Doar înţelegând profunzimea acestor cuvinte poţi să spui cu adevărat că ai descoperit misterele şi frumuseţea acestui palat, care nu s-a aplecat sub povara timpului. Dacă poţi face abstracţie de murmurul turiştilor, aproape că poţi simţi în pietrişul împânzit de o mare de flori şi verdeaţă vibraţia trecutului şi povestea îngânată de zidurile lui.
Grandoarea Palatului Brâncovenesc s-a păstrat chiar dacă imaginile din jurul lui s-au metamorfozat enorm. Dacă odinioară era împrejmuit de întinderile de podgorii parfumate, astăzi, în locul lor se ridică vile din ce în ce mai somptuoase, a căror imagine se amestecă în oglinda lacului cu cea a coloanelor seculare ale palatului. La fel ca şi în acest joc de imagini pe apă, nota discordantă dintre acest monument istoric şi casele ce se vor parcă la rang nobil este uriaşă, iar intimitatea locului unde istoria se rescrie în fiecare zi pare să atârne de un fir de aţă. Poate că palatul care a supravieţuit de atâta ori pieirii nu se va lăsa ruinat nici de modernismul excesiv care pare să-l sufoce.
• Printre oamenii care au luptat pentru salvarea de la ruină a palatului se numără şi prinţesa Martha Bibescu, recunoscută ca fiind cea mai mare personalitate feminină a Europei în prima jumătate a secolului al XX-lea. Aceasta i-a redat frumuseţea de altădată, salvând de la distrugere o perlă a istoriei noastre.
• Aflat în judeţul Ilfov, la doar 15 kilometri de Bucureşti, Palatul Mogoşoaia este destinaţia ideală pentru cei care vor să păşească spre o altă lume. Pe lângă frumuseţea aleilor împodobite de şiruri nesfârşite de trandafiri, oaspeţii pot admira arhitectura palatului, turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi şi Biserica Sfântul Gheorghe. Ceva mai departe de palat, în parcul umbrit de copaci, se află şi cavoul familiei Bibescu.