Main menu

header

30-12-1de Elena Şerban

- Anul trecut, la 25 iunie, o veste şocantă zguduia lumea: murise cel mai spectaculos cântăreţ al tuturor timpurilor

Lumea întreagă era zguduită la sfârşitul lunii iunie a anului trecut de o veste teribilă - „A murit Michael Jackson!”. Fanilor nu le venea să creadă că cel mai mare star al muzicii pop din toate timpurile nu mai era printre noi. Mai ales într-un moment în care viaţa sa începuse să intre pe un făgaş care i-ar fi putut relansa cariera. Sau îngropa. Nimeni nu poate spune acest lucru acum cu certitudine. Oricum, este real faptul că lumea fără starul cu vocea blândă e mult mai săracă. Doar lumea, pentru că, financiar vorbind, Michael parcă trăieşte încă.

Contul său a crescut de 47 de ori după moarte
Ultimele estimări arată că averea controversatului cântăreţ ar fi ajuns la colosala sumă de 1 miliard de dolari. Ca o ironie a sorţii, la moartea sa avea datorii ce însumau 500 de milioane de dolari. Astfel, conform presei britanice, averea starului a crescut de 47 de ori faţă de sumele încasate în ultimul an de viaţă. Prin comparaţie, în cei 33 de ani de la decesul lui Elvis, moştenitorii acestuia au încasat o sumă mult mai mică.

O mulţime de controverse şi acuze
După dispariţia lui Michael s-au vehiculat multe zvonuri legate de o posibilă „asasinare”, chiar şi prin nepăsare, a regelui muzicii pop. Printre acestea se numără tatăl clanului Jackson, Joe, care a acuzat-o, cu puţină vreme în urmă, pe fosta sa soţie (mama starului) că a contribuit la moartea lui Michael Jackson, nedorind să se implice în viaţa privată a fiului său, informează NewsOfTheWorld.com. Joe spune că a rugat-o pe fosta soţie luni întregi să îl convingă pe Michael să urmeze o cură de dezintoxicare, însă aceasta a refuzat, pentru că nu a dorit să-i invadeze intimitatea fiului său.
Şi sora starului, La Toya, i-a acuzat pe „paraziţii” din anturajul fratelui său de decesul acestuia. „Cred că Michael a fost asasinat. Valora mai mult mort decât viu”, a afirmat sora renegată.
Tot despre un asasinat pe motive financiare a vorbit şi fostul consilier al lui Michael Jackson, Leonard Rowe. Acesta a susţinut că megastarul a fost omorât pentru că a decis să nu-şi vândă, în întregime, drepturile de autor.
Într-un interviu acordat pentru Radaronline, Rowe a afirmat că însuşi Michael Jackson i-ar fi spus în repetate rânduri: „Îmi vor catalogul muzical, Rowe, şi mă vor omorî pentru el”, scrie showbizspy.com.

Comemorare VIP
La un an de la decesul neaşteptat al starului, rudele acestuia au decis organizarea unei ceremonii de comemorare intitulată „Forever Michael” (n.r. - Michael pentru totdeauna). La spectacolul care va avea loc la 26 iunie anul acesta la Hotelul Beverly Hilton, din Los Angeles, SUA, vor participa membrii familiei, celebrităţi, fani şi membri ai comunităţii locale. Randy Jackson, unul dintre fraţii lui Michael, a reuşit să îi înduplece pe proprietarii Cimitirului „Forest Lawn” din Glendale, California, unde se odihneşte megastarul, să permită vizitarea mormântului. Graţie diplomaţiei sale, Randy le-a făcut o mare bucurie miilor de fani ai lui Michael care îl adoră încă pe star. Începând cu 25 iunie, aceştia vor avea voie să îi aducă un omagiu regelui pop.
Vorbim de diplomaţie, pentru că, în primă fază, conducerea cimitirului nu dorea să permită accesul fanilor, de teamă că aceştia ar putea deranja familiile celorlalte vedete înhumate acolo.
La evenimentul care va fi vizionat de circa 1 miliard de oameni şi-au anunţat deja prezenţa: Justin Timberlake, Diana Ross şi Stevie Wonder. Pentru că au fost oferite doar 17.500 de bilete gratuite, costul unui tichet de participare pe piaţa neagră a ajuns la 20.000 de dolari.

Medicul inculpat poate profesa
După moartea starului, mii de voci s-au grăbit să acuze diverse persoane din anturajul lui Michael că ar fi vinovate de crimă. În cele din urmă, singurul vinovat, cel care a ajuns să plătească oalele sparte, a fost medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray. De altfel, doctorul a fost şi inculpat pentru omucidere involuntară, fiind acuzat că i-a administrat cântăreţului Propofol, un anestezic foarte puternic, ce a cauzat decesul. Chiar şi aşa, medicul poate profesa în continuare în California, în urma unei decizii a unui tribunal din Los Angeles.
Murray este ultima persoană care l-a văzut pe Michael în viaţă şi a pledat nevinovat. El a afirmat în faţa tribunalului că a administrat Propofol la cererea insistentă a lui Michael Jackson, care îl folosea ca somnifer. Dacă va fi acuzat de omucidere involuntară, Murray ar putea fi condamnat la patru ani de închisoare.

- Dacă în ultimul an de viaţă Michael vânduse câteva zeci de mii de albume, în primele patru zile după deces doar în SUA au fost comercializate 415.000

- Justin Timberlake a afirmat că melodiile lui Michael Jackson erau „perfecte în proporţie de 99,79%”. Tânărul Justin a recunoscut că Jackson este idolul său în muzică

Soţie sau nu?

La aproape şase luni de la dispariţia neaşteptată a lui Michael, americanca Shellie Doreen Smith a înaintat unui creditor o cerere cu proprietăţile starului şi a cerut bani din moştenirea regelui pop. Cererea era bazată pe faptul că prin anii ’70 (ea nu mai ştia exact anul) ar fi fost măritată cu starul. Smith a declarat că ea şi Michael s-ar fi căsătorit într-un hotel din New York şi că la ceremonie ar fi fost prezenţi doar câţiva angajaţi ai localului. Cererea lui Shellie a fost respinsă ca nefondată de un tribunal american.

 

Testament cu bucluc

30-12-2- Tatăl, fraţii, surorile şi fostele neveste nu au primit nimic din averea megastarului
Potrivit testamentului lui Michael Jackson, care cuprinde 21 de pagini, averea megastarului a fost împărţită astfel:
- cei trei copii (Prince, Paris şi Blanket - foto) au luat câte 33.000.000 de dolari, bani la care vor putea avea acces parţial când vor împlini 30 de ani şi total, la 40 de ani.
- mama sa, Katherine, a fost numită custodele copiilor şi a primit 100.000.000 de dolari.
- 20% din avere a fost virată în conturile unor fundaţii de caritate.
- fostele soţii (Debbie Rowe şi Lisa Marie Presley), fraţii, surorile şi tatăl nu au primit nicio parte din avere!

Istoria se repetă

Randy Jackson, fratele starului, a ajuns în urmă cu câteva zile la spitalul de urgenţă din Pasadena după ce a suferit un infarct. Apropiaţii familiei Jackson au declarat că acest lucru a fost posibil pe fondul stresului la care a fost supus în ultima perioadă. „Din fericire, infarctul a fost unul uşor, iar Randy se află acum în afara oricărui pericol: „A avut un uşor atac de cord, însă este bine. Este un luptător. Va trece peste”, a declarat un prieten de familie.