Main menu

header

cotnari wide

doina isfanonide Cristina Tache

- Tradiţiile pascale în zonele istorice

Sărbătoarea Paştelui are o semnificaţie puternică pentru creştini atât din punct de vedere spiritual, dar şi tradiţional. Duminica în care Iisus a înviat este sărbătorită în lume cu evlavie şi bucurie, ca o ocazie a omului de a se împăca astfel cu sine şi de a se înălţa sufleşte. Practicile religioase sunt însoţite de obiceiuri populare, păstrate în comunităţile tradiţionale şi transmise din generaţie în generaţie.

„Ciocnitul ouălor începe de la vârf”
După slujba de Înviere, oamenii se întorc acasă, aducând coşul sfinţit de preot. Înainte să primească Paştele, pregătit în varianta de anafură (pâine, peşte şi brânză stropite cu vin) sau în cea de Paşte (pâine înmuiată în vin), fiecare membru al familiei trebuie să se spele pe faţă cu apă dintr-un vas în care au fost puse un ou roşu şi o monedă de argint. Doamna Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului, explică această tradiţie astfel: „Se spune că persoana care se spală cu această apă în ziua de Paşte va avea obrajii rumeni precum oul şi strălucitori precum bănuţul. În unele zone din Moldova se crede că respectiva persoană va avea şi noroc de bani. După acest ritual se mănâncă Paştele sfinţit şi se gustă din pască. În Bucovina era tradiţia ca pasca sfinţită să se pună pe capul fetelor de măritat înainte de a fi consumată, pentru ca ele să se căsătorească mai repede şi să se dezvolte armonios. Apoi, familia se reuneşte în jurul mesei încărcate cu bunătăţile pregătite de gospodine şi începe ciocnitul ouălor, dar după un ritual specific. În prima zi de Paşte, ouăle se ciocnesc numai la vârf, respectând sensul ascensional al Învierii, al înălţării sufleteşti pe care ne-o dorim. Procedeul se face de la capul familiei către soţie şi copii sau de la cel mai în vârstă către cel mai tânăr. Se spune că cel al cărui ou se sparge primul va avea o viaţă mai scurtă sau «va boli peste an». Apoi, se bea puţin vin şi familia se aşază la masă”.

„Te dai în scrânciob, ca să nu ai îndoieli ca Iuda”
În majoritatea zonelor din ţară, în Duminica Paştelui, oamenii merg mai întâi la biserică, pentru a participa la slujba de dimineaţă ce poartă numele de „a doua Înviere”. După slujbă are loc în curtea bisericii ciocnitul ouălor „pe luate”. Iată ce ne povesteşte despre acest obicei doamna Işfănoni: „Există o adevărată bucurie a ciocnitului de ouă în Duminica Paştelui. Între copii şi tineri se creează o adevărată competiţie, iar miza este mare, pentru că persoana al cărei ou s-a spart trebuie să-l dea celei care a învins-o”. După-amiaza, în Moldova, Muntenia şi în Banat, oamenii se adună la scrânciob, ce este pregătit înainte de Florii de feciorii satului. „Acesta este un leagăn cu patru sau şase scaune, ce simbolizează căinţa lui Iuda pentru vinderea lui Iisus. Conform scrierilor religioase, Iuda, căindu-se pentru fapta sa, s-a spânzurat, iar leagănul semnifică mişcarea trupului său. Se crede că este bine să te dai în scrânciob la Paşte pentru a nu avea momente de îndoială în existenţa ta. Tot în ziua de Paşti se practică «stropitul fetelor». Înainte, tinerele erau stropite cu apă, acum sunt udate cu parfum să aibă noroc, să se căsătorească în curând şi să aibă prunci. Feciorii care umblă cu «stropitul» primesc în dar ouă încondeiate. Odinioară, fetele pregăteau ouă împodobite cu un anumit motiv, un fel de blazon al familiei, dar şi ca o dovadă a priceperii lor”, a adăugat etnologul.

„Nu te bate bricela, ci te bate lenea ta”

Prin satele din Bistriţa-Năsăud exista până în perioada interbelică obiceiul „Bricelatului”, astăzi practicat mai puţin. „Bricelatul era lovirea la tălpi cu o bricelă (lopăţică de lemn) a celor care nu au terminat de arat câmpurile până la Paşte. Când oamenii ieşeau de la «a doua Înviere», feciorii începeau «judecata» gospodarilor leneşi şi loveau tălpile celor pedepsiţi cu bricela, strigându-le în gura mare, ca să audă toţi cei de faţă: «Nu te bate bricela, ci te bate lenea ta». Acest obicei arată, din nou, moralitatea tradiţională exemplară. Atunci când intrăm într-o sărbătoare aşa de mare, precum cea a Învierii lui Iisus, nu trebuie să fim nepregătiţi”, încheie doamna Işfănoni.

„Plugarul cel mai harnic este cinstit de întreaga comunitate”

În a doua şi a treia zi de Paşte au loc vizitele între prieteni, între neamuri, între fini şi naşi. Doamna Işfănoni povesteşte: „În aceste zile, fiecare fiică sau nevastă ducea plocon rudelor. Coşul, împodobit cu un ştergar şi plin cu preparatele specifice Paştelui, era purtat la vedere, pe mână sau pe cap, femeia etalându-şi astfel aptitudinile de gospodină. Naşa sau mătuşa «întorcea» finei sau nepoatei din ceea ce avea şi ea pregătit. Tinerii îşi etalau cămăşile noi, croite din pânză de casă şi brodate cu migală, pe ascuns, în Postul Paştelui”. Un alt obicei specific comunităţilor tradiţionale din centrul Transilvaniei este „Plugarul”: „Această tradiţie este de fapt o proclamare publică a bărbatului care a reuşit să termine primul aratul de primăvară. Acesta se ascunde la şură, iar consătenii, după ce îl găsesc, îl urcă pe o grapă, îi dau pentru sprijin un furcoi, şi-l împodobesc cu două curmeie de paie, amestecate cu iederă verde şi petrecute în cruciş, peste pieptar. Ca un adevărat crai, bărbatul este ridicat pe umeri de feciori şi purtat prin sat până la râu. Acesta trebuie udat pentru ca «holdele să crească şi ţarina să rodească». Ca să nu fie aruncat în apă, el se răscumpără oferind feciorilor băutură din belşug. Acest moment este aşteptat cu multă bucurie de tot satul”, completează doamna Işfănoni.