de Valentin Țigău
La 1 august s-au împlinit opt decenii de la cea mai mare misiune aeriană americană din Al Doilea Război Mondial deasupra Europei. O misiune care avea să lase urme adânci atât în România, în zona câmpurilor de petrol și a rafinăriilor din Prahova, cât și asupra armatei americane. Numele acestei operațiuni este: Tidal Wave. Și ar fi trebuit să fie un „tsunami” aerian care să zădărnicească alimentarea cu petrol a armatei celui de al treilea Reich. N-a fost deloc așa, 53 de bombardiere au fost distruse, la Ploiești și în împrejurimi.
Duminica neagră
În misiune au fost implicate 177 de bombardiere B 24 Liberator, care au plecat din Benghazi, Libia, și au atacat ținta de la altitudine joasă. Datorită sistemului de bruiaj al nemților, o parte dintre avioane s-au „rătăcit” pe drum, iar din cele care au ajuns în Prahova, 53 de avioane au fost distruse, 440 de soldați americani au murit în luptă și 220 au fost capturați. În ciuda daunelor pe care le-au produs în arealul prahovean, istoricii notează că ținta nu a fost atinsă, pentru că „nicio reducere a producției de petrol nu a fost înregistrată”. A fost cea mai costisitoare misiune a aviației americane și cea cu cele mai mari pierderi din întreaga istorie USA. Americanii au numit mai târziu această zi „Duminica neagră”, iar Ploieștiul a fost numit „cimitirul bombardierelor”. Misiunea a avut loc sub comanda generalului Leon W. Johnson, care a avut în subordine „44th Bombardament Group”, o formațiune de elită a armatei. Pregătirea a fost minuțioasă, zona a fost filmată de avioane de spionaj, obiectivele (rafinăriile, în principal) au fost marcate, iar pentru motivarea piloților a fost trimis un... îndrăgit artist de la Hollywood, Tex McCrary, ca să destindă atmosfera. N-a fost suficient pentru victoria scontată.
Record de decorații, pentru participanții la o misiune unică
Istoricul Dragoș Grigorescu, directorul Muzeului Județean de Științe ale Naturii, Prahova, ne atrage atenția că Ploieștiul a fost, pe de o parte, capitala „aurului negru” și, totodată, reprezenta, cu opt decenii în urmă, „un element esențial în economia posibilă a celui de-Al Doilea Război Mondial”. Asta pentru că, spune istoricul, „atunci când piloții americani s-au urcat din Benghazi (Libia) și au pornit în acel «val nimicitor», ei au fost convinși că dacă misiunea lor reușește, atunci conflagrația mondială se oprește, pentru că vor reuși să distrugă sursa care aproviziona cu petrol mașina de război a lui Hitler. Și atunci, într-un fel sau altul - pe scut sau sub scut, cum ziceau vechii greci - erau eroi de război”. Nu întâmplător au fost date cele mai multe decorații (majoritatea postmortem) din întreaga istorie militară americană, pentru piloții care au participat la această misiune. „Și atunci, ca muzeu de antropologie, ca muzeu al Omului (n.r. - parte a complexului muzeal județean), am vrut să arătăm ploieștenilor de azi ce însemnătate a avut această pagină din trecutul urbei, din trecutul părinților noștri, al bunicilor noștri”. Organizarea unei expoziții tematice, la Muzeul Omului din Ploiești, e motivată astfel: „Cel mai important lucru pe care l-am avut în vedere - când am încercat să aducem alături colecționarii și pe toți cei care puteau să arate ceva palpabil în ceea ce privește bombardamentul - a fost să considerăm acest moment istoric un fapt de viață important pentru comunitatea ploieșteană, pentru memoria colectivă a orașului și a locuitorilor săi, pe mai multe generații”.
„Pe strada ta a căzut o bombă”
Probabil nu există familie care să aibă o vechime mai mare de două generații, în Ploiești, unde să nu se fi pus măcar o dată această întrebare: „A căzut o bombă și pe strada ta?”, iar răspunsul, de cele mai multe ori, era pozitiv. Fie imediat după 1 august 1943, fie mai încoace, când întâmplarea teribilă de atunci a trecut în amintire. În amintirea celor care au trăit-o, în memoria celor cărora li s-a povestit. Mai încoace, „martorii” rememorau bombardamentul și cu alte cuvinte: „Cutare casă este construită pe locul unei bombe”. Sau: „Cutare groapă a rămas așa de atunci, nimic nu se va construi peste ea”. Aceste elemente sunt, de fapt, cicatricile orașului, care se relevă ca „elemente identitare”. „Această urmă a trecutului mi s-a părut relevantă pentru generațiile de azi, care trebuie să înțeleagă ce înseamnă să fii ploieștean și de ce acest eveniment a fost important pentru urbea noastră”, ne spune Dragoș Grigorescu.
Tigăi și ligheane din fuselaj de avion
L-am însoțit pe istoric pe traseul expozițional, primind, astfel, noi informații. „Avem mai întâi o abordare umană a acestui bombardament. Ce a însemnat acea zi pentru țăranii care s-au trezit cu bombe pe ogoarele și în ogrăzile lor, ori cei cărora le-au fost afectate chiar casele. Am constatat, de exemplu, că toţi sătenii sau ploieștenii din zonele limitrofe s-au implicat, după bombardament, în colectarea obiectelor din componența avioanelor care au căzut și, surprinzător, le-au prelucrat dându-le o utilitate practică. Din fuselaj, de exemplu, ei au reușit să transforme tabla prelucrată în tigăi sau în diverse ligheane - multe există astăzi în acele gospodării și în memoria familiilor”. De asemenea, diverse baloane de oxigen, necesare piloților în timpul zborului, au fost transformate în damigene sau în recipiente pentru lichide. „Astea fac parte dintr-un folclor al zonei și al evenimentului”, este de părere Dragoș Grigorescu. Expoziția conține și piese specifice, care au rezultat în urma bombardamentului: motoare de avion, elice, uniforme militare ale piloților care au fost captu- rați. Pot fi văzute machete ale principalului avion al americanilor, un bombardier cu o formă specială, numit B 24 Liberator. În muzeu, toate acestea sunt însoțite de animații și fotografii, multe dintre ele autentice, care redau spiritul vremii, însemnând obiecte cu valoare identitară și civilă. La fel de importante sunt piesele specifice pentru transmisiuni, radiouri... „Am fost fascinat să văd un telefon, un obiect care seamănă cu un telefon mobil de azi, dar care are câteva kilograme bune și o carcasă din tablă”. Mai pot fi văzute cutii autentice ale celebrei mașini „Enigma”, care avea coduri cifrate pentru comunicare. Sunt elemente care dau sarea şi piperul acestei expoziții.
Resturile „Liberatoarelor” s-au împrăștiat pe o arie întinsă
Printre cei care au contribuit la realizarea expoziției se numără și Radu Constantin, colecționar, pasionat de istoria transmisiunilor militare, membru al Asociației de Reconstituiri Istorice Ferdinand I și unul dintre aceia care s-au ocupat, în 1943, de recuperarea obiectelor rămase în urma diustrugerii celor câteva zeci de avioane B 24 Liberator, la Ploiești. Sunt resturi recuperate din cele mai afectate zone, cum sunt cele unde se afla Rafinăria Vega sau în zona Triaj. Din acest din urmă loc, spune colecționarul „am recuperat recent două-trei componente ale unui avion care a scăpat, în aer, nu a luat foc, însă a planat și a lăsat urmă pe pământ. După urma lăsată și datorită unor indicații pe care le-am găsit, am reușit să îl depistăm la trei sferturi de secol de la eveniment, după ani de căutări al acestui B 24”. Resturile zecilor de avioane americane doborâte s-au împrăștiat pe o zonă destul de mare. „Pe râul Prahova a căzut unul, la Nedelea, la Florești, la Meri și peste tot în zona Ploieștiului, la Bărcănești, la Tătărani, la Brazi... Vreo 50 din cele 200 de avioane care au decolat de la Benghazi. Avem situația de la Bateria de artilerie de lângă Ghighiu peste care a căzut un B 24, pierind atât echipajul avionului, cât și întreaga baterie. La Podu Vadului a picat un B 24 în grădina unui civil... Și peste pușcăria de femei din Ploiești a căzut un B 24 cu 20 de tone de combustibil, care s-a aprins în cădere. Au murit atunci și deținute și gardieni, arși de vii”.