de Traian Mihai
Aurelian Andreescu este şi rămâne unul dintre cei mai mari cântăreţi români, iar vocea sa reprezintă - în opinia specialiştilor - cea mai bună voce masculină a muzicii uşoare româneşti. Artistul, de la a cărui naştere se împlinesc, la 12 mai, 81 de ani, avea un timbru aparte, inconfundabil. Un timbru grav, dar cald; o voce puternică, dar care transmitea sensibilitate. Pentru că în spatele timbrului grav şi puternic al vocii lui se afla un suflet emotiv, sentimental şi tandru. Deşi pe scenă sau în filmările pentru televiziune afişa o imagine sobră şi întotdeauna elegantă, Aurelian Andreescu era un om ca oricare dintre noi - cu bucurii şi tristeţi, cu temeri şi curaj, cu dorinţe şi dezamăgiri. A trăit toate aceste stări şi sentimente în scurta sa viaţă (doar 44 de ani) şi le-a exprimat aşa cum ştia cel mai bine - prin cântec. Supranumit „Vocea” sau „Tom Jones al României”, Aurelian Andreescu a înregistrat, într-o carieră artistică de 23 de ani, peste 200 de piese de succes, fiind unul dintre cei mai solicitaţi interpreţi de muzică uşoară de către compozitorii vremii. Emblematice pentru cariera sa rămân melodiile „Copacul” şi „Oameni”, fiind cunoscute şi fredonate de mai multe generaţii. Deviza artistului? „Insuccesul nu mă poate doborî, iar succesul nu mă adoarme”.
A debutat la Festivalul „Mamaia”
Aurelian Andreescu s-a născut la 12 mai 1942, în Bucureşti. Absolvent de Arhitectură şi autodidact în muzică, a debutat în 1963, la vârsta de 21 de ani, la Festivalul „Mamaia”, cu melodia „În tot ce e frumos pe lume”, compusă de Elly Roman, pe versurile lui Saşa Georgescu. Tot atunci, la concertul de încheiere a festivalului, a cântat în duet cu Dan Spătaru melodia „Cine poate şti”, aparţinând lui Ludovic Dizzi. El a fost una dintre revelaţiile festivalului, deşi în acel an au participat şi artişti consacraţi precum Ioana Radu, Dorina Drăghici, Luigi Ionescu, Nicolae Niţescu, Ludovic Spiess. Şi la următoarele două ediţii ale festivalului a cucerit premii, devenind cunoscut în lumea muzicală. La acea vreme, repertoriul său includea şlagăre din repertoriul internaţional (cântate de Elvis Presley, Cliff Richard), fapt care i-a adus contracte în localuri renumite din Capitală şi de pe Litoral, dar şi angajarea, în 1965, la Teatrul „Constantin Tănase”, pe scena căruia a apărut, de-a lungul anilor, în spectacole ca: „De la Cărăbuş la Savoy”, „Nicuţă... la Tănase”, „Uite că nu tac!”, „Lasă supărarea-n hol”, „Un băiat de zahăr... ars”, „E nemaipomenit!”, „Nevestele vesele din Boema”. Împreună cu alţi artişti ai teatrului, Aurelian Andreescu a efectuat turnee în mai multe ţări din Europa, dar şi în Israel, Cuba, Turcia. „Am debutat întâmplător. Eram împreună cu nişte prieteni la «Pescăruş» şi ne amuzam cântând odată cu orchestra. M-a remarcat chitaristul Gabi Mezei. Se pare că i-am plăcut, de vreme ce m-a invitat a doua zi la Electrecord. Am păşit cu dreptul. Din clipa aceea, viaţa mea s-a împletit cu muzica uşoară, definitiv şi irevocabil”, declara artistul. În 1968, Aurelian Andreescu a obţinut locul al III-lea la Festivalul Internaţional de la Sopot (Polonia), la „Ziua discului”. Trei ani mai târziu, în 1971, a făcut parte din echipa României (alături de Aura Urziceanu şi Mihaela Mihai) care a cucerit Marele Premiu şi Cupa Europei - cel mai important trofeu câştigat vreodată în muzica uşoară românească - la Concursul de la Knokke (Belgia). În 1973 a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena şi a deschis recitalul cântăreţului francez Johnny Hallyday.
„Ştiu că sunt un nume, că reprezint un stil”
Cei care l-au văzut în spectacole, dar şi aceia care l-au urmărit doar în emisiuni de televiziune au remarcat eleganţa oricărei apariţii a lui Aurelian Andreescu în faţa publicului. Întotdeauna, din respect pentru sine şi pentru oamenii care îl urmăreau, se îmbrăca „la patru ace”. Costumul pe care îl purta era impecabil, acorda o atenţie deosebită cravatei - să fie asortată culorii costumului -, uneori purta papion şi la butoniera de pe reverul hainei avea o floare. Aurelian Andreescu a susţinut programe muzicale în baruri şi în cluburi de noapte din Bucureşti şi de pe litoral, dar a fost şi protagonistul multor emisiuni radio şi de televiziune, colaborând cu mari regizori ai emisiunilor de divertisment. Unul dintre aceşti mari regizori a fost Alexandru Bocăneţ, în emisiunile căruia a apărut alături de artişti ca Anda Călugăreanu, Mihaela Mihai, Aura Urziceanu ş.a. În aceste emisiuni, difuzate la Televiziunea Română, cânta orice - piese lirice, melodii ritmate, toate devenind, în interpretarea lui, şlagăre (sau hituri, cum am spune astăzi) şi intra în jocul regizorului realizând momente memorabile - glume muzicale, travestiuri, duete cu Stela Popescu, Carmen Stănescu, Aura Urziceanu sau un trio amuzant cu Anda Călugăreanu şi Mihaela Mihai. „Am pretenţia să afirm că nu mi-am irosit vremea în zadar. Am contribuit şi eu cu ceva la această meserie, la dezvoltarea muzicii uşoare româneşti. Ştiu că sunt un nume, că reprezint un stil, aşa cum ştim că primăvara vine an de an, dar de fiecare dată este alta”, spunea Aurelian. Pentru artist, cel mai mult conta relaţia cu publicul, iar aprecierea oamenilor reprezenta cea mai mare bucurie.
Şi-a dorit cu disperare să aibă un copil şi a adoptat unul
Aurelian Andreescu iubea foarte mult copiii, se bucura când aceştia urcau pe scenă, la spectacolele sale, şi-i aduceau flori. Îi îmbrăţişa, le dădea autografe şi se fotografia cu ei. Familia era foarte importantă pentru el, îşi dorea să fie tată, îşi dorea un copil al lui. Când s-a căsătorit, în 1968, cu Ana, credea că visul acesta se va îndeplini. Dar după o vreme, a aflat că el nu poate avea copii. Probabil din acest motiv căsătoria celor doi s-a încheiat în 1972. A doua căsătorie, cu Mariella - balerină la Teatrul „Constantin Tănase” - a avut loc în 1976. Ea l-a iubit enorm pe Aurelian, până la sfârşitul vieţii. Chiar dacă nu puteau să aibă un copil împreună, el şi Mariella au hotărât să adopte unul. Astfel a venit în viaţa lor Mirel, un băieţel care atunci avea 2 ani. „L-am ales pe Mirel din prima clipă”, povestea, la un moment dat, artistul. Înainte de Crăciun, în 1980, Aurelian şi Mariella s-au dus la Casa de Copii şi l-au ales pe băieţelul căruia i se pusese o dată de naştere în funcţie de analizele fiziologice - 20 decembrie 1978. Aurelian şi soţia lui au insistat la autorităţile acelor vremuri să fie urgentată adopţia, deoarece îşi doreau ca de ziua micuţului, în 20 decembrie, să fie acasă la ei, în familia lor. Naşii de botez ai copilului au fost artistul Cornel Constantiniu, bun prieten al lui Aurelian, şi soţia acestuia, Domniţa. Ei au fost cei care au ales numele Mirel pentru copil.
Artistul sobru era, de fapt, un om vesel şi pus pe glume
Aurelian Andreescu era iubit nu doar de public, ci şi de colegi sau de oamenii din teatru, din radio şi televiziune alături de care lucra. Fire veselă şi mereu pus pe şotii, Ale - cum îi spuneau prietenii - era celebru pentru farsele pe care le făcea colegilor. O astfel de întâmplare amuzantă, petrecută între Aurelian şi compozitorul Horia Moculescu, a rămas memorabilă. Moculescu s-a gândit să-i facă o farsă lui Ale, ştiind cât de atent era acesta la ţinuta sa, la felul în care se îmbrăca. Aşa că i-a ascuns cravata... într-o frapieră plină cu apă. Aurelian nu s-a lăsat mai prejos, a găsit modalitatea de a-i răspunde „cu aceeaşi monedă” compozitorului, aruncând pantofii acestuia în noroi. Disperarea de pe faţa acestuia când şi-a văzut pantofii murdari l-a amuzat teribil pe Aurelian.
Vocea unor personaje de film. Ar fi putut să cânte şi... rock!
Aurelian Andreescu putea să cânte cu lejeritate şi convingere orice. Nu a stat deloc pe gânduri când i s-a propus să fie vocea unor personaje de film. Astfel, a fost vocea Greierului şi a Licuriciului din filmul „Veronica” (1972), regizat de Elisabeta Bostan, dar şi vocea muzicantului îndrăgostit din filmul „Rămăşagul” (1985), regizat de Ion Popescu Gopo. A fost prezent şi pe coloana sonoră a comediei muzicale „Dragoste la zero grade” (1964), regizată de Geo Saizescu şi Cezar Grigoriu. Deşi cânta muzică uşoară, Aurelian Andreescu iubea rock-ul, asculta cu plăcere Deep Purple sau Led Zeppelin. În anii ’70, Nancy Brandes i-a propus să fie solist vocal al formaţiei Roşu şi Negru, al cărei membru fondator era. Aurelian a refuzat. Cine ştie?... Poate că a procedat bine refuzând propunerea. Altfel, n-am mai fi avut ocazia să fim contemporani cu nişte capodopere ale muzicii uşoare precum „Copacul” (compozitor Jolt Kerestely) sau „Oameni” (compozitor Marius Ţeicu).
A fost interzis de regimul Ceauşescu la televizor pentru că purta perciuni mari şi păr mai lung
Aurelian Andreescu a fost asociat deseori cu Elvis Presley sau Tom Jones. Nu doar pentru vocea sa, ci şi pentru că purta perciuni mari, păr mai lung. Din păcate, aceste amănunte au dus la interzicerea apariţiei artistului la televiziune, în perioada în care era în plină glorie, deoarece contraveneau regulilor impuse de „regimul” acelor ani. „Muzica îmi bântuie sufletul şi inima, iar eu n-am unde mă exprima. Posteritatea recunoscătoare nu mă interesează”, spunea artistul. El era nemulţumit şi de faptul că era solicitat din ce în ce mai rar în spectacole-concert cu public, în apariţii de televiziune sau la radio. „De ceva vreme, activitatea mea cunoaşte un con de umbră. Telefoanele sună mai rar, treburile nu mai merg ca odinioară, (...) cu toate că mă aflu în cea mai mare formă de când mă ştiu. Şi cred că nu exagerez. (...) Barul Bulevard, unde cânt acum, nu-i prea puţin? Îmi cunosc valoarea. Nu vorbesc cu infatuare, dar, zău, prea multe şicane... E adevărat, restaurantul rămâne marea verificare. El îţi dă adevărata măsură a talentului. Îţi developează greşelile de interpretare sau de dicţie”, spunea Aurelian. Pe de altă parte, nici teatrul unde era angajat nu-i mai oferea ceea ce şi-ar fi dorit. „Doream teatrul. Teatrul e durerea mea cea mare. (...) Sunt distribuit rar. Nu din vina mea. Trebuia să apar în spectacolul «Nimic despre elefanţi», însă acesta a trebuit scurtat. Am fost scos şi eu. Am protestat, am rugat conducerea să mai revadă programul (...), dar hotărârea a rămas definitivă”. Aurelian era dezamăgit şi din cauza faptului că aceia care erau, la acea vreme, la conducerea Teatrului „Constantin Tănase” au refuzat să-i organizeze un spectacol-recital. „Credeam că mi se cuvenea. Am publicul meu care, sigur, m-ar fi onorat cu prezenţa. Am făcut eu oare de ocară muzica uşoară românească?”, spunea Aurelian Andreescu. Soţia lui, Mariella, declara, după moartea lui, că o altă nemulţumire a artistului era felul în care era plătit de teatru. „Avea un salariu mai mic decât al maşinistului care trăgea cortina şi care avea 20 de ani vechime. Aurelian era vedetă, dar n-avea vechime. Nu exista o scară a valorilor. Era un om care umplea sala şi, cu toate astea, nu era respectat. S-a simţit frustrat întotdeauna. În 1970, când a adus în ţară Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport să-l întâmpine şi să-l aclame. Făcuse echipă cu Mihaela Mihai şi Aura Urziceanu şi luase cel mai important premiu”, povestea Mariella.
Începutul sfârşitului. „Nimeni nu m-a întrebat ce mănânc. Toţi mă întrebau ce beau”
Firea sensibilă îl făcea pe Aurelian să aibă emoţii de fiecare dată când urma să intre pe scenă. A încercat să-şi înfrâneze aceste emoţii cu un pahar cu alcool băut înainte de concert. Apoi, acest gest a devenit un obicei. „Nu am nimic de ascuns. (...) Când mă apropiam de scenă, de emoţie mi se tăiau picioarele. Şi la începutul carierei, şi astăzi. Am văzut că un pahar cu alcool îmi restabileşte echilibrul. Dacă mă rezumam la acel pahar, cred că nu se întâmpla nimic”, spunea artistul cu puţin timp înainte de finalul vieţii. Poate că alcoolul îl făcea să treacă mai uşor şi peste frustrările şi tristeţile adunate în sufletul său, dar totul s-a răsfrânt asupra sănătăţii artistului, deoarece avea antecedente medicale care impuneau restricţii legate de acest aspect - o hepatită netratată în copilărie. La începutul anului 1980, Aurelian avusese o recădere în hepatită, nu doar din cauza nopţilor nedormite în urma concertelor, ci şi din cauza alcoolului. El declara: „Localul este necruţător. Niciodată nimeni nu m-a întrebat ce mănânc. Toţi mă întrebau ce beau”. Cu un an înainte de a muri, artistul a suferit un episod de comă hepatică. Însă un medic talentat şi dedicat meseriei a avut inspiraţia de a-i administra un tratament care l-a salvat pe Aurelian fără a-l supune unei intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea, la 22 iulie 1986, sufletul artistului a plecat spre stele. Avea doar 44 de ani. Prietenul său de-o viaţă, Cornel Constantiniu, povestea ce s-a întâmplat în seara nefastă: „S-a dus la Eforie Nord, în restaurantul în care cânta Petre Geambaşu. Nişte (...) aşa-zişi admiratori l-au convins să bea câteva pahare cu vin, care i-au fost fatale. L-a rugat pe Geambaşu să-l lase să cânte două melodii, iar spre finalul ultimei piese i s-a făcut rău. Imediat după ce a terminat de cântat, a intrat în comă. A murit în aceeaşi seară la Spitalul Judeţean Constanţa”. Din păcate, plecarea de pe această lume a lui Aurelian Andreescu a fost ignorată de presa de la acea vreme. Oamenii care i-au iubit muzica au aflat vestea tristă a morţii artistului doar în rubrica „Decese” a ziarelor.
Scrisoarea-testament
La cinci ani după moartea lui Aurelian Andreescu, soţia lui - Mariella - a plecat în Canada, iar apoi a reuşit să-l aducă acolo şi pe Mirel, fiul ei şi al lui Aurelian. Ulterior, ea îi trimitea lui Cornel Constantiniu o scrisoare-testament, prin care anunţa că este bolnavă de cancer şi că donează toată moştenirea muzicală a artistului televizunii şi radio-ului din România. „Dragii mei, am nevoie de ajutorul vostru pentru că eu voi muri în curând. Când am plecat din România am luat cu mine toate benzile şi discurile cu Ale. Sunt piese extrem de vechi şi care nu mai există nicăieri, dar şi melodii inedite scrise de Silviu Hera şi Nancy Brandes. Din păcate, Mirel nu este în măsură să aprecieze cum se cuvine arta lui Ale. Vi le trimit şi vă rog să le donaţi Televiziunii Române, dacă le vrea. Dacă nu, poate Radio-ului sau Electrecord-ului. Dacă nu le vrea nimeni, îngropaţi-le într-un colţişor la mormântul lui Ale. Eu voi muri curând, pentru că am fost diagnosticată cu cancer la plămâni”, scria Mariella. Soţia lui Aurelian a murit în Canada, în 2013. Mirel locuieşte în prezent tot în Canada.
„Moştenirea muzicală“ lăsată de Aurelian
De-a lungul carierei, Aurelian Andreescu a înregistrat peste 200 de melodii - mare parte dintre acestea devenind şlagăre - dintre care amintim: „Copacul” (Jolt Kerestely), „Oameni” (Marius Ţeicu); „Tu eşti primăvara mea” (Florin Bogardo), „În tot ce e frumos pe lume” (Elly Roman), „Merit eu” (Vasile Veselovski), „Când vei veni iar lângă mine” (Alexandru Mandy), „Te-ai schimbat” (Petre Mihăescu), „Şi ploua” (Radu Şerban), „Dorul” (Vasile V. Vasilache), „Din focul primului sărut” (Marius Ţeicu), „Cântec de leagăn” (Horia Moculescu), „Ai trecut iar pe strada mea” (Ramon Tavernier), „Mi-ai spus că mă iubeşti” (Mişu Iancu), „Un fluture şi-o pasăre” (Florin Bogardo) şi multe, multe altele.
Marius Ţeicu: „Nu m-am gândit niciodată că melodia «Oameni», compusă în 1973, se va cânta şi în 2023“
„Aurelian Andreescu era capabil de o interpretare magică, o frazare frumoasă care izvorau dintr-o enormă sensibilitate. Avea strânse la un loc toate caracteristicile pe care şi le-ar dori un compozitor, de aceea toţi dădeau, pur şi simplu, năvală peste el”, declara compozitorul Marius Ţeicu, cel care i-a încredinţat celebra melodie „Oameni”. În opinia acestuia, Aurelian a fost „cea mai mare voce din muzica uşoară românească”. „Într-o zi, am compus o piesă şi m-am gândit că s-ar potrivi foarte bine vocii lui. Dar nu-l cunoşteam şi mă gândeam cum să ajung la el. L-am întâlnit la televiziune, l-am invitat la mine acasă şi i-am prezentat piesa. Se întâmpla în 1973. A ascultat-o, a fost încântat nu doar de muzică, ci şi de text, şi mi-a spus: «O să facem treabă bună cu melodia asta!». Era vorba despre «Oameni», textul fiind scris de Ovidiu Dumitru. Am mers împreună la Radio, am făcut orchestraţia pentru orchestra mare, dirijată de Sile Dinicu, şi am înregistrat-o. Ar fi trebuit să intre în concurs la Festivalul de la Mamaia, dar nu a intrat. Însă a fost prezentată de sute de ori în emisiuni radio, la televiziune, în alte festivaluri. Chiar şi la «Cerbul de Aur» au cântat-o concurenţi străini. Nu m-am gândit niciodată că acea piesă se va cânta şi astăzi, în 2023. Am mai colaborat cu el şi la filmul muzical «Rămăşagul», unde a cântat pe coloana sonoră «Ridică ochii, priveşte cerul», a făcut şi un duet cu Mirabela Dauer - «Dacă ai ştii cât te iubesc». Filmul a luat un premiu în stăinătate, la un festival. Apoi i-am compus melodia «Muzica e copilul pământului», pe versurile lui Mihai Dumbravă. Dar cred că melodia care i s-a potrivit cel mai bine este «Oameni», când o aud cântată chiar şi acum, sunt fericit. Sunt mândru că l-am cunoscut, că am fost prieteni, că mi-a cântat nişte melodii care au intrat în istoria muzicii uşoare. Îmi pare rău că a murit atât de repede, când mai avea multe de spus ca artist. Dar chiar şi aşa, a lăsat în urmă un evantai de melodii foarte variat, nu doar româneşti, ci şi melodii străine cu text în limba română. Mă bucur că melodiile lansate de el încă se cântă, chiar am fost prezent la spectacolul pe care i l-a dedicat Aurelian Temişan”, ne-a povestit Marius Ţeicu.
Aurelian Temişan i-a dedicat spectacolul „Oameni - Tribut Aurelian Andreescu“
În decembrie 2018, Aurelian Temişan i-a dedicat marelui artist un spectacol-omagiu, numit „Oameni - Tribut Aurelian Andreescu”, conceput de el, care a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti. Temişan spunea că l-a ales, din suita marilor artişti ai ţării, pe acela care, „prin simplitate, eleganţă, voce şi melodii, aşază şi mai bine România pe harta ţărilor cu o puternică iubire faţă de tradiţiile proprii” şi care „«va fi veşnic pe pământ» prin moştenirea muzicală lăsată în urmă”. „Acest spectacol-tribut Aurelian Andreescu a fost cel mai mare cadou pentru mine. Tata se numea tot Aurelian Temişan şi, în scurta lui carieră muzicală, s-a întâlnit de câteva ori pe scenă cu Aurelian Andreescu. (...) N-am avut ocazia să-l cunosc. Dar am fost atât de mult legat de muzica lui, de forţa cu care interpreta melodiile, încât mi-am dorit foarte mult să fac acest spectacol-tribut. Aurelian Andreescu este un artist de aur, a cărui voce impunătoare a făcut să treacă, peste timp, piese care au devenit etalon în muzica din România. Când eram mic, aveam acasă, la Craiova, un pick-up, iar printre discurile mele de suflet, pe care le ascultam aproape zilnic, era şi cel cu Aurelian Andreescu. Eram fascinat de forţa glasului lui, dar şi de sensibilitatea cu care transmitea mesajele superbelor melodii. Încercam să îl imit, sperând să îmi iasă. Anii au trecut, însă regretul că nu l-am cunoscut nu a putut fi anulat cu nimic. Din punctul meu de vedere, şi nu este numai părerea mea, Aurelian Andreescu e cea mai mare voce masculină pe care a avut-o România vreodată!”, spunea Aurelian Temişan. Spectacolul „Oameni - Tribut Aurelian Andreescu” a avut un atât de mare succes, încât a fost reluat în 5 martie 2019.