Main menu

header

927 18 1de Cătălina Tăgârță

Vă doriți cu ardoare să obțineți ceva și nu reușiți, indiferent cât de mult vă străduiți? Uitați-vă puțin în interiorul vostru! Ce părere aveți despre lucrul pe care vreți să îl aveți sau despre statutul pe care v-ar plăcea să îl ocupați? Credeți că îl meritați sau nu? Fiindcă, gândurile noastre, chiar și cele mai ascunse, se reflectă în realitatea exterioară. De aceea, pentru a reuși în orice vă propuneți, e necesar să aveți o stimă de sine crescută. Din păcate, mulți oameni ignoră acest lucru și nici măcar nu sunt conștienți de felul în care pot să le scadă stima de sine și copiilor lor.

Agresivitatea verbală doare pe termen lung

927 18 2Experiențele de genul: „Să-ți fie rușine! Du-te în camera ta și gândește-te la ce ai făcut!” pot fi în egală măsură constructive, precum pot fi extrem de dăunătoare. Adulții acționează adesea impulsiv și, din dorința de a nu pedepsi copiii, îi îndepărtează pentru perioade scurte. Astfel, unii dintre ei vor să câștige timp pentru a se liniști ei înșiși. Însă adăugarea la îndemnul acesta de îndepărtare și o asociere cu rușinea cântărește mult în sufletul unui copil, care încă nu are capacitate de discernământ. Copiii fug speriați în camera lor unde, în funcție de temperament, fie plâng până la epuizare, fie țin supărare o vreme, apoi încep să se joace în liniște, de teamă să nu supere din nou. Indiferent de tipul de personalitate al copilului și de modul în care alege să reacționeze pentru moment, un lucru e cert: în cele mai multe cazuri niciunul nu înțelege cu ce a greșit. Se gândesc probabil: „Eu doar m-am jucat și m-am purtat normal. Apoi, mama nu a vorbit cu mine toată ziua″. Ei bine, cum credeți că se simte un copil care trece printr-o situație de genul acesta? Povestind despre o experiență similară, de care a avut parte în copilărie, o participantă spunea într-o sesiune ceva de genul: „M-am simțit îngrozitor! Mai bine primeam o palmă de la mama, decât să nu îmi vorbească…″. Dacă vi se pare cunoscută povestea, fie că ați avut parte de ea în copilăria voastră, fie că vă recunoașteți în ipostaza părintelui care încearcă să nu fie agresiv fizic, dar este agresiv verbal, vă recomand să fiți foarte atenți la ce se întâmplă în sufletul copilului inocent. Tu cum te-ai simțit când mama sau altcineva drag ți-a spus: „Să-ți fie rușine! Pleacă de aici și gândește-te la ce ai făcut!”. Sau cum crezi că se simte al tău copil în momentul în care tu îi spui așa ceva? Ce se întâmplă în sufletul unui copil care a trecut printr-un episod de genul acesta, considerat normal, banal sau educativ?

Copilul simte că nu merită să fie iubit

Chiar dacă până atunci nu se simțise rușinat, din momentul în care i se spune asta copilul începe să simtă vinovăție și rușine. În plus, poate simți că nu merită să fie iubit, că dacă nu respectă anumite standarde sau reguli impuse din exterior va fi privat de ceva extrem de valoros si important pentru el. Fiind îndepărtat și catalogat într-un fel sau altul poate simți că pierde atenția și aprecierea mamei, iubirea, căldura și validarea că e copil bun. Alți părinți obișnuiesc să spună: „Pentru asta, nu te mai uiți la desene animate două zile!”, de unde copilul trage concluzia că e vinovat, e pedepsit și pierde accesul la desenele sau jucăriile preferate. Și exemplele pot continua. Cu siguranță aveți și voi destule, fie din copilărie, fie direct din experiența voastră de părinți. Dacă ați avut parte în copilărie de astfel de „tratamente” vă provoc să faceți următorul exercițiu, pe care îl recomand adesea și participanților la sesiunile de dezvoltare personală pe care le susțin: pe o scară de la 1 la 10, unde cifra 1 reprezintă nivelul cel mai mic, evaluați cum stați cu stima de sine! E interesant de observat cum, aproape toți cei care au trecut prin experiențe similare celui prezentat, și care nu au avut parte de explicații din partea părinților sau de consiliere mai târziu au, în prezent, o stimă de sine scăzută.

La fel ca vina, este inamicul prosperității

Ca adulți, nici nu bănuim că anumite întâmplări din copilărie, ale căror emoții au fost stocate în subconștientul nostru, sunt poveri ce ne urmăresc și la maturitate. Iar vina și rușinea, spre exemplu, sunt cei mai mari inamici ai prosperității. Se spune că ele ne setează nivelul de merit. Mai exact, cu cât avem mai multe sentimente de vină și rușine, cu atât avem termostatul financiar mai scăzut. Părinții, bunicii sau ceilalți adulți din jurul nostru care ne-au crescut s-au raportat la valorile lor. La rândul nostru, la fel procedăm în prezent cu ai noștri copii. Însă, pentru a nu repeta istoria, e necesar să adoptăm un comportament conform noilor informații pe care le aflăm, în așa fel încât să evităm instalarea sentimentelor de vină și rușine la copii. Odată însușite, sentimentele sunt greu de îndepărtat și e necesară multă muncă în acest sens. Ce e de făcut, mai exact? Ei bine, în momentul în care al vostru copil nu se comportă conform așteptărilor, deşi i-ați explicat poate de mai multe ori cum ar fi bine să procedeze, evitați să îi spuneți „să îți fie rușine!”. Şi renunțați și la pedepsele care urmează de cele mai multe ori acestei replici. În schimb, explicați-i că în familia voastră trebuie respectate anumite reguli, care au fost stabilite de comun acord de mami, tati, eventual și copii, dacă sunt suficient de mari și pot participa la acest gen de discuții. Și că atunci când respectivele reguli sunt încălcate trebuie suportate niște consecințe, dinainte comunicate și, la fel, cunoscute de toată lumea.

Vorbiți despre sentimente

Copiilor li se pot pune limite prin stabilirea de reguli și consecințe care vin odată cu nerespectarea lor. Însă acestea e necesar să fie dinainte cunoscute de toată lumea. Dacă li se explică pe înțelesul lor, ei vor înțelege că, la fel cum la grădiniță, pe stradă sau oriunde în afara casei sunt niște reguli de bun simț care trebuie respectate, la fel este și în interiorul casei. Ce se întâmplă, totuși, în cazul în care, într-un moment stresant, adulții dau drumul porumbelului, cum se zice, și îi spun copilului „să îi fie rușine”? În primul rând, gândiți-vă cum v-ați simțit voi când ați trecut printr-un eveniment similar sau cum s-ar simți copilul vostru acum! Fiindcă voi sunteți cei care îl cunoașteți cel mai bine. Apoi, întrebați-vă: ce v-ar plăcea vouă să auziți după ce v-ar spune cineva așa ceva și ce i-ar plăcea copilului vostru să îi spuneți! Poate nu ar strica puțină conectare întâi. Apoi ați putea să arătați vulnerabilitate față de el, eventual să vă cereți scuze pentru că ați acționat într-un mod impulsiv. Explicați-i că uneori chiar și oamenii mari mai greșesc și spuneți-i punctul vostru de vedere! Dacă nu vorbiți, nu are de unde să știe ce simțiți! Și amintiți-vă că părinții sunt un model pentru copil. Dacă voi vă dezvăluiți sentimentele în fața lor, la fel vor începe să facă și ei.

Părinţii acţionează adesea impulsiv şi astfel îi îndepărtează pe copii

Explicați-i de fiecare dată copilului de ce reacționați într-un fel sau altul! El nu are de unde să știe ce e în sufletul sau în mintea voastră.

Veți fi surprinși cât de bine se va conecta cu voi, dacă vă deschideți în fața lui

Creşteţi un om dezinvolt!

Nu lăsați niciodată lucrurile nerezolvate după un conflict cu copiii! Aceasta este o lecție foarte importantă, pe care eu am învățat-o nu din relația cu copiii, ci cu părinții mei. De aceea, ca să prevenim ca ai noștri copii să treacă prin experiențe similare, putem începe prin a ne deschide față de ei. Nimic nu garantează că vom deveni perfecți sau că vom crește copilul ideal, dar cu cât depunem eforturi pentru a ajunge cea mai bună variantă a noastră noi ca părinți, cu atât copiii pot fi mai dezinvolți și vor avea o stimă de sine mai crescută. Dacă stă în puterea voastră să îi ajutați să crească mai frumos, atunci aveți grijă să nu le tăiați aripile, inconștient, într-un moment de neatenție. Atunci când sunt pedepsiți și simt vină și rușine, fără a li se explica ce se întâmplă, copiii își inhibă autenticitatea și curajul de a fi ei înșiși. Prin urmare, nu își mai dau voie să se comporte și să se exprime așa cum sunt. De aici până la rușinea de a vorbi în public, de a pune limite când cineva îi supără în parc sau, mai târziu, de a îndrăzni să ceară șefului o mărire de salariu, nu este decât un pas. Toate sunt consecințele gândurilor din copilărie, din momentele acelea în care credeau că nu merită și se autopedepseau involuntar, inconștient…