Main menu

header

870 30 1de Irina Ţolea şi Flori Pintea

Natura umană, cu particularitățile și capriciile ei mereu surprinzătoare este prezentată strălucit pe scenele autohtone, în montări noi și producții consacrate, care descriu în cheie comică sau dramatică, elemente contrastante din lumea în care trăim. În continuare vă recomandăm câteva dintre propunerile scenelor autohtone care nu trebuie ratate în această săptămână.

„Dineu cu proști”, reluat la Teatrul Național din București

După o pauză nedorită, cel mai longeviv spectacol al Naționalului bucureștean revine în repertoriu, într-o nouă formulă. Pe 18, 19 şi 20 februarie, la Sala „Ion Caramitru”, de la ora 20:00, puteți vedea piesa „Dineu cu proști”, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru. Comedia ilustrează jocul cinic al unui grup de intelectuali parizieni, snobi și anoști, care săptămânal se distrează invitând la cină un candidat la rolul „prostului desăvârșit”. Experiența ne arată, însă, că oamenii simpli, onești și timizi nu sunt deloc proști, iar zâmbetul arogant al superiorității este șters brusc de pe fețele elitiste într-un final surprinzător de Pierre Brochant, personajul modest și inteligent, interpretat de Horațiu Mălăiele. Ani buni acesta l-a avut partener pe Ion Caramitru, în rolul intelectualului elegant și țâfnos (Francois Pignon). Proaspăt numit director interimar al Naționalului bucureștean, actorul Mircea Rusu îi va fi acum partener de scenă lui Horațiu Mălăele, într-o confruntare actoricească de excepție. Din distribuție mai fac parte: Costina Cheyrouze, Medeea Marinescu, Ovidiu Cuncea, Dorin Andone și Alexandru Georgescu.

Cerasela Iosifescu, recital de excepție: „Bărbații mint mai mult, femeile mint mai bine”

Cât de necesare sunt câteodată minciunile în viața noastră puteți afla urmărind noua producție semnată de regizorul Mircea Cornișteanu pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova: „Bărbații mint mai mult, femeile mint mai bine”, un one-woman show intens și tulburător interpretat de Cerasela Iosifescu. Deși statisticile spun că bărbații mint de două, de trei sau chiar de opt ori mai mult decât femeile, eroina trece în revistă episoade contrastante din viața sa și, ajungând la conlcuzia că femeile mint mai bine, decide să-și folosească mai curajos abilităţile în acest sens. Textul constituie o partitură strălucită pentru un recital actoricesc de excepție, Cerasela Iosifescu trecând cu vervă și pasiune prin stări de furie, melancolie, deznădejde ori entuziasm. În înregistrări video și audio în spectacol mai sunt distribuiți protagoniștii: Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Cristian Petic și Iarina Zidaru. Primele reprezentații sunt programate pe 18, 19 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala „I.D. Sîrbu”.

„Oleanna”, hărțuirea sexuală între aparențe și realitate, la Teatrul de Artă

Unul dintre cele mai controversate texte dramatice din ultimii 30 de ani este prezentat acum publicului bucureștean într-o montare curajoasă. Pe 21 februarie, de la ora 19:00, Teatrul de Artă din Capitală vă invită să vizionați premiera spectacolului „Oleanna”, de David Mamet, în regia lui Bogdan Budeș. Piesa descrie conflictul dintre un profesor autoritar și una dintre studentele sale care îl acuză de hărțuire sexuală. Conștiente de propriile vulnerabilități, personajele construite de protagoniștii Cristiana Luca și Lucian Pavel, se luptă pentru a-și impune propriul adevăr, cu argumente vizibil deformate de încărcătura emoțională a evenimentelor. Montarea abordează teme actuale controversate, precum corectitudinea politică, drepturile femeii, fraudele ori abuzurile fizice și de limbaj, fără a oferi verdicte, dând oportunitatea ambelor tabere să-și prezinte perspectiva, spectatorul fiind singurul îndreptățit să separe aparențele de realitate în judecarea acestei cauze complexe.

„...în țara minunilor”, despre fake-news și teoria conspirației la Galați

870 30 2Artiștii Teatrului „Fani Tardini” din Galați propun publicului o creație colectivă inspirată de personaje și fapte din realitate. Pe 19 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare, este programată premiera spectacolului „...în țara minunilor”, o satiră la adresa societății contemporane, asaltată de informații, victimă a manipulărilor de tot felul și comunicării haotice. Printr-o montare inteligentă, cu mult umor, regizorul Adrian Iclezan vine să demonstreze cum teama și nesiguranța oamenilor, în special în perioade de criză, alimentate de fake-news și discursuri vocale puse în slujba unor interese meschine, transformă comportamentul social, măcinându-i meticulos orice fărâmă de luciditate. Protagoniștii: Vlad Ajder, Elena Anghel, Petronela Buda, Flavia Călin, Ana Maria Ciucanu, Răzvan Clopoțel, Oana Mogoș, Ionuț Moldoveanu și Florin Toma, dau viață unor personaje excentrice (politicieni, vedete tv, specialiști în orice, deținători ai adevărului absolut), figuri întâlnite la tot pasul, în special după explozia internetului, în urma căruia spațiul public s-a umplut de profeții năucitoare și teorii ale conspirației.

Concerte folclorice de Dragobete, la Ploiești și Brașov

Frumoasele tradiții și creații populare inspirate de Sărbătoarea Dragobetelui nu sunt trecute cu vederea şi, în acest an, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești invită publicul din întreaga țară la un eveniment folcloric special. Pe 25 februarie, de la ora 18:00, la Sala „Ion Baciu”, are loc concertul „Dragobetele sărută fetele”, un spectacol în care aveți ocazia să vă reîntâlniți cu artiști îndrăgiți precum: Gelu Voicu, Violeta Barac-Visarion, Traian Frâncu, Adriana Deaconu și Gigi Stoica, acompaniați de Orchestra Populară „Flacăra Prahovei”, condusă de dirijorul Marian Dovâncă. Acestora li se vor alătura solista Delia Barbu și Ansamblul de Dansuri „Doina Prahovei”, coordonat de Marian Marinică, dar și membrii Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților”. Concertul va fi transmis în direct pe platforma Virtual Concert Hall, biletele fiind disponibile pe pagina filarmonicaploiesti.ro. De asemenea, în cadrul seriei de evenimente „Zilele Dragobetelor”, Filarmonica din Brașov prezintă pe 26 februarie, de la ora 19:00, un concert de excepție cu piese culese din folclorul românesc, în interpretarea vituozilor instrumentiști: Petrică Pană (vioară), Georgiana Pană (nai), Ion Miu (țambal), Ilie Calofir (acordeon) și Mihai Stănescu (contrabas).

Menționăm că informațiile prezentate în cadrul rubricii „Scena și Ecranul” pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.