Main menu

header

808 2 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Drumul european DN2 care traversează Suceava şi se îndreaptă spre Ucraina se intersectează, la 11 km de „capitala” lui Ștefan cel Mare, la intrarea în comuna Pătrăuţi, cu apa pârâului Pătrăuceanca. Platoul dintre pârâul Popii şi pârâul Ţiganului, afluenți ai Pătrăucencei, este împodobit, de 520 de ani, cu cea mai armonioasă biserică „ştefaniană”. Construită pentru a sluji unui mic schit de maici, biserica a fost părăsită aproape 200 de ani, iar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a devenit biserică parohială.

Loc de întâlnire și sfat al patrioților români din toate regiunile țării

Casa parohială din imediata vecinătate are o istorie aparte. Construită din banii Fondului Forestier Bisericesc, în prima parte a secolului al XIX-lea, a fost locuită în ultimii 200 de ani de preoţii care au slujit la Pătrăuţi. Edificată în stil austriac, cu şapte camere mari şi înalte, cu frontonul specific perioadei şi cinci ferestre, pe latura de sud, spre biserica-monument şi cu un frumos beci boltit, casa s-a înnobilat odată cu trecerea anilor. Și a oamenilor care i-au călcat pragul. Între anii 1896 şi 1919 casa a fost un adevărat punct de întâlnire şi de reper al luptătorilor pentru unitatea neamului românesc. În acea perioadă acolo a locuit preotul Constantin Morariu, și mulţi români de seamă din Regat, din Bucovina şi chiar din Ardeal poposeau întru sfătuire și speranță pentru România Mare.

Poftiți în atmosfera de acum trei secole!

808 2 2Între anii 2003 şi 2007, la iniţiativa și efortul financiar al preotului Gabriel Herea şi al soţiei sale Anca, s-a reconstituit în această casă parohială atmosfera de secol XIX, iar din vara anului 2007 s-a deschis acolo Muzeul „Casa preotului bucovinean”. Muzeul adăposteşte o bogată colecţie etnografico-religioasă, reuşind să recompună pe o suprafaţă de 150 mp interiorul casei parohiale din secolele XVIII-XIX, să arate aşa cum trăiau preoţii, cum se rugau şi cum se întâlneau cu credincioşii creştini ce veneau să ceară sfat şi îndrumare.

Muzeul „Casa preotului bucovinean“ își bucură vizitatorii și cu o deosebită şi bogată colecţie legată de sărbătoarea Paştelui în Bucovina