Main menu

header

808 30 1de Irina Ţolea şi Daniel Şuta

În mediul cultural nevoia de a supraviețui, de a rămâne activ și în contact cu publicul transformă radical formatul evenimentelor cu tradiție care își sacrifică atmosfera unică din jurul scenei, dar continuă să existe, aducând în fața publicului mari artiști și creații spectaculoase prin intermediul tehnologiei. În continuare vă prezentăm câteva recomandări din agenda culturală a săptămânii.

Trei decenii de spectacol: Festivalul Național de Teatru - ediție online în 2020

Deși va fi umbrită de restricțiile pandemiei, cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru va avea loc în acest an în online. Sub motto-ul „FNT/Altfel”, în perioada 22-29 noiembrie vor fi disponibile gratuit pe site-ul festivalului peste 30 de producții ale celor mai renumite scene din ţară. Evenimentele FNT vor fi reflectate prin transmisii speciale de partenerii tradiționali ai Festivalului: Televiziunea Română și Radiodifuziunea Română. Între producțiile de excepție ce ilustrează valoarea teatrului autohton vă recomandăm reprezentațiile din secțiunea „Arta Actorului Mare”, care vă pune la dispoziție următoarele spectacole: 24 noiembrie, ora 22:30, pe www.fnt.ro - „La ordin Führer!”, de B. Schwaiger, cu Maia Morgenstern; 25 noiembrie, ora 20:00, la TVR 3 - „Supeul”, cu Radu Beligan, Ion Lucian; 25 noiembrie, ora 21:30, pe www.fnt.ro - „Însemnările unui nebun”, de N.V. Gogol, cu Marius Manole și Alexander Bălănescu; 25 noiembrie, ora 22:30, pe www.fnt.ro - „Regina Mamă”, cu Olga Tudorache și Marius Bodochi; 26 noiembrie, ora 20:00, la TVR 3 - „Dialoguri și Fantezii în Jazz”, cu Ion Caramitru și Johnny Răducanu; 26 noiembrie, ora 23:30, pe www.fnt.ro - „Actorul”, după Mircea Dinescu, cu Mihai Mălaimare și Mircea Tiberian; 27 noiembrie, ora 22:00, pe www.fnt.ro - „Toujours L’amour”, cu Carmen Ungureanu și Dan Puric; 28 noiembrie, ora 22:00, pe www.fnt.ro - „Nepotu’”, în regia lui Horațiu Mălăele, cu Tamara Buciuceanu-Botez și Șerban Pavlu. Pe site-ul festivalului aflați programul complet și tot aici puteți descoperi expoziția virtuală de fotografie de teatru „Aproape/ Departe”, semnată de Florin Ghioca.

Mădălin Voicu Jr. și Filarmonica Ploiești, concert aniversar „Beethoven -250 de ani”

Aniversarea a 250 de ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven este celebrată în acest an de Filarmonica „Paul Constantinescu”, care a pregătit o serie de concerte cu partituri celebre din creația marelui compozitor. Astfel, la 19 noiembrie, de la ora 19:00, puteți viziona online pe platforma Virtual Concert Hall (virtualconcerthall.ro ) concertul Orchestrei Filarmonicii ploieștene, condusă de maestrul Radu Postăvaru, avându-l ca solist pe pianistul Mădălin Voicu Jr. În program sunt incluse: „Marșul Triumfal”, din tragedia „Tarpeja”, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră și Simfonia nr. 2. De asemenea, filarmonica organizează între 25 şi 29 noiembrie cea de-a XV-a ediție a „Ploieşti Jazz Festival”. Iubitorii de jazz se pot întâlni în fiecare seară, în cadrul transmisiilor live, cu soliști renumiți precum: Mircea Tiberian, Puiu Pascu, Sorin Zlat & Ploieşti Jazz Trio, Nadia Trohin sau Luiza Zan. Toate concertele pot fi urmărite pe platforma Virtual Concert Hall, prețul unui bilet de acces fiind de 10 lei. În cadrul festivalului mai are loc Caravana „Ploiești Jazz Festival”, în care de pe o scenă mobilă, amplasată într-un tir, artiștii vor susține recitaluri în diverse zone ale orașului, dar și expoziția de afișe „Istoria Jazz-ului”, deschisă în incinta Ploiești Shopping City.

Comedia „Einstein - Rosen”, la „Seara Filmului Scurt”, de la Brașov

În premieră Centrul Cultural „Reduta” din Brașov organizează în acest weekend o „Seară a Filmului Scurt” în online. La 20 noiembrie, de la ora 20:00, iubitorii genului se pot întâlni cu producții premiate la nivel internațional, documentare, filme de animație ori comedii scurte ce vorbesc despre comunitate, empatie și curaj. Una dintre producțiile pe care nu trebuie să o ratați este pelicula spaniolă „Einstein - Rosen”, o comedie fermecătoare care prezintă disputa dintre doi frați privind descoperirea unui tunel al timpului. Filmul are în palmares 250 de selecții la festivalurile de profil din întreaga lume și 65 de premii obținute. „Seara Filmului Scurt” la Brașov poate fi vizionată online pe platforma Eventbook.ro în baza achiziționării unui bilet în valoare de 10 lei.

„Aeroport”, o poveste de dragoste, live de la Teatrul Național din Timișoara

Până la o viitoare întâlnire față-n față cu publicul, echipa Teatrului Național din Timișoara continuă să joace, oferind publicului spectacole în regim live streaming. În această săptămână, la 20 noiembrie, este programat spectacolul „Prin oglindă”, un one-woman show semnat de Mălina Petre și inspirat de scrierile și existența spectaculoasă a celebrei autoare Nina Cassian. De asemenea, la 24 noiembrie, este transmis spectacolul „Aeroport”, de Ștefan Caraman, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia. Textul ilustrează întâlnirea neașteptată dintre doi străini (interpretați excepțional de protagoniștii Alina Ilea și Romeo Ioan), care pătrund fulgerător unul în existența celuilalt și redescoperă în sine pofta de viață. Ambele spectacole vor fi transmise live, gratuit, de la ora 19:00, pe site-ul instituției (ro.tntimisoara.com) și pe pagina de Facebook a teatrului.

Visul exotic eșuat într-o cârciumă: „Portugalia”, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov

O ofertă bogată și variată de spectacole, accesibile de acasă, vine în această săptămână din partea Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov. La 19 noiembrie puteți viziona spectacolul „20 de minute cu îngerul”, în regia lui Răzvan Marinescu, iar comedia „Prins în plasă”, de Ray Cooney, se transmite la 20 noiembrie. De asemenea, la 21 noiembrie este difuzat spectacolul „Portugalia”, de Zoltan Egressy, un text ce prezintă aventura unui intelectual maghiar, sătul de o existență liniară și anostă, care pornește să-și întâlnească destinul multvisat în promițătoarea Portugalie. Soarta îi pune piedici și ajunge să-și confrunte decizia într-un sătuc sărăcăcios din Ungaria. Protagoniștii Vlad Pavel, Ioana Predescu, Mihai Giurițan, Gabriel Costea, Mădălin Mandin, Iulia Popescu, Anca Florea și Marius Cordoş se prind cu măiestrie în jocul zgomotos și ofertant în care realitatea contrazice dur și ironic idealismul cronic. Spectacolul „Moartea accidentală a unui anarhist”, de Dario Fo, va fi difuzat la 22 noiembrie, într-o montare originală semnată de Claudiu Goga. Toate spectacolele vor fi difuzate începând cu ora 19:00. Prețul pentru vizionarea unui spectacol este de 33 de lei, biletele și detaliile de acces fiind disponibile pe platforma mystage.ro.

Menționăm că informațiile prezentate în cadrul rubricii „Scena și Ecranul” pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.