Main menu

header

cotnari wide

709 31 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Pentru cei care cunosc pasiunea japonezilor pentru roboți nu ar trebui să fie de mirare că aceștia sunt aproape peste tot. Recent a fost deschis un hotel care își întâmpină oaspeții cu o recepționeră mecanică și un... dinozaur cu senzori, numai bun de speriat turiștii.

„Bun venit” din partea lui T-Rex

Vederea unei șopârle nu tocmai dintr-o specie simpatică - este vorba despre T-Rex - animată de senzori, care întâmpină la intrarea într-un hotel din Tokyo, poate da palpitații oaspeților. Potrivit celor care au stat la Hotelul Maihama, din estul capitalei nipone, experiența este unică. De altfel, hotelul face parte din lanțul Henn na, care în 2015 intra în Cartea Recordurilor ca fiind primul cu personal robotizat. De atunci, experimentul se tot extinde, iar amintitul Maihama a mai depășit o frontieră, cel puțin din perspectiva imaginației. La intrarea în holul principal al hotelului, dinozaurul cu senzori simte mișcarea și prinde viață, urând nou-sosiților „Bun venit”.

Procesează rezervările vizitatorilor

709 31 2Odată primul șoc al turistului depășit, urmează cele două exemplare de la recepție, parcă desprinse din „Jurassic Park” (mai puțin tichiile de băieți de serviciu…), care procesează rezervările vizitatorilor printr-un sistem de tablete care acoperă tot spectrul nevoilor turistului, inclusiv limba în care dorește să comunice pe timpul sejurului: japoneză, engleză, coreeană. Dinozaurii nu doar fac treabă mecanică de recepționeri, ci și gesticulează tot timpul și emit unele fraze scurte, creându-le celor din fața Recepției un sentiment destul de bizar, notează „Daily Mail”. „Încă nu ne-am dat seama de momentul exact în care oaspeții noștri vor să fie serviți de oameni, și nu de roboți”, explică Yukio Nagai, managerul hotelului, care recunoaște că unii turiști sunt chiar enervați de ciudatul personal mecanic.

Droizi cu atribuții de cameriste

709 31 3Pentru vizitatorii mai relaxați există în hotel și alți roboți, care ajută cu tot ce este nevoie, de la schimbarea canalelor de televiziune la muzică ambientală sau cântatul pentru adormirea turiștilor. Numiți Tapia, aceștia arată ca niște droizi din „Războiul stelelor”, ceva mai stilizați, ce-i drept, și sunt peste tot, făcând treabă de adevărate cameriste. Chiar și peștii din acvariul de la intrarea în hotel sunt roboți, cu luminițe care le fac corpurile să sticlească și baterii care îi țin în mișcare. De asemenea, cutiile pentru resturi, care îndeamnă la selectarea deșeurilor, sunt automatizate. La dispoziția turiștilor se află, firește, și personal uman, care intervine mai ales în cazul în care întâmpinarea robotizată de la Recepție nu are efectul plăcut scontat, după cum arată registrul de impresii al hotelului.

„Dinozaurii arată ciudat la intrare și am crezut că fiului meu, în vârstă de 3 ani, îi va plăcea ideea de a sta la acest hotel. Într-adevăr, a fost fericit cu toți roboții din jur, cu care s-a jucat mult“ (turist la Hotelul Maihama, Tokyo)