Main menu

header

cotnari wide

671 29 1de Andrei Dicu şi Eduard Popa

Britanicul Neil Harbisson este primul cyborg recunoscut de autorităţi prin emiterea unui document care îi atestă identitatea. Cazul său a devenit cunoscut în întreaga lume după ce, suferind fiind, i-a atras atenţia unui expert în cibernetică. Mai mult, experienţa reuşită ar putea deschide omenirii noi porţi către spaţiul cosmic.

 De la Warwick la Montadon

În 1998, Kevin Warwick, profesor emerit de Inginerie la Universităţile Reading şi Coventry, din Anglia, devenea primul om căruia i s-a implantat un dispozitiv cu radiofrecvenţe. Warwick spera ca astfel să devină autorul unor descoperiri ştiinţifice senzaţionale, dar lucrurile nu au evoluat atât de spectaculos. Totuşi, după ce a renunţat la dispozitiv, avea să declare: „Unele aspecte chiar îmi plăceau, dar ca cyborg ai mai multe opţiuni”. Mai târziu, presa internațională a relevat cazul unui hacker care şi-a implantat căşti în urechi, ba chiar dorea să-şi implanteze şi un vibrator în osul pubian şi să-l conecteze prin internet la alţii cu astfel de implanturi. Nimic însă nu depăşeşte fabuloasa poveste a lui Neil Harbisson… Acesta s-a născut la Belfast (Irlanda de Nord), a crescut în Spania şi suferea din pricina unei anomalii rare, numită acromatopsie. Altfel spus, daltonism, după ce John Dalton a fost primul care a scris, acum 150 de ani, despre lipsa capacităţii unor oameni de a distinge culorile. În perioada în care era student la colegiul de artă, Neil îşi livra lucrările numai în alb-negru, deşi era înzestrat cu deosebite calităţi artistice. Situaţia s-a schimbat în momentul în care ciberneticianul Adam Montadon i-a montat o antenă prevăzută la capăt cu fibră optică, ce îi atârnă chiar în faţa ochilor.

„Eyeborg”, extensia percepţiei umane

671 29 2Adam a început cercetarea explorând modul în care diferite culori reflectă lumina la diferite frecvenţe şi constatând că lumina vibrează cel mai rapid la violet şi cel mai încet la roşu. Observând fenomenul, savantul a inventat un sistem care îi permite subiectului să „vadă” nu cu ochii, ci cu… urechile. Astfel, după trei ani de muncă în laborator, Neil poate distinge acum nu mai puţin de 360 de culori… Camera montată pe capul pictorului „citeşte” culorile şi apoi le converteşte în timp real în unde sonore cu ajutorul unui laptop purtat într-un ghiozdan. Computerul reduce frecvenţa undelor de lumină la a celor de sunet şi ulterior trimite fiecare culoare transformată în sunet către urechile lui Neil printr-o cască. Sistemul inventat de Montadon se numeşte „Eyebord”, se caracterizează printr-o extensie „cyborgică” a percepţiei umane, atât cea a creierului, cât şi cea a hard-drive-ului şi, potrivit omului de ştiinţă, în viitorul apropiat va fi redus la mărimea unui MP3 player.

Antenă, microcip vibrator şi comunicare Bluetooth

Surprinzător este că Harbisson n-a avut niciodată impresia că a trăi într-o lume alb-negru reprezintă un handicap. „Vedeam pe distanţe mai lungi şi memoram formele mai uşor pentru că nu distingeam culorile”, a declarat el pentru Discovery Science. Întrebat cum i-a fost ataşat dispozitivul, şi-a ridicat părul de pe ceafă pentru a le arăta reporterilor locul în care intră antena. Într-unul dintre cele două implanturi conectate se află microcipul vibrator, iar în celălalt se găseşte un centru de comunicare prin Bluetooth, pentru ca prietenii să-i poată trimite culori prin smartphone. Acum, lui Neil lumea i se pare o revelaţie. „Cu timpul, informaţia primită astfel a început să mi se pară nu ca vedere, nu ca auz, ci ca un al şaselea simţ”, a mărturisit el. Cel mai interesant aspect al antenei este că îi oferă o abilitate pe care oamenii obișnuiți nu o au. La un moment dat s-a uitat la lămpile de pe o terasă şi a realizat că luminile infraroşii care le activează erau oprite. A aruncat o privire la ghivecele cu flori şi a „văzut” indiciile ultraviolete care arătau unde se află nectarul din centrul florilor. Aşadar, nu a căpătat doar aptitudini umane comune, ci le-a depăşit. Neil Harbisson a devenit, oficial, primul cyborg din lume după ce a convins statul britanic să-i permită să apară cu antena în fotografia din paşaport, motivând că nu este un dispozitiv electronic, ci o extensie a creierului. De atunci, el s-a transformat în iniţiator al aşa-numitului „transumanism”, iar din august 2007 efectuează un turneu mondial, alături de promotoarea cyborg Moon Ribas.

Kurzweil: „Vom depăşi limitele biologiei!”

Harbisson este exemplul perfect al fenomenului numit de Ray Kurzweil, în celebra sa carte „The Singularity Is Near” („Unicitatea se apropie”), „vastitatea potenţialului uman”. „Vom depăşi toate limitele biologiei! Asta înseamnă să fim oameni, să extindem ceea ce suntem!”, a promis Kurzweil. Experţii susţin că acesta nu este un vis, deoarece evoluţia convenţională a speciei noastre continuă fără probleme. Nu demult ştiam compoziţia doar a câtorva gene din cele aproximativ 20.000 care ne codează proteinele din celule. În zilele noastre cunoaştem circa 12.000! Numai că genele constituie doar un procent minuscul din AND-ul genomului nostru, astfel că putem spera la o mulţime de alte descoperiri în viitorul apropiat. Neil Harbisson vede un viitor mult mai bun pentru specia umană, rezultat din extinderea simţurilor cu ajutorul tehnologiilor avansate. „Dacă am vedea pe întuneric ne-am putea adapta la mediu. Am crea un design pentru noi, nu pentru planetă. A impune un design planetei, a o mărgini într-o singură concepţie ar însemna să-i facem rău”, a declarat el. Totuşi, în prezent încă se mai află în vigoare un moratoriu internațional asupra tuturor terapiilor care provoacă schimbări transmisibile în genele umane, până când ele se dovedesc sigure şi eficiente. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că lumea nu va aştepta până când vor apărea răspunsurile la aceste experimente. Statisticile arată că, anual, se desfăşoară aproximativ 2.300 de teste de terapie genetic-electronică.

360 de culori vede acum daltonistul britanic

Chris Impey: „În 50 de ani am putea stabili o aşezare pe Marte!“

Cazul lui Neil Harbisson a deschis porţi nebănuite. Chris Impey, specialist în călătoria spaţială, profesor de Astronomie la Universitatea din Arizona, a lansat întrebarea dacă în cazul existenţei vieţii pe Marte oamenii s-ar putea adapta pe „planeta roşie”. „Pentru a se îndepărta evolutiv în mod semnificativ de norma umană, o populaţie ar trebui să fie izolată timp de mii de ani, ceea ce este improbabil pe Pământ. Dar în nici 50 de ani am putea stabili o mică aşezare pe Marte. Ar urma o comunitate mai mare, de circa 100-150 de persoane, cu membri aflaţi la vârsta reproducerii, pentru a menţine şi a spori cifra. Oare am putea evolua pentru a deveni marţienii ideali? Oricum, într-o astfel de colonie, oamenii de ştiinţă ar accelera procesele evolutive naturale. Organismele ar deveni înalte şi subţiri, ca reacţie la o gravitaţie cu 40% mai mică decât cea a Pământului, şi lipsite de păr într-un mediu controlat, fără praf. Pentru realizarea acestei schimbări, implanturile electronice sunt esenţiale!”, a afirmat Impey pentru National Geographic.

„Informaţia a început să mi se pară ca un al şaselea simţ“ (Neil Harbisson)