Main menu

header

cotnari wide

670 25 1de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu

La 21 martie 1919, dictatorul comunist Bela Kun, sprijinit de Lenin, a proclamat instaurarea Republicii Socialiste a Sfaturilor din Ungaria. Şocul, care a trezit indignarea puterilor aliate, a venit ca o mănuşă Armatei Române, care a repurtat una dintre cele mai glorioase victorii din istorie, strivind rebeliunea din ţara vecină şi recuperând teritoriile încă nealipite României Mari.

Puterile europene roagă România să intervină

Campania Armatei Române din 1919 a rămas ani buni un subiect evitat. Totuşi, istoria trebuie repusă în drepturi şi este cazul să facem cunoştinţă cu adevărul şi cu eroii acelor vremuri. În 1919, Europa era încă răvăşită de război, iar România Mare nu era încă... întreagă, o parte dintre teritorii aflându-se sub stăpânire străină. Instaurarea unei dictaturi comuniste în Ungaria, prin lovitură de stat, a fost privită drept o reală ameninţare de marile puteri europene, care au cerut României să recalibreze situaţia. După eşuarea tratativelor dintre aliaţi şi Guvernul Bela Kun, trupele române erau cantonate, în cea mai mare parte, în Apuseni. În noaptea de 15-16 aprilie 1919, Armata ungară a atacat violent Cehoslovacia şi România, ţinta fiind unirea Ungariei cu Rusia bolşevică. Trupele noastre au reacţionat ferm. În faţa celor aproximativ 60.000 de soldaţi maghiari se găseau șase divizii româneşti de infanterie şi trei brigăzi de cavalerie, sprijinite de artilerie. În total, efectivele româneşti numărau circa 64.000 de ostaşi, iar comandamentul general era condus de generalul Gheorghe Mărdărescu. În doar cinci zile de operaţiuni, Armata Română a pus stăpânire pe marile centre strategice Satu-Mare, Carei, Oradea şi Salonta, care până atunci nu fuseseră alipite noului nostru stat. În acel moment, linia frontului se întindea la nord până la Tisa, iar la sud până la Mureş. După ocuparea aliniamentului stabilit la Conferinţa de Pace de la Paris, ungurii îşi concentraseră forţele la nord de Debreţin. În consecinţă, Marele Cartier General al Puterilor Europene, învingătoare în Primul Război Mondial, a intervenit pe lângă Comandamentul Armatei aliate de Orient să aprobe înaintarea trupelor române până la Tisa. Şi noi atât am aşteptat, pentru că obiectivul a fost atins la 1 mai...

Bolşevicul Bela Kun a fugit la Viena

670 25 2La 20 iulie 1919, după o puternică pregătire de artilerie, Armata maghiară a lansat o ofensivă puternică asupra poziţiilor noastre. Lovitura principală a fost dată pe direcţia Szolnok, în centrul liniilor româneşti, urmată de două atacuri secundare, în flancuri. Trupele noastre au fost nevoite să se retragă şi două regimente maghiare au izbutit să treacă Tisa şi să consolideze un „cap de pod”, adică un punct stabil, în limbaj militar. În consecinţă, Marele Cartier General a decis să rişte şi să detaşeze trupe din Est pentru suplimentarea efectivelor în teatrul de operaţiuni din Ungaria. La 27 iulie 1919, ofensiva a fost declanşată prin ruperea apărării de pe malul drept al Râului Tisa şi prin înaintarea cu lovitura principală pe direcţia Szolnok - Budapesta. Primele trupe române au trecut Tisa înapoi şi au realizat capete de pod. Armata Română a angajat în luptă 119 batalioane, șase escadroane, 98 de baterii de artilerie, cu un total de aproximativ 120.000 de oameni. Până la 2 august 1919, apărarea forţelor maghiare a fost dezorganizată, astfel că majoritatea diviziilor române se aflau la vest de aliniamentul Râului Tisa. Corpul 1 Armată ungar a fost scos din luptă, iar comandamentul s-a predat. Bela Kun a evitat arestarea, reuşind să fugă, în după-amiaza zilei de 2 august, la Viena, într-un tren blindat, alături de o parte dintre colaboratorii săi. Odată ajuns, a fost arestat şi a stat în lagăr până în iulie 1920, când a făcut obiectul unui schimb de prizonieri între Austria şi Rusia.

Orgoliul rănit al lui Gheorghe Mărdărescu

La 3 august, trupele române au pornit spre capitala Ungariei, corpul de armată fiind coordonat de generalul Moşoiu. A doua zi, primele escadroane din Brigada 3 Roşiori, conduse de colonelul Gheorghe Rusescu, au intrat în Budapesta fără să întâmpine absolut nicio rezistenţă! A doua zi, în capitala Ungariei au intrat şi trupele Diviziei 1 Vânători, care, la 18 august, au dat onorul Comandantului General al trupelor române din Transilvania şi generalului Gheorghe Mărdărescu, pe Bulevardul Andrassy. În blocul de defilare s-au regăsit militarii din Regimentul 4 Vânători, Regimentul 23 Artilerie şi Regimentul 6 Roşiori. Chiar dacă acţiunea a fost una triumfală, generalul Mărdărescu şi-a simţit orgoliul rănit şi a ordonat sancţiuni disciplinare împotriva colonelului Rusescu. Au intervenit însă generalul Moşoiu şi locotenent-colonelul Ion Antonescu (mareşalul de mai târziu), iar conflictul a fost aplanat. În fond, victoria a fost una mai mult decât simbolică şi, mai ales, această campanie a sprijinit deciziile luate de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, şi a dovedit, dacă mai era nevoie, rolul esenţial al Armatei în făurirea statului naţional unitar român.

Presiuni ungureşti la Paris

Trebuie spus că, simţind înfrângerea iminentă, ungurii au încercat pe cale diplomatică să oprească tăvălugul românesc. Miklos Horthy, însărcinatul cu Afacerile externe şi ulterior devenit liderul fascist al Ungariei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, avea să povestească: „Am făcut presiuni la Consiliul Suprem de la Paris ca românii să se retragă dincolo de Râul Tisa, aşa cum fusese înţelegerea cu Clemenceau (n.r. - premierul Franţei). Românii ne-au pus piedici ori de câte ori au putut, pentru a câştiga o poziţie de negociere favorabilă şi nu au putut fi evacuaţi înainte de 25 februarie 1920”. Trebuie spus că în 1945, românii au cucerit, din nou, Budapesta, alungând trupele germane.

4 august 1919 este ziua în care Armata Română a cucerit, prima oară, Budapesta

Militarii români, primiţi cu flori la Budapesta

Celebra poveste a opincilor atârnate deasupra Parlamentului de la Budapesta după victoria Armatei Române îl are în centru pe generalul Traian Moşoiu. Acesta a ordonat ca deasupra steagului maghiar, în bernă, să fie atârnată o pereche de opinci româneşti, iar comanda a fost executată de un anume sergent Iordan, din Craiova. Episodul a făcut multă vâlvă şi inclusiv în zilele noastre este omis în manualele de istorie, deşi, în timp ce ungurii comiseseră o mulţime de atrocităţi împotriva populaţiei românești în timpul războiului, Armata noastră a fost primită cu flori de cetăţenii Budapestei, din recunoştinţă că i-a scăpat de bolşevici. Traian Moşoiu a fost un personaj pitoresc. Născut în 1865, la Tohanul Nou, a absolvit studiile militare la Viena. În vara anului 1891 a părăsit Armata austro-ungară și a trecut Carpații, urmând ca peste doi ani să fie primit, ca sublocotenent, în Armata României. În 1917 era deja general de brigadă, iar în 1919 a fost desemnat Guvernator militar al Transilvaniei. S-a spus despre el că era un mare gurmand şi că la o petrecere a mâncat nu mai puţin de 40 de sarmale, fapt care i-a atras porecla de „Generalul Sarma”.