Main menu

header

660 31 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Regulile protocolului regal sunt repere fixe, în vigoare de secole. Celebra monarhie britanică dă și astăzi tonul în ceea ce privește o etichetă strictă, de la care nu se abate niciun membru al Casei Regale.

Monarhul este de neatins

660 31 2Lumea etichetei de la curțile regale este una cu reguli dintre cele mai diverse, dar există și unele repere fixe, rămase din timpuri imemoriale. „Monarhii au fost văzuți dintotdeauna ca persoane diferite de ceilalți oameni, iar primele aspecte care se iau în considerare sunt stabilirea distanței și a grandorii”, explică istoricul Kate Williams, de la Universitatea Royal Holloway, din Londra. Așadar, în primul rând, un monarh nu este atins. A aflat asta pe pielea sa fostul premier al Australiei, Paul Keating, care în 1992 a pus mâna pe spatele Reginei Elisabeta a II-a, iar opinia publică și presa l-au numit „Şopârla din Oz”, acuzându-l de snobism și de „familiarisme” care îi trădau tendințele republicane.

Plecăciunea de rigoare

660 31 3Mai mult sau mai puțin clar, site-ul monarhiei britanice arată în dreptul plecăciunii faptul că „nu există reguli obligatorii de comportament atunci când este întâlnită Regina sau un membru al Familiei Regale. Mulți doresc să observe formele tradiționale”. Așadar, eticheta plecăciunilor se întoarce în trecut. Pentru un cetățean care nu este britanic, totul se poate rezuma la o strângere de mână. Dar un supus al Majestății Sale se înclină. În cazul bărbaților, această plecăciune este doar din cap, iar femeile pun un picior în fața celuilalt, apleacă genunchiul ușor și înclină capul. Cu cât mai adâncă plecăciunea, cu atât mai pronunțat formalismul.

Complicațiile adresărilor

Prima adresare către Regină este Majestatea Voastră, iar cea de-a doua, Doamnă (Ma’am). Pentru ceilalți membri ai Familiei Regale, prima dată se spune Alteța Voastră Regală, apoi Domnule (Sir). Considerând totul pompos și complicat, prințul William a declarat, la un moment dat: „Sunt și întotdeauna voi fi alteță regală. Personal prefer să mi se spună pe nume. Deocamdată...”. În ceea ce privește adresarea în scris, cum ar fi invitarea Reginei la un eveniment, lucrurile sunt și mai complicate, cu formule speciale, iar dacă suverana acceptă, celelalte invitații trebuie să aibă precizat sus „în binevoitoarea prezență a Majestății Sale Regina”. În cazul în care monarhul face o invitație, supusul său trebuie s-o perceapă ca pe un ordin mascat...

Ordinea strictă a oricărei intrări

660 31 4Atunci când membrii Familiei Regale se află într-o procesiune sau intră într-o incintă, o fac într-o ordine strictă, cea a accederii la tron. Ordinea actuală este următoarea: Regina Elisabeta a II-a, prințul Philip, prințul Charles, ducesa de Cornwall (Camilla), prințul William, ducesa de Cambridge (Kate) etc. În acest context, recenta ieșire a logodnicei prințului Harry în public a dat prilej presei și observatorilor tradiționaliști să observe că viitoarea membră a Casei Regale a încălcat o regulă principală. „Deși a respectat codul vestimentar, a fost văzută mergând în fața viitorului său soț, ceea ce este o încălcare semnificativă a protocolului. Harry trebuie să meargă înainte, ca având sânge regal, iar Meghan, cu câțiva pași în urmă”, atrage atenția „Daily Mail”. În același context, fluturarea mâinii în semn de salut de logodnica prințului Harry a fost considerată „prea entuziastă”.

Codul vestimentar: ținută modestă și adecvată

660 31 5De la revoluția pe care a instituit-o stilul aparte al prințesei Diana, membrii Casei Regale au un simț al modei dezvoltat, astăzi ducesa Kate fiind analizată în cel mai mic detaliu din această perspectivă. Pe de altă parte, Regina Elisabeta a II-a a dezvoltat o atracție pentru culorile foarte vii - limon, neon sau fucsia. Totuși, toată lumea respectă o regulă nescrisă: se îmbracă modest și cât mai adecvat posibil pentru evenimentul la care participă. Un element cu încărcătură specială este poșeta: în timp ce actuala suverană o folosește pentru ca prin anumite gesturi să transmită mesaje personalului, regretata „Prințesă a inimilor” o folosea pentru a-și acoperi decolteul de fiecare dată când cobora dintr-o mașină și era nevoită să se aplece, notează businessinsider.com. Tiara, care se mai poartă la unele evenimente speciale, trebuie să fie așezată astfel încât, privită din lateral, să aibă un unghi de 45 de grade. În ceea ce privește poziția picioarelor, acestea nu pot fi niciodată încrucișate, ci apropiate unul de celălalt la genunchi și la glezne și eventual aplecate în lateral, poziție făcută celebră de aceeași Prințesă Diana.

Interdicție la jocul Monopoly

Nu demult, când prințului Andrew, duce de York, i-a fost oferit în dar un joc Monopoly, cel de-al treilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a l-a refuzat, afirmând că „acasă nu jucăm acest joc, întrucât este considerat prea răutăcios”... O altă regulă care a stârnit uimire este interdicția pentru orice oaspete la reședința Reginei de a-i fi mângâiați iubiții câini Corgie, care nu pot fi admirați decât de la distanță și au rămas nedisciplinați.

O veche tradiție pe care Regina Elisabeta a II-a o respectă și astăzi este aceea de a evita fructele de mare, în special cele în cochilie, dar ceilalți membri ai Familiei Regale nu sunt obligați să se supună

Ospăţul se încheie când Regele termină de mâncat

Oaspeții invitați la masa Reginei Elisabeta a II-a trebuie să facă tot ce face suverana. Dacă aceasta stă în picioare, invitații fac la fel (în afara cazului în care ține un discurs). Abia după ce se așază Majestatea Sa stau jos și mesenii. Unul dintre episoadele memorabile, caz clasic de „așa nu”, s-a petrecut în timpul unei vizite a suveranei în Pacific și a fost relatat de Paul Burrell, fost valet regal: „Prințul de la masă a stors câțiva struguri într-un vas, apoi câteva cireșe, a pus frișcă și zahăr deasupra și a dus vasul la gură, să bea acel sirop, moment în care a rămas pironit, dându-și seama de teribila greșeală de a nu se fi uitat la ce făcea Regina”. Firește, ospățul se încheie pentru toată lumea atunci când monarhul termină de mâncat.