Main menu

header

646 2 3de Silviu Ghering

John William Coltrane s-a născut la 23 septembrie 1926, în orășelul Hamlet, din Carolina de Nord. Tatăl său, croitor de meserie, cânta la mai multe instrumente, alimentând interesul precoce al copilului pentru muzică. La 13 ani a început să cânte la saxofon, dovedind un talent instinctiv pentru acest instrument. Destinul familiei sale a luat o turnură tragică în 1939, atunci când tatăl său, amândoi bunicii și un unchi au murit unul după celălalt, în decurs de câteva luni. Au urmat ani de lipsuri, în care greul l-a dus mama sa. S-a înrolat în Marină la 6 august 1945, ziua în care prima bombă nucleară exploda deasupra orașului Hiroshima. Talentul său nativ a fost imediat recunoscut, astfel că în scurtă vreme a fost primit în orchestra oficială de swing a Marinei, Melody Masters, fără niciun fel de evaluare a cunoștințelor sale muzicale! Pe toată durata serviciului militar a continuat să cânte cu acest grup de muzicieni, ajungând, la un moment dat, liderul grupului, în paralel muncind la bucătărie sau în serviciul de gardă.

Din această perioadă datează și primele sale înregistrări. După exact un an, în august 1946, a fost demobilizat cu gradul de „marinar clasa 1” și a continuat cariera muzicală în Philadelphia. A cântat cu mai multe orchestre, solourile sale la saxofon devenind celebre. În 1960 și-a format propriul grup, un cvartet, cu care a ajuns să cânte la Jazz Gallery, în New York. A fost căsătorit de două ori. În 1955, cu Juanita Naima Grubbs, o tânără convertită la islamism, care avea să-l inițieze în domeniul religiei sale. Nu au avut copii și s-au separat în 1963. La puțin timp după divorț a întâlnit o pianistă de mare talent, Alice McLeod, care, devenită în 1966 Alice Coltrane, i-a dăruit trei copii, John Jr (1964), Ravi (1965) și Oranyan (1967). Doar Ravi a îmbrățișat o carieră muzicală, fiind și el saxofonist. Figură emblematică a jazzului, John Coltrane este considerat unul dintre cei mai importanți inovatori în muzica de jazz modernă. Spre sfârșitul carierei, muzica sa a căpătat tot mai mult accente spirituale, unul dintre motivele pentru care a fost canonizat de Biserica Africană Ortodoxă sub numele de Sfântul John William Coltrane. Pe la mijlocul anului 1967, starea sănătății i s-a înrăutățit simțitor din cauza unui cancer al ficatului. S-a stins din viață la 17 iulie 1967, în vârstă de numai 40 de ani...