Main menu

header

553 2 3de Silviu Ghering

Când spui Rebreanu te gândești automat la „Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Ciuleandra”, „Adam și Eva”, „Răscoala”. Viața sa este în sine un roman. Născut la 27 noiembrie 1885, în satul Târlișua, din județul Bistrița-Năsăud de azi, atunci în Austro-Ungaria. Cel dintâi prunc din cei 14 ai lui Vasile Rebreanu, învățător, și ai Ludovicăi, români proveniți din familii de țărani liberi (grăniceri) de pe Valea Someșului. Școala primară, în comuna Maieru (1891-1894). „Gimnaziul grăniceresc”, în Năsăud (1895-1896). Întrerupt și continuat la „Polgari fiu iskola” (Școala civilă de băieți) din Bistrița (1897-1899). Școala superioară de honvezi din Sopron (1900-1903). Academia militară „Ludoviceaum” din Budapesta (1903-1906). Sublocotenent în Regimentul 2 honvezi regali din Gyula. Acuzat de delapidare (episod controversat, niciodată definitiv elucidat), este silit să demisioneze (februarie 1908). Revine pe meleagurile natale. Ajutor de notar în Măgura Ilvei și Nimigea, funcționar la primăria din Vărarea. Trece munții prin Sibiu și se stabilește la București (august 1909). Frecventează boema Capitalei. La cererea Guvernului ungar, este arestat la 15 februarie 1910 și încarcerat la Văcărești (mai 1910). Extrădat și întemnițat la Gyula pentru acelaşi presupus delict din timpul carierei militare. Eliberat (august 1910), revine la București. Căsătorit cu actrița Fanny Rădulescu (19 ianuarie 1912). Unicul lor copil, Puia-Florica, se naște la 30 decembrie 1908. Arestat în capitala ocupată de nemți ca „nesupus la mobilizare”, evadează și fuge la Iași (mai 1918), unde este suspectat ca spion filogerman. În 1920 apare romanul „Ion” (Premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei Române). De aici înainte, biografia sa se confundă cu biografia operei. Vastă, imensă. Și ne întoarcem la început: „Pădurea Spânzuraților” (1922, Marele premiu al Academiei pentru roman), „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Răscoala” (1932). Truditor și artizan, tenace și plural, se stinge la numai 58 de ani, de cancer pulmonar, la 1 septembrie 1944, în Valea Mare, Argeș...