Main menu

header

552 20 1de Raluca Grințescu

În majoritatea religiilor, a terapiilor alternative şi, mai ales, a şcolilor spirituale sunt utilizate poziţii ale mâinilor bine studiate şi cu efect confirmat. În lumea orientală ele sunt numite mudre (mudras), fiind ceva mai bine studiate. Şi fiecare astfel de poziţie are un rol energetic pe care îl împlineşte aproape miraculos chiar şi pentru cei care nu acceptă irealitatea imediată. Să vedem care sunt următoarele cel mai importante mudre practicate.

Efectul dorit la nivel energetic

Este suficient însă să vă gândiți că palmele sunt oglinzi, modele ale întregului corp (aşa cum postulează reflexologia), că pe mâinile voastre sunt importante puncte de acupunctură şi trasee ale meridianelor energetice (aşa cum descrie medicina tradiţională chineză) şi că prin lipirea punctelor de la o mână cu punctele de pe cealaltă mână sunt favorizate anumite circuite energetice create pe moment, care produc efectul dorit la nivelul corpului energetic.

Shunya Mudra

Mudra golului

552 20 2Ţineţi degetul mijlociu pe muntele lui Venus (din palmă) şi apăsaţi-l cu degetul mare. Reduce tristeţea, lâncezeala din corp. Poate fi practicată timp de 40-60 de minute zilnic, până la vindecarea de boală. Eliberează durerea de urechi în decurs de patru-cinci minute. Este utilă pentru surzi şi pentru cei cu probleme mintale, dar nu şi pentru cei încă nenăscuţi.

Surya Mudra

Mudra soarelui

Îndoiți inelarul şi apăsați-l cu degetul mare. Ascute centrul glandei tiroide. Practicați zilnic, de două ori pe zi, 5 până la 15 minute. Reduce colesterolul şi ajută la scăderea în greutate. Diminuează, de asemenea, anxietatea și corectează problemele legate de indigestie.

Prana Mudra

Mudra vieţii

Îndoiți degetele inelar şi cel mic şi atingeți-le vârfurile cu degetul mare, ţinându-le pe celelalte două întinse. Aşa cum este şi denumită, Mudra vieţii, îmbunătăţeşte puterea de viaţă. Oamenii slabi devin puternici. Reduce îngroşarea vaselor de sânge. Dacă practicaţi această Mudra cu regularitate veţi deveni mai activi. Nu este specificat timpul. Poate fi practicată oricând. În plus, îmbunătăţeşte imunitatea, puterea ochilor şi reduce bolile legate de ochi. Elimină deficitul de vitamine şi oboseala.

Apana Mudra

Mudra digestiei

Atingeţi cu degetul mare degetele mijlociu şi inelar care sunt îndoite, ţinând celelalte două degete întinse. Joacă un rol important în sănătatea noastră, reglementând sistemul excretor. Practicaţi zilnic pentru patru-cinci minute, dar, practicând mai mult, aduce beneficii mai mari. Reglementează diabetul, vindecă hemoroizii şi constipaţia și ajută ca procesul de excreţie a deşeurilor să se producă regulat.

Linga Mudra

Mudra căldurii

552 20 3Încleştați degetele de la ambele mâini, ţinând degetul mare al mâinii stângi drept şi încercuiţi-l cu degetul arătător al mâinii drepte. Generează căldură în corp. În plus, faţă de practicarea acestei Mudra, este indicat să se bea lapte, ghee, mai multă apă şi sucuri de fructe - pentru mai multe beneficii. Practicaţi de câte ori doriţi, dar nu atunci când aveţi căldură în corp. Puteţi transpira chiar şi iarna dacă practicaţi timp îndelungat. Opreşte producerea de flegmă şi dă putere plămânilor, vindecă răceli grave şi infecţii bronhice, revigorează tot corpul.