de Silviu Ghering

Maria Callas este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, considerată cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica”.

Cecilia Sophia Anna Maria s-a născut la 2 decembrie 1923, la New York, într-o familie de greci imigrați în SUA, Gheorghiou Kalogheropoulos și Evangelia Dimitriades. În 1929, tatăl își schimbă numele în Georges Callas, pentru că „era mai ușor de pronunțat”. Maria are o copilărie terorizată de o mamă frustrată de ratarea în artă, care a „îndopat-o” cu lecții de pian și canto, audiţii interminabile de discuri cu muzică de operă, demonstraţii în public. În plus, Maria crește complexată pentru că era urâtă, grasă şi sluţită de ochelarii cu lentile cât binoclul, care îi corectau miopia severă. Ajunge bulimică, dar descoperă că privirile pline de milă se colorează de admiraţie atunci când cântă. Lumea o aplaudă, o îmbrăţişează, o iubeşte... Iar Maria nu se va trezi niciodată din acest miraj, convinsă că n-are decât o singură calitate care s-o facă plăcută: vocea.

De la agonie la extaz. Sau de la New York la Atena. Și înapoi!

În 1937, părinții se despart și mama se întoarce împreună cu fiica sa în Grecia. Maria investeşte totul în muzică, mai ales că n-are nimic şi pe nimeni în viaţa sa. Studiază fanatic cu Maria Trivella, o prestigioasă profesoară de la Conservatorul Național Grec. Apoi, din 1940, cu Elvira de Hidalgo, o celebră soprană spaniolă, blocată în Atena din cauza războiului. Încă de la primele vocalize ale Mariei, aceasta recunoaşte o voce neobişnuită şi o ia pe tânăra de 17 ani sub protecţia sa. În 1942 începe cariera fulminantă a Mariei Callas. Până în 1945 interpretează diferite roluri pe scena Teatrului Regal de Operă din Atena. În capitala ocupată de trupele germane, încinge auditoriul, interpretând Tosca de 33 de ori în mai puţin de patru ani. Pentru a fugi din ţara frământată de tensiunile politice şi epurările sumare, dar şi pentru a scăpa de scumpa sa mamă, Maria Callas hotărăşte să ia vaporul spre Statele Unite. Are 22 de ani și triumful de la Atena nu-i este de ajuns. La celebra „Metropolitan Opera” din New York nu obține niciun contract, dar este angajată să cânte la Opera din Chicago, unde în ianuarie 1947 debutează în rolul principal din „Turandot” de Puccini, fără a înregistra însă un succes remarcabil.

Titta, „un bărbat în serviciul vocii mele”

Norocul îi va zâmbi în 1947: o prietenă, soprană, o invită s-o însoţească la un eveniment prestigios: la 6 august amândouă cântă la arenele din Verona. Aici întâlneşte omul potrivit să devină nu un soț banal, ci „un bărbat în serviciul vocii mele”, cum zice ea însăşi: Giovanni Battista Meneghini, un industriaş bogat şi pântecos în vârstă de 50 de ani. Nu contează că ea are 24 de ani, Titta are o singură pasiune, opera, și este cucerit total de cea pe care ziarele o prezintă ca o revelaţie lirică mondială. O copleşeşte pe Maria cu un lux pe care ea abia acum îl descoperă. Îi negociază cu patimă onorariile. „Tristan şi Isolda” la Veneţia, „Aida” la Torino, „Norma” la Florenţa, Maria stârneşte entuziasmul în sălile europene. Se mărită pe fugă cu Titta la 21 aprilie 1949, înainte de plecarea în Argentina, unde începe primul turneu şi devine idolul publicului din toată America de Sud. În locul călătoriei de nuntă, cei doi soţi au ales gloria. „La Divina Soprana” nu se odihneşte câtuşi de puţin, înşiră spectacol după spectacol: susține 173 de concerte între 1948 şi 1952! Concertează la „Scala” din Milano în 1951, la sfârşitul lui 1952 cucereşte publicul londonez la „Covent Garden”, munceşte zi şi noapte...

„Tigroaica” lui Visconti și Zeffirelli

Doar un lucru îi mai lipseşte: silueta de fotomodel. Vrea să poarte rochii de femeie fatală şi hotărăşte să urmeze sfaturile medicilor, care o îndeamnă să slăbească din motive de sănătate. Pierde 30 (!) de kilograme în doi ani, iar onorariile sale urmează o curbă invers proporţională. Dar presa începe să vorbească despre toanele şi crizele ei. Prin culise îşi pălmuieşte partenerii, se deplasează cu o haită de pudeli, impunându-şi peste tot maniile. Viața Mariei se împarte între scenă, călătorii și multe relații sentimentale furtunoase, două exemple „mari” fiind cineaștii italieni Luchino Visconti și Franco Zeffirelli. Ziarele nu o „iartă” și o poreclesc „Tigroaica”.

Onassis, pasiunea „distructivă și violentă” a vieții sale

La 3 septembrie 1957, la balul anual de la Veneţia, îl întâlneşte pe Aristotel Onassis. Marea dragoste a vieții sale. Vor mai trece însă doi ani înainte de croaziera fatală pentru cuplul Callas, ca şi pentru cuplul Onassis, în septembrie 1959. Aristotel şi Maria se iubesc nebunește și nu ascund deloc relația. Deja Titta a devenit un domn în vârstă, în timp ce, la 36 de ani, Maria descoperă o nouă viaţă. Se desparte de Meneghini și devine amanta oficială a lui Onassis. A fost o pasiune „distructivă și violentă”, cum a fost definită de ea însăși. Onassis, gelos, o ține departe de activitatea artistică. La insistențele lui Zeffirelli, reapare pe scenă în 1964 cu „Tosca” la Londra și apoi cu „Norma” la Paris, dar vocea sa se resimte după anii de inactivitate. Înregistrează încă un succes triumfal în 1965 cu „Tosca” la New York. După care urmează declinul...

22 de zile a stat Maria Callas în comă la vârsta de 5 ani, după ce a fost lovită de un automobil. S-a trezit brusc, fără nicio urmă a accidentului...

„Alţii au hotărât că sunt făcută pentru cântec, pe vremea când n-aveam decât 4 ani şi când detestam asta. Iată de ce am avut dintotdeauna un sentiment de iubire şi de ură pentru cântec“ (Maria Callas)

„Eu am fost rățușca cea urâtă, grasă, neîndemânatică și nepopulară. Este un lucru extrem de crud să faci un copil să se simtă urât și nedorit. Nu o voi ierta niciodată pe mama pentru că mi-a furat copilăria.

În toți acei ani ar fi trebuit să mă joc precum restul copiilor, însă eu cântam și făceam bani“ (Maria Callas)

9 ani a durat relația dintre Maria Callas și Aristotel Onassis. Nouă ani zbuciumați...

Căderea cortinei...

La Roma este silită să întrerupă un spectacol cu „Norma” după actul 2, o reprezentație la Londra cu „Tosca” va fi ultima sa aparițe într-un spectacol de operă. Viața din spatele scenei se destramă și ea. Onassis o părăsește în 1968 pentru a se căsători cu Jacqueline Kennedy, văduva președintelui american John F. Kennedy, asasinat la Dallas în 1963. În 1973 mai întreprinde un turneu mondial de concerte împreună cu tenorul Giuseppe di Stefano, care se termină în 1974 la Sapporo, în Japonia. Este ultima sa apariție în public. Maria Callas nu mai este decât umbra sopranei care ducea publicul în delir, nu mai are simțul scenic, nu mai caracterizează personajele, vocea sa nu mai este decât o palidă amintire a unui trecut glorios. Se retrage la Paris, trăiește în singurătate, aproape uitată de lume. Moartea lui Onassis o doboară în 1975, şi de-atunci nimeni n-a mai văzut-o, în afara servitorilor și a câinilor săi. Atunci când se prăbuşeşte definitiv, în zorii zilei de 16 septembrie 1977, dintr-o probabilă criză cardiacă, presa titrează pe prima pagină că a luat o supradoză din somniferele de care, oricum, abuza în ultima vreme. Dar Placido Domingo, tânărul şi sincerul său prieten, va avea ultimul şi cel mai îndreptăţit cuvânt: „Cred că n-avea nevoie să se sinucidă, era destul să se lase să moară de durere”. Cenuşa sa a fost răspândită pe Marea Egee în primăvara anului 1979...