de Iulian D. Moleianu
La 1 septembrie 1951, s-a născut Nicu Ceauşescu, fiul familiei dictatoriale care a marcat destinul României din 1965 până în 1989. Despre Nicu, poreclit „Prinţişorul”, s-au spus multe, adevărate şi mai ales neadevărate. Unii au văzut în el soluţia perfectă pentru a-l înlocui pe tatăl său, alţii au scos în evidenţă doar latura sa boemă, presărată cu excese bahice şi cu legende referitoare la balerine aruncate peste balcon. Nicu rămâne un subiect la zi, chiar şi după moartea sa, care a survenit în 1996.
Cum se deturnau tirurile cu păpică
Al treilea copil al cuplului Nicolae și Elena Ceauşescu, Nicu a fost mereu considerat „prinţul moştenitor” al familiei. Securitatea a ţesut despre el legende, potrivit cărora Nicu ar putea „slăbi şurubul” odată ajuns în fotoliul tatălui său, având în vedere că fiul dictatorului obişnuia să deturneze către Sibiu (acolo unde fusese cocoţat în fotoliul de secretar de partid) camioanele cu mâncare, destinate exportului. De asemenea, s-a spus despre el că „are un suflet bun, dar că băutura-l strică”. Cam asta se spunea în epocă despre „Prinţişor”. Realitatea era, însă, diferită.
Prietenia cu Adrian Păunescu şi falsa amiciţie cu Nichita Stănescu
Absolvent al Facultății de Fizică, Nicu n-a profesat niciodată, precum fratele său, Valentin, pentru că părinții îi hărăziseră o carieră politică. Cu Nicolae şi cu Elena a avut o relaţie tensionată, mai ales în ultima perioadă a vieţii acestora. A fost prim-secretar al CC al UTC, iar din 1987 prim-secretar al organizației PCR Sibiu. Potrivit mărturiilor, era iubit de sibieni şi se spunea că avea obiceiul să joace fotbal cu copiii, pe străzi, fără să-i pese de faptul că securiştii care îl apărau erau mereu în alertă maximă. Revoluţia din 1989 l-a prins pe drum, Nicu intenţionând să vină de bună voie la Bucureşti, pentru a se preda noilor autorităţi. Arestat înainte de a ajunge la televiziune, Nicu a fost înjunghiat pe culoarele TVR şi prezentat la televizor ca şi cum ar fi fost beat. Ulterior, a făcut ani buni de puşcărie, fapt care i-a măcinat sănătatea şi i-a adâncit boala, o ciroză care îl chinuia încă de la vârsta de 30 de ani. Cu toate acestea, nu puţini au fost cei care i-au luat apărarea, în „pole position” aflându-se poetul Adrian Păunescu şi avocata Paula Iacob. S-a spus despre el că ar fi avut o relaţie amicală cu poetul Nichita Stănescu, dar niciunul dintre apropiaţii artistului nu poate depune mărturie că fiul dictatorului din Scorniceşti i-ar fi trecut, măcar o dată, pragul autorului „Necuvintelor”. Spre deosebire de Valentin Ceauşescu, Nicu nu s-a implicat fervent în viaţa sportivă. A fost suporterul Sportului Studenţesc şi a pus umărul la promovarea echipei Inter Sibiu în Divizia A, dar nu a comis abuzurile cu care ne obişnuise fratele său, în perioada în care conducea, din umbră, clubul Steaua.
De la Donca, la Nadia
Aventurile lui Nicu Ceauşescu erau de notorietate. În juneţea destrăbălată, a avut o relaţie amoroasă cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil, pentru ca ulterior să se căsătorească, la îndemnul părinţilor, cu Poliana Cristescu, activistă de frunte şi şefa organizaţiei de pionieri. Fidelitatea nu a fost principala calitate a sa, „Prinţişorul” călcând deseori în străchini. S-a vorbit mult despre relaţiile sale cu cântăreţele Daniela Vlădescu, Jeanina Matei şi Marina Scupra şi mai ales despre amorul, încheiat la insistenţele Elenei Ceauşescu, cu Nadia Comăneci, despre care se spune că Nicu ar fi ajutat-o să fugă din ţară. De altfel, chiar dacă Nadia a negat vehement orice relaţie cu Nicu, apropiaţii fiului dictatorului povestesc deseori momente din viaţa de cuplu a celor doi şi subliniază faptul că juniorul Ceauşescu ar fi intenţionat să se căsătorească, la un moment dat, cu „zeiţa de la Montreal”, însă cei doi „iubăreţi” s-au lovit de refuzul categoric al Elenei Ceauşescu. În ultimii ani ai vieţii, fostul ministru de externe Ştefan Andrei, avea să mărturisească faptul că Nicu nu se dădea în lături să „acosteze” inclusiv soţiile marilor demnitari şi foarte puţini dintre aceştia îndrăzneau să riposteze.
Pacepa vorbeşte despre „condimente”
Una dintre poveştile celebre care îl au în centru pe Nicu şi care se referă la orgiile bahice pe care acesta le organiza este descrisă de fostul şef al Securităţii, Ion Mihai Pacepa, în cartea „Orizonturi Roşii”. Pacepa scrie că, la un moment dat, Nicu s-a înfuriat în timpul unui chef şi, reproşându-i bucătarului că „stridiile sunt prost condimentate”, a urinat pe ele, după care şi-a pus invitaţii să le mănânce. Acesta era personajul la mormântul căruia, şi astăzi, aşează flori o mulţime de nostalgici…
Bancuri politice cu Mădălin, Gino şi Serghei
Puţini ştiu despre Nicu faptul că fiul familiei dictatoriale era un ascultător obişnuit al postului de radio Europa Liberă, ba chiar se distra de minune povestindu-le apropiaţilor ce se mai comentează pe seama tatălui său. Printre prietenii frecvenţi de pahar ai lui Nicu se numărau Mădălin Voicu, Serghei Mizil şi fostul fotbalist Gino Iorgulescu. Mai mult, Nicu se distra copios spunând bancuri despre Ceauşescu şi se supăra atunci când cei prezenţi la petreceri ezitau să râdă, evident din frică.
Elena îl controla „la sânge”
Chiar dacă Nicu se mutase la Sibiu, distanţa n-a împiedicat-o pe Elena Ceauşescu să-şi supravegheze fiul, aşa cum o făcuse atât cu Zoia şi cu Valentin, ceilalţi copii ai Ceauşeştilor. Potrivit spuselor celebrului taragotist Sergiu Cipariu, la vremea respectivă unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Nicu, acesta vorbea în fiecare seară cu Elena Ceauşescu pe o staţie de radio-recepţie dată de armată. „Indiferent unde se afla, în fiecare seară, la ora 20:00, Nicu ştia că va fi apelat de mama sa. Era extrem de grijulie cu el. Îl întreba dacă a mâncat, dacă e sănătos. Discutau, în general, chestiuni legate de familie. Îmi amintesc că într-o seară Nicu i-a spus mamei sale că a auzit un banc senzaţional de la mine. M-a rugat să vin lângă el şi să-i spun şi ei bancul. M-au cam trecut fiorii atunci. Eu ştiam că el e un om deschis, dar nu aveam idee cum este Elena Ceauşescu. Am spus bancul, care era cam deocheat, iar ea, culmea, a râs cu poftă”, a povestit, în presa anilor ’90, Sergiu Cipariu.
Procurorul Valer Marian dă cărţile pe faţă
La 20 de ani de la Revoluţie, Valer Marian, unul dintre procurorii din dosarul lui Nicu Ceauşescu, în care acesta fusese acuzat şi, ulterior, condamnat pentru genocid, a declarat: „Procesul a început la finele lunii mai, 1990. Nicu a negat constant că ar fi dat vreun ordin de represiune. Realitatea este că ordinul a venit de la Bucureşti, de la Nicolae Ceauşescu. Cu toată strădania noastră, nu am putut să-i stabilim această responsabilitate directă. Ce ne-a şocat a fost că s-au adunat chiar 2.000 de sibieni să demonstreze în favoarea lui”. Genocidul pentru care a fost condamnat Ceauşescu junior se referea la cele 102 victime din timpul represaliilor din decembrie 1989, de la Sibiu. Referitor la aceşti morţi, au existat multe discuţii, dar, dacă păstrăm adevărul istoric, nu există nicio probă directă din care să rezulte că Nicu ar fi dat vreun ordin expres cuiva sau unor şefi din organele de represiune, securitate, miliţie, armată, pentru a folosi armamentul împotriva demonstranţilor.