de Silviu Ghering
Cine n-a auzit măcar, dacă n-a citit, de fabuloasa lume din „1001 de nopți”? De Șeherezada cea frumoasă și vicleană, de înțeleptul și dreptul calif Harun al-Rașid, de Aladin și lampa fermecată, de Ali Baba și cei 40 de hoți sau de cele șapte călătorii ale lui Sindbad Marinarul? Magia lumii de basm care învăluie personajele amintite are ca punct originar, ca izvor, ca univers atotcuprinzător un oraș și el de basm, la propriu, nu numai la figurat: Bagdadul. Un rai pământesc plin de palate fără seamăn, îngropate în grădini luxuriante, pline de flori rare și de havuzuri cristaline, înconjurate de moschei monumentale și minarete care țâșnesc mândre spre cer, totul strălucind în aur și smaralde.
„Victoriosul” a pus piatra de temelie la 30 iulie 762
Cel mai mare oraș și totodată capitala Irakului de azi, Bagdadul se desfășoară maiestuos pe ambele maluri ale Râului Tigru, în partea central-estică a țării, în provincia cu același nume. Acolo se afla, pe la mijlocul anilor 700, o străveche așezare sasanidă (denumirea ultimului imperiu persan preislamic condus de dinastia sasanidă între 224 și 651, când a fost cucerit de arabi). Acolo punea califul abbasid (dinastie arabă) al-Mansur - „Victoriosul” - piatra de temelie a noii sale capitale. Documentele „spun” că era 30 iulie 762. I-a dat numele de Medinet al-Salaam, „Orașul Păcii”, nume care apare pe primele documente oficiale, ca și pe monedele „bătute” aici.
Locul a fost ales din rațiuni strategice și economice: era o câmpie fertilă, la intersecția unor importante drumuri caravaniere. Potrivit cronicilor vremii, pentru ridicarea orașului, care a durat patru ani, „Victoriosul” al-Mansur a folosit nu mai puțin de 100.000 de arhitecți, meșteri și muncitori aduși din Siria și din alte provincii ale imperiului. Construit după un plan circular, avea un diametru de doi kilometri și era împrejmuit de ziduri duble și de un șanț de apărare, iar zona centrală, unde se înălțau Moscheea Verde și Palatul califului, dispunea de protecția unui al treilea zid, înalt de 15 metri. Două adevărate „bulevarde”, largi de 50 de metri, se întretăiau, ducând spre cele patru porți aflate în cele patru puncte cardinale, spre principalele regiuni ale imperiului: Khorasan, Siria, Basra și Kufa. În numai câțiva ani, orașul devine un important centru comercial și politic, câștigând un prestigiu neegalat în Evul Mediu decât de strălucitorul Constantinopol.
Harun al-Rașid i-a dat numele actual
Celebrul calif abbasid Harun al-Rașid i-a spus „Baghdad”, adică „Cercul”, referindu-se la forma sa, și așa i-a rămas numele din 786 până în zilele noastre. Prosperitatea orașului s-a datorat în primul rând meșterilor iscusiți de aici: aurari, argintari, țesători. Luxul era prezent pretutindeni, iar bogățiile adunate de bogații potentați ai vremii întreceau orice imaginație. În Palatul califului erau 38.000 de draperii și 22.000 de covoare, iar în sala audiențelor, denumită „Sala Arborilor”, se înălța, chiar în mijloc, un copac înalt de cinci metri, făcut din aur, argint și pietre prețioase. În jurul anului 900, era cel mai important și bogat oraș al lumii islamice. De altfel, atunci, în secolul al VIII-lea şi al XI-lea, situat în centrul majorității drumurilor comerciale între Orient și Occident, Bagdadul s-a aflat la apogeul prosperității sale. Clădirile impresionante și grădinile luxuriante îi aduseseră faima celui mai bogat și mai frumos oraș din lume. Cu peste două milioane de locuitori, devenise unul dintre cele mai mari orașe din epoca premodernă.
Atracție irezistibilă pentru cuceritori lacomi și cruzi
Toate aceste bogății au atras o mulțime de dușmani. Bagdadul a fost ocupat succesiv de buizi, turci seleucizi, mongoli, turci otomani, perși, englezi. La începutul secolului al XIII-lea era cel mai important centru cultural și comercial din Asia, cu o populație de circa două milioane de locuitori, enorm pentru vremea respectivă: musulmani, creștini și evrei. Nenorocirea a venit în 1258, când este cucerit de mongolii conduși de Hulagu. Orașul este distrus și populația masacrată. Invazia mongolă pune capăt strălucitorului Califat abbasid. În anul 1401, Bagdadul este cucerit din nou de mongoli, conduși de astă dată de Timur Lenk. Totul a fost transformat în ruine și, după lupte sângeroase și inegale, au urmat molime cumplite, foamete și inundații.
În 1534, armatele otomane ale sultanului Soliman I au trecut Bagdadul prin foc și sabie, iar 100 de ani mai târziu, la porțile sale s-au ivit din nou turcii, care l-au cucerit definitiv în 1638 și l-au anexat imperiului otoman.
Au urmat peste 200 de ani negri, în care Bagdadul ajunsese „capitala somnolentă a unei regiuni nesemnificative”, cum a fost numit de Albin Michel, istoric expert al lumii arabe, în „Encyclopaedia Universalis”, editată în 1998 la Paris.
Giuvaerurile trecutului strălucesc și azi
Cu toate că a trecut prin două serii de bombardamente între 1991 și aprilie 2003, care au produs mari distrugeri, Bagdadul pastrează încă multe urme ale strălucirii de odinioară. Chiar dacă acum numai câteva străzi din „orașul vechi” mențin adevărata atmosferă orientală. Printre construcțiile de acest fel se numără moscheea și medresa (edificiul Institutului de Învățământ Superior Musulman) al-Mustansirya, exemple de arhitectură islamică ridicate în 1234. Restaurările repetate au păstrat și frumusețea Palatului Abbasizilor din secolul al XIII-lea, a moscheilor Maryan, cu înalta poartă de cărămidă din secolul al XIV-lea, și Kadhimain, din secolul al XVI-lea, placată cu faianță și cu un superb mozaic de cioburi de oglinzi. Toate emană aceeași strălucire pe care au avut-o cândva...
Saddam, la fel ca şi Ceauşescu
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bagdadul mai număra abia 150.000 de locuitori. În 1915, după lupte crâncene cu trupele turcești și germane în timpul Primului Război Mondial, în zonă se stabilește mandatul Națiunilor Unite, sub tutela Marii Britanii. În 1921, Bagdadul a fost proclamat capitala nou-înființatului Regat al Irakului. Care și-a cucerit independența în 1932. După abolirea monarhiei în 1958, a fost creată Republica Irak. În 1979, Saddam Hussein a preluat puterea politică. A lăsat amprente puternice ale megalomaniei sale în arhitectura Bagdadului. La fel ca și Ceaușescu asupra Bucureștiului. Bulevarde largi, clădiri masive, monumentale, „porți” și statui faraonice. În anii ’80, Irakul a fost implicat într-un război lung cu vecinul Iran, care a făcut peste 1 milion de victime, militari și civili, de ambele părți. Ocuparea Kuweitului de Saddam Hussein în 1990 a izolat Irakul la nivel mondial până în primăvara lui 2003, când peste 50 de state, conduse de SUA și Marea Britanie, au invadat Irakul și l-au îndepărtat pe Saddam Hussein de la putere, continuând să dețină și acum controlul asupra țării.