Main menu

header

518 2 2de Silviu Ghering

Cu o activitate muzicală de peste 50 de ani, în care a produs 52 de albume, Vangelis este considerat unul dintre cei mai mari compozitori de muzică electronică, progresivă, ambientală și orchestrală din toate timpurile. Evangelos Odysseas Papathanassiou, pe numele său real, s-a născut la 29 martie 1943, în orășelul Agria, la 7 kilometri de Volos, Grecia. A început să compună la 4 ani, iar la 6 ani părinții îl înscriau deja la o școală specială de muzică din Atena. A refuzat să ia lecții de pian tradițional și a rămas fără cunoștințe muzicale de citire și de scriere a partiturilor, deși este unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii! În 1981 a atins apogeul. A compus muzica pentru filmul „Care de Foc” („Chariots of Fire”), un film despre Olimpiada din 1924, pentru care a câștigat Oscarul în 1982, iar piesa care constituia tema peliculei, numită simplu „Titlu”, cunoscută mai târziu ca „Chariots of fire”, cea mai vestită și reinterpretată melodie a sa, a ajuns pe primul loc în topul „Billboard”, fiind singurul Number One al unui artist grec în cunoscutul top american. Compozițiile pentru film au continuat cu „Blade Runner” (1982, cu Harrison Ford), „The Bounty” (1984, cu Anthony Hopkins și Mel Gibson), „1942: Conquest of Paradise” (1992, cu Gerard Depardieu). A compus și muzică de balet, de teatru și chiar de operă. Hobby-ul său a rămas însă pictura. De-a lungul timpului, a colaborat cu artiști renumiți precum Nana Mouskouri, Demis Roussos, Milva, Montserrat Caballe sau Irene Papas. François Mitterrand i-a acordat, în 1992, medalia și titlul de „Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor”, NASA l-a onorat cu Medalia Pentru Serviciu Public, iar Institutul Greco-American l-a medaliat pentru promovarea muzicii și a elenismului prin artă. În 2004, a compus imnul oficial al Olimpiadei de Vară, care s-a desfășurat la Atena, după ce anterior crease și imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal, organizat de Coreea de Sud împreună cu Japonia, în 2002. În 2008, Universitatea din Atena i-a decernat titlurile de Doctor Honoris Causa și profesor emerit.