Main menu

header

517 16 1de Gabriela Niculescu

Iosif Rotariu, fostul mare fotbalist al echipei naționale, și soția sa, Dana, au o poveste de viață impresionantă. Pe lângă cei doi copii biologici, care i-au făcut mândri, mai au doi copii înfiați, care i-au făcut să pară adevăraţi îngeri în fața multora dintre noi. Cristian (12 ani) este primul copil adoptat de soții Rotariu, un suflet abandonat de părinți într-o clinică de diabet. Kassandra (10 ani) l-a urmat, găsindu-și alinare pentru traume cumplite, precum arsuri de țigară pe față, acid sulfuric ingerat, oase zdrobite cu ciocanul și bătăi ce i-au provocat răni teribile, inclusiv declanșarea unei boli grave ce-i macină oasele, osteomielită. Până astăzi, copila a făcut nu mai puțin de 37 de operații sub anestezie generală și mai are multe altele până la majorat. În rândurile ce urmează aveți exemplul unei familii ce luptă cu fruntea sus!

„Cristinel era abandonat, fiica mea l-a adus la noi”

517 16 2- Încercările pe care le-ați avut cu fiica adoptivă sunt deja celebre. Cu cei doi copii biologici, Romina (29 de ani) și Roberto (24 de ani), ați întâmpinat probleme?

- Când se afla în sesiune, în timpul facultății, la vârsta de 19 ani, Romina a făcut diabet insulino-dependent.

- Deci ea l-a întâlnit pe Cristian la clinica de diabet de la Buziaș...

- Da, era abandonat de părinți, se afla doar în grija medicilor și nu avea pe nimeni căruia să-i pese de el. Așa a ajuns fiica mea să se atașeze foarte tare de el și, într-o zi, l-a adus acasă pe noul frăţior.

- V-a fost greu să-l adoptați?

- A fost destul de obositor acest proces, soția mea a trebuit să facă niște cursuri de asistent maternal, iar pe Cristinel și pe Kassandra i-am ținut în plasament, apoi am reușit să-i adoptăm.

- Ce face Cristinel?

- La sfârșitul lunii februarie a trecut și el printr-o operație ce a durat trei ore, din cauza unei otite severe, dar acum și-a revenit și este foarte bine.

„Mama Dana, mă iei acasă? Te rog...”

517 16 3- Cum ați găsit-o pe Kassandra?

- O doamnă psiholog a întâlnit-o pe soția mea la biserică și a rugat-o să meargă să vadă o fetiță de 3 anișori, internată de șase luni în spital. Kassandra era gata de externare şi nu avea unde să meargă, fiindcă era imobilizată la pat și nu o lua nicio direcţie de copii. Doamna respectivă știa că noi mai adoptasem un copil, pe Cristinel, și astfel am fi putut s-o luăm pe Kasi în regim de urgență. Când a ajuns soția mea la spital și a văzut-o, Kassandra era piele și os, avea 24 de intervenții chirurgicale, cu anestezie generală. Soției mele i-au dat lacrimile când Kasi a implorat-o de pe patul spitalului, conectată la perfuzii și cu glasul stins: „Mama Dana, mă iei acasă? Te rog...” Și Dana i-a zis că o ia... Cum putea s-o lase acolo?

- Cum ajunsese într-o stare atât de gravă la spital?

- Bunica naturală a Kassandrei s-a răzbunat pe ea pentru că i-a fost lăsată în grijă de mamă. Copila a fost izbită de pereți, arsă în mod repetat cu țigara, i-au fost zdrobite oasele prin lovituri cu ciocanul, a fost obligată să înghită acid sulfuric și a fost bătută crunt. Au vrut să o omoare, ce să mai... Când am luat-o, avea carne vie pe spate. În primele şase luni n-am dormit nicio noapte! Se trezea plângând, avea coşmaruri din oră în oră. M-am atașat imediat de ea, am încercat s-o ajut cât am putut de mult, însă soția mea a dus tot greul.

- Cum a început vindecarea traumelor sale?

- Probabil, aceasta a fost favorizată de mediul familial în care a fost primită. Romina și Roberto au îndrăgit-o imediat, iar Cristinel s-a apropiat cel mai tare de ea. Cred că iubirea noastră, a tuturor, a ajutat-o.

„Nu mai suportă, acum, încă o anestezie generală”

517 16 4- Apoi ați început lunga serie a operațiilor.

- Practic, noi am continuat-o. Am mers frecvent cu ea la spital, pentru că avea foarte multe infecții în corp. Am dus-o întâi la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, apoi, în Franța, la Strasbourg, unde a început protezarea, două proteze la maxilar, apoi cele de la picior și de la mână.

- O dată la patru ani trebuie schimbate protezele, pentru că ea crește.

- Da, poate și mai repede. Recent a fost în Franța și i-a făcut o infiltrație în genunchiul piciorului bun, să-l oprească din creștere, pentru că cel protezat nu se dezvoltă. Am vrut să-i verifice și proteza de la mâna dreaptă, pentru că nu știam dacă este pusă bine, ea având dureri când ridică mânuța. Însă doctorii ne-au spus că trebuie să mai așteptăm până la următoarea operație, pentru că organismul nu mai suportă, acum, încă o anestezie generală. Nu ne-au dat un termen exact, dar continuăm să mergem la control. Urmează să fie protezată și mâna stângă, apoi, umerii. În afară de piciorul stâng, care se dezvoltă normal, restul trebuie protezat până în momentul încetării creșterii, până în jurul vârstei majoratului. Nu știu dacă va fi vreodată complet vindecată, dar sper să ajungă un adult normal.

- Cât de greu v-a fost, nu doar financiar, să luptați pentru o viață normală a Kassandrei?

- A fost greu, dar nu ne-am plâns niciodată, am trecut peste toate încercările. Văzând rezultatele, că se face bine, consider că a meritat tot efortul. Am trimis scrisoare medicală și toate analizele și la Toronto, așteptăm un răspuns de acolo, vrem să avem și alte perspective. Ne-au acceptat dosarul și așteptăm să ne cheme la un consult.

Fiecare operaţie costă minimum 10.000 de euro

517 16 5- Ce v-a întărit cel mai tare, credința în Dumnezeu, în oamenii din jur și-n ajutorul venit de la ei...?

- Cel mai mult ne-a întărit puterea Kassandrei de a trece cu ușurință și cu încredere peste toate lucrurile, peste operații, peste orice încercare, motiv pentru care se vindecă foarte repede. Este o luptătoare foarte optimistă, ea se bucură când ajunge la spitalul din Strasbourg, pentru că știe că doctorii îi refac oasele.

- Știu că o singură operație depășește 10.000 de euro. La ce sumă s-au ridicat până acum toate intervențiile Kassandrei?

- Nu știu să vă spun, nu am făcut niciodată calcule, am dat cât a fost nevoie.

- Cine v-a fost alături?

- Oameni foarte importanți, în primul rând, au fost prietenii mei, fotbaliștii Generației de Aur, care m-au ajutat să fac primul eveniment pentru strângerea fondurilor, apoi m-a sprijinit foarte mult mass-media, însă, în general, nu chiar cei mai apropiați oameni mi-au fost alături.

- Romina și Roberto vă ajută cu cei mici?

- Ambii copii ne sprijină foarte mult, sunt foarte sufletiști și săritori. Băiatul cel mare a terminat, în urmă cu doi ani, studiile la un colegiu din Anglia, iar acum finalizează Psihologia în țară, iar fiica mea a terminat Facultatea de Limbi Străine.

„Am deschis o grădiniţă în Timişoara”

517 16 7- Care a fost cel mai fericit moment din toată lupta dusă până acum?

- Au fost multe momente, dar cel mai fericit a fost când am văzut-o că merge. Ea stătea pe marginea patului, iar Cristinel stătea la un metru de ea, în genunchi, și o chema la el. Kasi s-a ridicat și s-a oprit direct la el în brațe. Atunci am realizat că se va face bine. Asta se întâmpla la 3 ani și jumătate, la doar câteva luni de când am luat-o acasă.

- Ce lecție de viață ați primit din aceste încercări prin care ați trecut?

- Atunci când vrei să faci o faptă bună și ești foarte atașat de cineva, ai o satisfacție enormă când lucrurile ies la liman. Cea mai importantă lecție de viață am învățat-o de la Kassandra. Puterea și optimismul său mi-au arătat că, oricât de greu ar fi, dacă îți dorești cu adevărat, reușești să-ți realizezi visul.

- În 2013 erați antrenor secund la Clubul FC Vaslui. Ce mai faceți acum?

- Până când o să găsesc o echipă pe care s-o antrenez, o ajut pe soția mea, pentru că am deschis o grădiniță la noi acasă, în Timișoara, acum trei ani, la care avem înscriși 15 copii. Eu duc copiii noștri la școală, apoi o ajut pe soția mea cu birocrația pentru grădiniță. În rest, stau cu fiica mea, Kasi îmi stoarce toată energia, atât de plină de viață este. Are o imaginație bogată, mereu îi vin idei, doar să nu stea locului.

„Kasi ia lecții de pian”

517 16 6- Știu că este în clasa a III-a. Cum se descurcă la școală?

- Nu poate să scrie foarte bine, dar se străduiește, învață destul de bine, iar profesorii o admiră pentru ambiția sa.

- Ce pasiuni are?

- Are multe pasiuni, ce face azi n-ar face și mâine, este foarte captivată de nou. Este atrasă de gadgeturi, la telefon și la laptop caută ce e mai nou, se joacă fel de fel de jocuri. Îi place să meargă în călătorii și să viziteze locuri noi. Îi place să se joace, să facă lego, să construiască, îi place foarte mult muzica, dansează, cântă prin casă, și merge de aproape un an împreună cu Cristinel la cursuri săptămânale de pian. Chiar trebuia să meargă la un concurs, la 7 mai, dar atunci mă duc cu ei la un eveniment al Stelei organizat pentru Kassandra.

- Care a fost cel mai impresionant gest făcut de ea pentru dumneavoastră?

- Mereu ne spune că tata Roti și mama Dana sunt cei mai buni părinți din lume. Doarme cu mine, iar seara, înainte de culcare, îmi spune fel de fel de povești inventate de ea, în timp ce mă pune să-i fac masaj. Când mergem la plimbare în parc sau oriunde altundeva, tot timpul culege flori, pe care i le oferă soției mele, este foarte drăgăstoasă...

„Kassandra a fost izbită de pereți, arsă în mod repetat cu țigara, i-au fost zdrobite oasele prin lovituri cu ciocanul, a fost obligată să înghită acid sulfuric și a fost bătută crunt“

„Au fost multe momente, dar cel mai fericit a fost când am văzut-o că merge. Ea stătea pe marginea patului, iar Cristinel stătea la un metru de ea, în genunchi, și o chema la el. Kasi s-a ridicat și s-a oprit direct la el în brațe. Atunci am realizat că se va face bine“

Dacă povestea copilei v-a impresionat, o puteți ajuta în lupta sa pentru o viață normală donând în aceste conturi: BRD Groupe Société Générale, Strada Socrates, numărul 1, Timișoara, județul Timiș, cod 300551. Beneficiar: Rotariu Liliana Daniela Cod de identitate: 2650416354744 IBAN: RO 70 BRDE 360 SV 80487003600 EURO IBAN: RO 29 BRDE 360 SV 96418133600 USD IBAN: RO 34 BRDE 360 SV 18398993600 RON Identifiant Swift: BRDE ROBU

„Coma diabetică a băiatului a fost de coşmar“

- Care a fost cel mai dificil moment din viața dumneavoastră?

- Acest moment s-a petrecut cu fiul meu cel mic, Cristinel, la o lună și jumătate după ce l-am adus acasă, când avea în jur de 4 ani. Romina se ocupa de el, pentru că ea, având diabet, știa cel mai bine cum să-l îngrijească. Fiind tânără, avea și alte activități, și ne-a lăsat pe noi în acea seară cu puştiul. Soția mea nu știa la acel moment cum să țină glicemia sub control, iar Cristinel a intrat în comă diabetică la ora 2:00 noaptea. S-a învinețit la față, i s-a încleștat gura și nu mai puteam să i-o deschidem în timp ce încercam să-l ajutăm până la sosirea ambulanței. Atunci a fost o noapte de coșmar, am visat-o foarte mult timp, a fost cel mai greu moment prin care am trecut. Acum, când Cristinel simte că este în hipoglicemie, spune că-i este foame sau când are glicemia mare îi este sete. Soția mea se pricepe foarte bine la simptome acum, după ce a învățat în spital cum să țină în frâu glicemia.

„Am jucat fotbal în locul fratelui geamăn“

- Ați schimbat vreodată rolurile cu fratele dumneavoastră geamăn?

- Da, eu jucam fotbal la Poli Timișoara, în Liga A, iar el juca la echipa din care am plecat amândoi, în Liga a 4-a. Odată m-am dus și am jucat în locul său. Asta am făcut-o și când a jucat într-o echipă din Lugoj, în Liga a 3-a. Și n-a știut nimeni că l-am înlocuit la acele meciuri, pentru că semănăm foarte bine. Asta se întâmpla acum mulți ani, dar și acum ne mai confundă lumea pe stradă.

„Cea mai răbdătoare soţie din lume“

- Aveți 30 de ani de mariaj. Care sunt cele mai de preț calități ale soției dumneavoastră?

- Răbdarea sa nu cred că o are nimeni de pe fața pământului! Este foarte sufletistă, ajută pe toată lumea, nu doar pe Cristinel și pe Kassandra, ci și pe copiii vecinilor noștri care au probleme. Ca să vă dau un exemplu, ea s-a internat în spital luni întregi doar pentru a învăța cum, cât și când să-i facă insulină lui Cristinel. În plus, niciodată nu se enervează și nu se supără pe nimeni. Dacă n-o aveam pe ea lângă mine, la mediul fotbalistic din care vin și prin câte am trecut și eu, poate că nu eram așa cum sunt acum. Mereu mi-a dat o liniște și o siguranță care m-au schimbat în bine. N-aș avea cuvinte să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut până acum, fiindcă atât de multe lucruri bune a făcut, atât de răbdătoare, de minunată la suflet și de înțelegătoare este, încât nu aș găsi cuvintele potrivite să-i mulțumesc. Este un model ideal pentru toți bărbații din lume. Dacă ar avea așa neveste, ar fi liniște pe pământ. Uneori, eu plec lunea la meciuri și mă întorc vinerea de la meciuri sau merg la evenimente, dar n-au existat niciodată discuții sau întrebări: „De ce plec?”, „Unde mă duc?” sau „Cât stau?”

- Aveți timp de vacanțe?

- Nu prea am avut timp, eu am mai fost în Canada cu fetița, la evenimente, apoi soția mea a fost în Franța cu ea pentru operații și l-a luat și pe Cristinel. Dar împreună nu prea am putut pleca.