Main menu

header

cotnari wide

471 16 1de Cătălina Tăgârță

Iulian Nicolae, alias Jull, ne înveselește în fiecare zi cu emisiunea „Dimineți cu cântec”, pe care o prezintă la postul de televiziune Etno TV. Îndrăgostit de soția sa, Cristina, dar și de folclor, de datini și de obiceiuri, artistul nu-și pierde șarmul nici în spatele camerelor de filmat. Nici nu ar avea cum, fiindcă în timpul liber se ține tot de... glume și petreceri. S-ar zice că scopul său în viață este să-i facă pe alții să râdă, și tot cu aceeași bună dispoziție caracteristică ne-a povestit și nouă despre momentele mai puțin plăcute din viața sa, plus că ne-a făcut dezvăluiri despre joburile anterioare, care au fost cu multe peripeții.

„Doresc o emisiune dinamică, nu-mi place să stau pe scaun”

- Jull, ce schimbări majore s-au produs în viața ta de la ultimul nostru interviu ce a avut loc în urmă cu circa un an?

- Mai nou mi s-a oferit posibilitatea să revin la Matinal, la emisiunea „Dimineți cu cântec”, și am acceptat, fiindcă eu consider că Matinalul mă reprezintă, am făcut asta aproape zece ani.

- La ce oră te trezești dimineața?

- Începem transmisiunea în direct la ora 9:00, așa că sunt în picioare la ora 7:00, servesc cafeluța de rigoare acasă, îmi pun gândurile în ordine și apoi plec spre televiziune.

- Cine face cafeaua?

- Nevastă-mea e foarte matinală și are și un filtru deștept, pe care îl programează de seara. Tehnologia evoluează atât de repede (râde), încât nu m-aș mira dacă specialiștii ar face în curând și cafea sau omletă pe telefon. Revenind însă la „ce mai fac eu”, află că în afară de Matinal mai colaborez, din plăcere, la emisiunea Vărului Săndel („De-ale lui Văru’“), unde filmăm diferite situații comice. Iar „Dimineți cu cântec” se desfășoară după un proiect simplu, pe care îmi place să cred că îl duc la capăt cu brio. Sunt intervenții telefonice, sms-uri de la telespectatori, care vor dedicații, gătim tot felul de preparate - dar nu foarte complicate... Avem invitați care vin să cânte, am început să îi readucem la Etno TV pe unii interpreți cu voci și repertorii deosebite, care n-au mai fost de mult pe aici; la noi se lansează albume, se sărbătoresc zile de naștere... Eu doresc să fie o emisiune dinamică, nu-mi place să stau pe scaun, dar de multe ori sunt obligat de situație. De exemplu, am trecut la sistemul acesta nou, HD, și, până se resetează totul, echipa mă roagă să mai spun ceva, să trag de timp...

„Nu mă interesează părerea nimănui despre nimeni”

471 16 6- Și care sunt subiectele tale preferate de umplut timpii morți?

- Eu pot să aberez ore întregi, dar de multe ori unii telespectatori mă roagă să le povestesc despre spectacolele pe care le am prin țară, despre pățanii, și am o groază de lucruri interesante de spus. Mă bucur enorm că sunt foarte mulți telespectatori care acced și consimt la ceea ce fac eu și cum fac, plus că avem mulți fani din străinătate, care ne urmăresc și niciodată nu au avut vreo critică la adresa noastră. Într-o zi, spre exemplu, am avut ca subiect „ce faci cu persoanele care te calcă pe nervi”, iar unii oameni au luat-o personal. Or, asta e păcat, fiindcă eu nu m-am certat cu cineva și am venit să supun subiectul opiniei publice, e pur și simplu o temă de discuție.

- Tu ce faci când ți se întâmplă acest lucru?

- Nu bag în seamă acea persoană, o tratez cu indiferență, căci asta doare mai mult decât dacă i-aș spune ceva. Și-apoi... nu mă interesează părerea nimănui despre nimeni.

„Am și eu cântece, dar nu m-am promovat ca interpret”

- Ce faci după emisiune?

- După ce duc la bun sfârșit cele trei ore de emisie (9:00-12:00) plec acasă, mănânc cu familia, stau jumătate de oră în pat și mă întorc pentru emisiunea de sănătate. Dar sunt și zile în care vin la serviciu dimineața și mai plec acasă abia seara. Ca orice om, bineînțeles că am și eu zile proaste și zile bune, căci nu pot semăna toate între ele. Dar sunt bucuros că mulți interpreți și telespectatori au revenit la „Dimineți cu cântec”, cu Jull.

- De ce ții morțiș să se scrie Jull cu doi „l”?

- A fost o chestie de marketing, fiindcă oamenii nu-mi rețineau numele, și-i auzeam mereu: „Uite-l p-ăla de la Etno, cum îl cheamă?”.

- Dar care e povestea lui Jull? Pe tine te cheamă, de fapt, Iulian.

471 16 5- O mătușă de-a neveste-mii, care vorbea franțuzește și a dus o viață foarte boemă în perioada interbelică, îmi spunea Julian sau Jull. Bine, cam în urmă cu 30 de ani îmi zicea ea așa, dar numele de scenă îl am de prin ’90-2000.

- Ce-ai făcut prima oară pe scenă?

- Țin minte că primul spectacol l-am avut undeva prin Ialomița, cu o trupă de cântăreți. Am urcat atunci pe aceeași scenă cu Aurel Moga, cu Cristiana - cea căreia îi cânta domnului președinte la Cireșica - și alții. Eu mă ocupam de partea de prezentare și de umor. Adică, între numerele artiștilor, mai spuneam câte un banc, o glumă, făceam atmosferă... Am și eu cântece, abordez diferite genuri muzicale, dar nu m-am promovat ca și cântăreț, am zis să merg pe partea de umor, și chiar pot susține singur un program de aproape o oră.

„Cea mai grea meserie pentru mine e cea de prezentator”

- De unde știi glumele și bancurile pe care le spui în spectacole?

- Pe unele le-am făcut eu. Am un mod de a face poante foarte original. Mă culc cu gândul ăsta, mă trezesc, scriu două-trei, iar adorm și tot așa. Altele le mai împrumutam de pe la alții, de la Jean Constantin, cu care am fost în foarte multe spectacole, de la Jean Paler, Doru Octavian Dumitru și alții. În principal mă leg în bancurile mele de situația socială, dar am și multe bancuri cu nevasta.

- Sunt inspirate din relația voastră?

471 16 3- Nu. Dar știi că la un moment dat Cristina Stamate avea numai din astea legate de bărbat, că bărbatul nu face mai nimic, că bea..., așa că am făcut și eu poante despre nevastă-mea. Mulți dintre cei care o cunosc se duc la ea în timp ce eu sunt pe scenă și o întreabă: „Chiar așa e?” (râde) Apoi, știi că acum vor să interzică bancurile cu blonde, or, eu sunt singurul care are voie să le zică în continuare, căci nevastă-mea e blondă, așa că să mă oprească pe mine cineva să zic bancuri cu soția mea! Pot spune bancuri chiar și o oră întreagă, dar s-a constatat științific că prea mult timp petrecut pe scenă plictisește, de aceea îmi place să-mi fac programul pe bucăți, între numerele celorlalți artiști. Dar cea mai grea meserie pentru mine e cea de prezentator, pentru că, atunci când nu vine cineva, toate oalele se sparg în capul tău.

„Îmi place să aflu istoricul localităților prin care trec”

- Să înțeleg că week-end-urile tale sunt toate pline cu spectacole?

- Da. Aproape toate sunt ocupate.

- Ce pățanii ne spui de pe la evenimente?

- Sunt foarte multe legate de localitățile cu același nume. Să vezi cât de ciudat e când îi dai întâlnire cuiva la Ștefănești, de exemplu, și te trezești în ziua evenimentului că unul e la Ștefănești de Ilfov, iar celălalt la cel de Argeș. Sunt multe de genul acesta...

- Cum stai la capitolul timp liber?

471 16 4- Care timp liber? (râde) Ca să stau mai mult cu nevastă-mea o iau și pe ea cu mine sâmbăta și duminica. Așa îmi ține și companie în mașină, în drum spre evenimente, și mai și povestim câte ceva. Totuși, când rămânem în București ieșim în parc, de exemplu. Îmi place la nebunie să mă plimb prin Bucureștiul vechi, unde nu s-a demolat nimic, să fac poze, să citesc, să aflu istoricul localităților prin care trec. De exemplu, știi că orașul Fieni, care a serbat de curând 500 ani de existență, prima dată s-a numit Fiii Enei? Numele venea de la o mătușică ce avea mai mulți feciori care s-au stabilit acolo.

„În timpul mesei nu răspund la telefon sub nicio formă”

- Ce altceva îți mai place să faci?

- Să dorm. Am un ceas biologic foarte bine stabilit, eu și în week-end mă trezesc la aceeași oră ca atunci când merg la serviciu. Îmi place să mănânc în familie, pentru mine asta e un lucru extraordinar, e un mod de socializare, și în timpul mesei nu răspund la telefon sub nicio formă.

- Ai vreo pasiune „secretă”?

- Pe vremuri îmi plăcea să merg la pescuit. Nu neapărat pentru a prinde pește, ci pentru a privi natura, barca... Aș relua cu drag hobbyul acesta, dar timpul nu-mi permite. Sper ca, atunci când n-oi mai avea ce face, să mă duc la pește...

Împrăștietor de pliante și livrator de pizza la domiciliu

- Ai mai avut alte meserii în afară de viața artistică?

- Am încercat mai multe. Primul contact cu televiziunea a fost la „Duminica în familie” - unde eram un fel de regizor de platou; am mai jucat în seriale tv, în filme (de exemplu, în „Despre oameni și melci”); timp de o lună am fost împrăștietor de pliante, altă lună livrator de pizza la domiciliu...

- Astea le-ai făcut în tinerețe?

- Nu. În paralel cu activitatea artistică. Aveam și spectacole, dar în timpul săptămânii eram liber și făceam asta. Vreau să spun că a fi livrator de pizza la domiciliu e ceva extraordinar, ai putea să scrii romane întregi dacă ai face asta un an. Dar am renunțat, fiindcă nu mi-a mai permis timpul. Apoi, mie îmi place mult bucătăria, în armată am fost bucătar.

- Ai și cursuri în domeniu?

- Da. După armată am făcut și cursuri de bucătar, deci sunt calificat. Ca împrăștietor de pliante și livrator de pizza nu sunt necalificat (râde). Mai nou lucrez la o piesă de teatru, scriu un scenariu, să vedem ce iese.

Psiholog cu acte-n regulă

- Ai mai scris ceva până acum?

- Scenariul de la „Moroflencii”, sitcomul difuzat pe Etno TV în 22 de episoade. Și acum lucrez la o piesă pe care vreau să o prezint la niște festivaluri, la concursuri.

- Ai și studii în domeniul acesta?

- Studiile mele superioare sunt în zona Sociologie/Psihologie/Asistență socială.

- Și nu te-ai gândit niciodată să faci ceva și în domeniul acesta? Sau nu mai ai timp?

- Chiar am primit o propunere de la cineva care lucrează la un mare azil privat pentru bătrâni, în ideea că eu, prin felul meu de a fi, aș reuși de minune să le ridic moralul. Căci, să știi că bătrânii din azile, la fel ca și copiii din orfelinate, chiar și atunci când par fericiți, sunt într-o depresie mascată... Și chiar am un proiect pe care vreau să-l fac la un moment dat. E vorba despre un turneu cu minispectacole care să vizeze toate casele de bătrâni din România. Revenind la viața artistică, deși nu am calificare în domeniu, am foarte multă practică, de-a lungul timpului am „furat meserie” de la Nicu Constantin, de la Jean Constantin, de la Puiu Călinescu. Plus că pe vremuri eram nelipsit de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Cunosc toate revistele, nu mi-a scăpat niciuna, iar dacă mâine se îmbolnăvește vreun actor, Doamne Ferește, eu mă pot duce să-i țin locul cu brio, pentru că știu pe de rost toate scenetele, monologurile, cupletele, tot.

A reînvățat cântecele de leagăn

471 16 7- Vorbește-ne, te rog, despre familie. Ai doi copii mari...

- Da. Fata (Viorica Elena) e măritată, la casa ei, iar băiatul (Dragoș) e și el pe picioarele lui. Sunt copii buni, care nu mi-au creat niciun fel de probleme, și, mai nou, mai am și o nepoțică de aproape

1 an (Adina). Datorită dragostei ce i-o port am reînvățat cântecele de leagăn pe care le știam când erau copiii mici. Adina e frumoasă și cuminte, papă tot... Retrăiesc momentele tinereții, deoarece un copil e într-adevăr o bucurie. Când îl vezi cum crește, cum începe să se ridice singur pe pătuț, să articuleze cuvinte și cum țipă când se enervează... Dumnezeule!

- Ești romantic? Cum îți surprinzi soția?

- Îi spun că mergem la cumpărături și ne oprim mai întâi la o cafenea sau la un restaurant. Mai ieșim seara să ascultăm o muzică bună, să mai pierdem timpul. Nu cred că există restaurant în România în care să intru și să nu mă cunoască orchestra. De multe ori e bine, de multe ori nu e bine.

„Îmi doresc ca lumea să fie mai bună”

- Ce-ți mai dorești pentru viitor?

- Nu-mi doresc decât să-mi dea Dumnezeu „Sănătate înainte de toate” (n.r. - acesta este și numele emisiunii pe care o prezintă la Etno TV, de la ora 16:30), să termin toate proiectele pe care le am acum în lucru și pe cele viitoare. Îmi doresc ca lumea să fie mai bună - și nu e doar un șablon. Lumea a devenit foarte rea, dușmănoasă, invidioasă, iar eu îmi doresc ca, prin acțiunile, comportamentul și vorbele mele, să o fac să fie mai bună, măcar pe cei cu care intru în contact... Și încă ceva: am învățat ca niciodată să nu mai critic pe nimeni din auzite, din ceea ce spune unul sau altul. Mi s-a întâmplat și mie asta, dar când am văzut că am greșit am luat decizia asta. Și de-atunci, până nu cunosc pe cineva personal, nu mai opinez asupra sa.

„În viaţă nimic nu rămâne neplătit“

- Ești credincios?

- Da. Merg și la biserică, dar credința consider că e în inima și în sufletul meu, nu neapărat la preot. Iar când mă rog am învățat să și mulțumesc, nu doar să cer. Plus că nu cer niciodată lucruri materiale. Astea consider că n-au ce să caute în rugăciunea unui om. Deci eu cred că acolo, Sus, există cineva care ne vede, ne îndrumă, ne îndreaptă pașii în stânga și în dreapta, practic ne influențează viața. Că o fi Dumnezeu sau altcineva, nu știu, dar sigur este... Și chiar am văzut de curând filmul „Osânda”, cu Amza Pellea în rol principal, pe care îl recomand tuturor. Scenaristul a ilustrat acolo foarte bine faptul că în viață nimic nu rămâne neplătit.

„Când mă rog am învăţat să şi mulţumesc, nu doar să cer. Plus că nu cer niciodată lucruri materiale“

„Mănânc când nu îmi e foame şi beau când nu îmi e sete“

- Faci sport?

- Nu. Am acasă scule și aparate, le mai șterg de praf din când în când și le schimb bateriile. Soția (Cristina) mai folosea bicicleta, dar acum a ajuns la o greutate foarte bună, fără să țină un regim anume sau să se înfometeze. Ar fi ideal să mai dau și eu ceva jos, dar, având un stil de viață mai dezorganizat, îți dai seama că e mai greu: eu mănânc când nu mi-e foame, beau când nu mi-e sete și dorm când nu mi-e somn.