Main menu

header

cotnari wide

27-12-1de Cătălina Tăgârţă

Vocea lui Nicu Paleru răsună de pretutindeni: de la televizor, din trafic, de la spectacole şi party-uri private. Stilul său petrecăreţ a prins foarte bine, fiind unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din România la ora actuală. Are mii de fani (şi fane!), însă şi-a dăruit inima unei singure domnişoare, fiica sa, Anais Nicole (1 an şi 9 luni), şi unei singure doamne, Cristina, frumoasa sa soţie, care îl însoţeşte pretutindeni, îl sprijină în tot ceea ce face şi uneori „îl ţine sub papuc”, după cum îi place lui Nicu să declare mai în glumă, mai în serios.

„Oricum ar fi fost, copilăria ţi-o doreşti întotdeauna”
- Nicu, povesteşte-mi, te rog, când ai descoperit pasiunea pentru cântat.
- Eu cânt de când mă ştiu. Încă de mic am avut un repertoriu vast, cu multe melodii. Ţin minte că mama avea un caiet cu 200 de file plin cu cântece şi în fiecare seară ne interpreta - mie şi surorii mele - melodii care erau de actualitate atunci, romanţe, tangouri, muzică uşoară... Cântam împreună piese de-ale lui Albano şi ale Rominei, dar pocite, cum le auzeam noi la disc (râde). Locuiam în acelaşi bloc cu unchiul meu, iar adeseori el juca table în faţa scării şi le zicea vecinilor: „Hai să-i chem pe nepoţii mei, să ne cânte şi nouă câte ceva”. Cred că aveam vreo 7-8 ani pe-atunci. Şi azi aşa, mâine aşa, începuse să ne ştie lumea. La şcoală, la fel, pe lângă faptul că făceam parte din cor, când plecam la practică, toţi colegii mă puneau să le cânt în autobuz. Încă de pe-atunci mă percepeau ca pe sufletul petrecerii...

- Dar sora ta nu a mers mai departe pe acest drum, nu?! Şi, că tot am ajuns la ea, e adevărat că în copilărie te mai îmbrăcai cu haine de fetiţe?
- Sora mea, Lili, e mai mare cu câţiva ani decât mine şi, deşi avea înclinaţii către muzică, nu a continuat în acest domeniu. Cât despre rochiţe, au fost într-adevăr perioade când mai împrumutam haine de la ea, fiindcă nu aveam o situaţie materială prea bună, dar doar câteodată, nu mereu...

- E adevărat că aţi avut o copilărie grea?
- Oricum ar fi fost, copilăria ţi-o doreşti întotdeauna. S-a nimerit să nu fim într-o familie înstărită, dar asta n-a contat. Mai mult au contat dragostea şi faptul că am fost uniţi. Până la urmă, a fost o perioadă frumoasă.

27-12-2„După primele şase albume, tot pe plan local eram cunoscut”
- Să revenim la cariera ta. Când te-ai făcut remarcat în public, oficial?
- Cam prin clasa a VIII-a. Atunci mi-am făcut prima formaţie, care se numea Inedit. Pe vremea aceea şi compuneam, îmi plăcea şi încă îmi place muzica indiană veche, din „Lanţul Amintirilor”. Am scos o casetă împreună cu formaţia, iar pe plan local mi-a mers bine. Numai că, după primele şase albume, tot pe plan local eram cunoscut, aşa că, la un moment dat, am decis să mă las de muzică. Dar Dumnezeu a vrut altceva, avea alte planuri cu mine. Întorcându-mă din armată cu câteva piese noi, am zis să mai scot un ultim album, şi apoi gata, renunţ.

- Le-ai cântat colegilor în armată?
- Da. Aveam chitara cu mine. Nu prea ştiam să cânt la ea, dar mă acompaniam singur. Încă de mic, pasiunea mea a fost să cânt cu vocea, şi uite că Dumnezeu mi-a dat mult noroc. E drept că în urmă cu opt ani am suferit o intervenţie pe corzile vocale, am fost operat de noduli, dar după acel episod am învăţat să cânt corect şi de-atunci în fiecare an am făcut câte o cură de tratament pentru întreţinere.

„Voiam să renunţ la muzică, dar Domnul avea alte planuri cu mine”
- Şi atunci ai schimbat macazul, dacă pot spune aşa...
- Da. Am scos primul album care m-a făcut remarcat pe plan naţional. Eu voiam să mă las de muzică, dar uite că nu e după cum vrem noi, Domnul se pare că are alte planuri cu mine. Şi am avut succes extraordinar cu acele melodii, pe care sunt hotărât de le reeditez la un moment dat.

- Pe vremea când ţi-ai făcut formaţia, ce artişti te inspirau?
- De mic mi-a plăcut muzica uşoară, dar a fost scris să cânt alt gen. Oricum, îmi amintesc că ascultam cu plăcere melodiile lui Gabriel Cotabiţă, Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer...

- Câte albume ai scos până acum?
- Nu le ştiu numărul. Dar undeva în jur de 100.

- Cine-ţi compune piesele?
- Linia melodică poartă amprenta personală, drept pentru care colegii din trupă numesc melodiile mele palerisme (râde), iar de versuri se ocupă textierul Adi Mihu.

„E mai bine să cânt melodii de petrecere decât manele”
- Care e melodia cea mai dragă sufletului tău?
- N-am una preferată. Oricum, să ştii că eu sunt autocritic, nu prea sunt mulţumit de ceea ce fac, fiindcă ştiu că mereu se poate şi mai bine.

- Dar cântecul cel mai cerut la petreceri care a fost?
- Să zicem: „Ce-mi pasă, fetiţa mea”, care era făcut sub formă de parodie.

- Deci cea mai cerută melodie nu este „Eu beau vinul cu borcanul”?
- Nu. Ăsta e deja despre alt gen. Dar după ce am văzut că a prins melodia asta... şi implicit tot albumul, am ajuns la concluzia că e mai bine să cânt muzică de petrecere decât manele. Şi am făcut foarte bine, că e un gen care se cere la nunţi în permanenţă, nu duc lipsă nici de evenimente, mulţumesc lui Dumnezeu.

- Am auzit că nu imprimi nimic până nu bei un păhărel cu tărie, ca să cânţi mai cu chef. E adevărat că nu-ţi place vinul?
- Înainte, când am imprimat piesa asta, îmi plăcea mai mult tăria, dar acum pot spune că mi-am schimbat puţin preferinţele. Îmi place şi vinul, indiferent de culoare, de calitate să fie.

27-12-3„Sărbătorile le petrec întotdeauna cu familia”
- Faci parte din categoria artiştilor care lucrează şi de Sărbători?
- Crăciunul şi Paştele sunt sărbători pe care prefer întotdeauna să le petrec cu familia, însă de Revelion am fost la Toronto cu doamna Maria Dragomiroiu şi alţi colegi de breaslă, iar apoi am rămas în turneu în America. Am fost însoţit de soţie, iar fata a rămas la bunici.

- Ai cântat în multe rânduri pentru românii din Diaspora. Unde şi când ai fost cel mai bine primit?
- Peste tot, însă cele mai mari spectacole au fost în Canada. Acolo se adună în jur de o mie de oameni în fiecare an.

- Ai 25 de ani de carieră. În tot acest timp, care-a fost evenimentul care te-a marcat?
- Dacă stau să mă gândesc acum la ce e cu adevărat important în viaţă, pot spune că principalul eveniment şi cea mai mare realizare este fetiţa mea... şi faptul că s-a întâmplat să apară soţia în viaţa mea (îi zâmbeşte soţiei).

„Fata, cea mai frumoasă bucurie primită de la viaţă”
- Cât timp petreci cu familia?
- Cu Cristina îmi petrec aproape tot timpul. Dacă e mai puternică şi mă ţine sub papuc, ce să-i fac (râde)?! Dar, oricum, fata e cea mai frumoasă bucurie pe care am primit-o de la viaţă.

- Ce-ai simţit când a venit pe lume? Ai avut emoţii?
- Am simţit o bucurie mare, care se manifesta printr-un râs tâmp, cred că pe sistem nervos... (zâmbeşte)

- Vă gândiţi la un frăţior, o surioară?
- Da. Probabil o să vină cât de curând.

- Fiind artist, sigur ai multe admiratoare. E geloasă soţia?
- Soţia e mulţumită că admiratoarele mele au de la 40-45 de ani în sus (râde). Glumesc. Am fani de toate vârstele şi cu această ocazie vreau să le mulţumesc că îmi sunt devotaţi şi să îi asigur de respectul şi de dragostea mea.

27-12-4„Dumnezeu vrea să le înveselesc sufletele oamenilor”
- Te consideri împlinit?
- În principiu DA. Sunt puţin neîmplinit până va veni pe lume şi băieţelul sau chiar şi încă o fetiţă, dar asta nu mai contează... Sunt fericit că suntem sănătoşi toţi. Asta e cel mai important.

- Profesional ce ţi-ai mai dori?
- Nu ştiu. Voi lucra în continuare, probabil voi face cât mai multe melodii pentru cei care mă apreciază şi mă iubesc şi voi face tot posibilul să le aduc bucurie în suflet. Eu mi-am dat seama că asta e menirea mea pe pământ. Atât timp cât Dumnezeu mi-a dat harul acesta şi mi-l ţine în continuare, asta înseamnă că vrea să ofer oamenilor bucurie, să le înveselesc puţin sufletele.

- Eşti credincios. Mergi des la biserică? Ai un lăcaş preferat?
- Da. Mergem împreună la biserică. Prefer Schitul din Pădurea Trivale, din Piteşti.

„Sunt leneş, cel mai mare leneş...”
- Dacă ar fi să-ţi faci o caracterizare, te rog să-mi spui trei calităţi şi trei defecte!
- Sunt sincer, familist şi om de onoare, atât cât pot. Defecte am multe (zâmbeşte). Mi-e foarte greu să spun NU. Bunătate excesivă, care duce la prostie. Câteodată sunt mototol şi realizez asta... Oh, şi sunt leneş, cel mai mare leneş... trebuie să fiu împins de la spate ca să fac ceva.

- Soţia dă din cap aprobator. N-o ajuţi la treburile gospodăreşti?
- La treburile gospodăreşti mai mult ea mă ajută pe mine. Glumesc. Îmi place să o ajut la gătit, eu toc zarzavaturile pentru mâncare... mergem împreună la cumpărături... Formăm un întreg şi trebuie să ne ajutăm, dacă stăm departe unul de celălalt, nu ne simţim împliniţi.

Dacă ar prinde peştişorul de aur, i-ar da drumul...
- Nicu, dar tu eşti gelos?
Soţia: Oh, da. Foarte gelos.
Nicu: Omul care iubeşte nu poate spune că nu simte o gelozie, cât de mică. Fiecare are în mintea sa măsura. Poate eu zic că sunt puţin, dar din afară se vede mult...

- A fost vreun moment de cumpănă în viaţa ta?
- A fost. Dar prefer să nu vorbesc despre el.

- Dacă ai găsi mâine peştişorul de aur, care ar fi cele trei dorinţe pe care le-ai avea?
- Sincer, i-aş da drumul înapoi.

- Asta pentru că eşti pescar?
- Nu. Dar eu sunt genul de om care gândeşte astfel: ce ţi-e scris asta se va întâmpla. Dacă ţi-e scris să ai palate, noroc şi diverse lucruri, aşa va fi. Dacă nu, nu. În momentul în care tu vrei să ţi se împlinească trei dorinţe mari, atunci destinul tău nu-şi mai urmează calea firească şi sigur se surpă...

„E clar că am protecţie divină”
- Eşti superstiţios?
- Nu. Poate mai fac greşeli, dar superstiţios nu. Am spus deja, sunt din ce în ce mai credincios.

- Ai un sfânt protector?
- Poate fi Sfântul Nicolae, Sfântul Gavril sau Sfântul Gheorghe, că m-am născut de ziua lui, dar e clar că am protecţie divină, fapt dovedit în ceea ce mi se întâmplă zilnic şi, în general, în viaţă, pentru că am foarte, foarte mult noroc.

27-12-5- Ca să ajungi unde ai ajuns tu, crezi că se putea doar prin muncă, fără noroc?
- Dă-mi voie să te contrazic aici. De fapt, e vorba foarte puţin de muncă, eu nu am făcut mare lucru, ci aşa mi-a fost scris, să primesc acest har, mult mir, mult noroc... Chiar şi când nu mai doream, Dumnezeu a zis: „Ia mai mult şi mai mult”. De aceea spun că eu sunt foarte mulţumit cu tot ceea ce am. Nu mai am nevoie decât de sănătate, înţelegere şi înţelepciune.

„Nu e indicat să alergi după doi iepuri“

- Ai avut ocazia să lucrezi şi în alt domeniu în afară de muzică?
- Nu mi-e ruşine să recunosc că am mai făcut şi altceva, fiindcă nu mi-e frică de muncă. Pe vremuri am fost vopsitor în construcţii şi manipulant, dar o perioadă scurtă, fiindcă nu mă identificam cu meseria.

- Te-ai gândit cumva să mai faci şi altceva în paralel cu muzica?
- Sincer, nu. În primul rând pentru că nu mai e timp şi apoi fiindcă e suficient să pot face tot ceea ce gândesc eu în domeniul muzical. Nu e indicat nici să alergi după doi iepuri... Prefer mai bine să rămân aşa, căci ştie Dumnezeu cum le aşază pe toate.

Două vacanţe pescăreşti, de „burlăcie“, pe vară

- Vorbeşte-mi despre pasiunile tale. Spre exemplu, cât de des mergi la pescuit? Am înţeles că-ţi place foarte mult...
- De câte ori mă lasă nevasta (zâmbeşte). Vara merg şi săptămânal, plus că de două ori pe an am vacanţe de burlac de câte o săptămână. Plecăm câte 15 inşi în inima Deltei, cu mâncare şi băutură... Dar pregătim plecarea asta cu trei-patru luni înainte.

- Ce altceva mai faci în timpul liber? Mai ai şi alte pasiuni?
- Încercăm să ne facem timp să ne bucurăm de copil. Mergem împreună la locul de joacă, la cumpărături, ieşim să hrănim iepuraşii din faţa blocului. Fata e prima mea pasiune.
Soţia: Vă mai spun eu una... când merge la cinematograf, vede câte două-trei filme unul după altul.