Main menu

header

cotnari wide

31-13-1de Cătălina Tăgârţă

Andreea Marin se numără printre puţinele vedete autohtone care dau dovadă de profesionalism şi nu fac compromisuri. Criticată de unii şi iubită de alţii, cea care a scris istorie în televiziune cu emisiunea „Surprize-Surprize”, pe care a prezentat-o la TVR 1 vreme de nouă ani, are un CV impresionant. A pornit la drum ca moderator la TVR Iaşi, a acumulat multă experienţă lucrând ca redactor şi reporter la TVR 1, e prima jurnalistă din România care a escaladat Vârful Kilimanjaro în 2001, coproducător al documentarelor „812 - Şoimii Carpaţilor” - realizat în Irak, „Niger - o experienţă pentru o viaţă”, „Cuba - ultimul bastion comunist”, „Andreea Marin la Hollywood” sau „Thailanda - Academia de turism”. Andreea s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase campanii umanitare, iar pentru perioada următoare pregăteşte, alături de echipa „Şcoala Mamelor”, turneul naţional „Din dragoste pentru femei”.

„Bârfa a ajuns la loc de cinste în televiziune”
- Întotdeauna aţi avut propuneri pentru a vă întoarce în televiziune. Momentan lucraţi la vreun proiect în acest sens?
- Am câteva idei la care lucrez, da. Dar nu mă pripesc să spun ceva până când nu sunt eu însămi convinsă că o idee este fezabilă.

- S-au schimbat multe în televiziune faţă de vremea „Surprize-Surprize”? Anul trecut aţi avut experienţa emisiunii „Trezeşte România”.
- Într-adevăr, din păcate s-au schimbat multe în televiziune, şi nu aş putea spune că în bine. Bârfa a ajuns la loc de cinste, mizeria umană, scandalul, minciuna, scenariile - toate sunt puse la cale pentru a scoate tot ce e mai urât din oameni. Există şi câteva excepţii, fireşte, dar mult prea puţine. E trist.

- Ce caz umanitar, din cele prezentate până acum, v-a impresionat cel mai mult?
- Nu pot face un clasament, fiecare poveste de viaţă are dramatismul ei - care nu te lasă indiferent dacă eşti om în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că am o slăbiciune faţă de copii, fireşte că aceştia mă impresionează înainte de toate, fie că e vorba de un copil atât de sărac, încât învaţă la lumina lumânării, dar reuşeşte să fie premiant, fie că e vorba despre micuţi care suferă de boli grave, la limita dintre viaţă şi moarte.

Oferă sprijin nevoiaşelor în peste 100 de ţări
- Mai aveţi emoţia transmisiei în direct după atâţia ani de experienţă?
- Da. Şi atâta vreme cât există emoţie o poţi transmite şi mai departe - celor care te urmăresc, pentru că faci munca asta cu suflet, crezi în ceea ce faci, simţi, nu disimulezi.

31-13-3- Vorbiţi-mi, vă rog, despre „Şcoala Mamelor”. Unde se pot adresa mamele aflate în dificultate şi cum pot fi ele ajutate? Aţi mărturisit acum ceva vreme că şi dumneavoastră aţi consultat un psiholog după naşterea Violetei. Ce le sfătuiţi pe mamele din România, din experienţa dumneavoastră?
- Le dau un indiciu clar: site-ul www.scoalamamelor.ro. Mame din peste 100 de ţări ale lumii ne ştiu, ne caută mereu şi primesc sprijinul nostru. E vorba despre sute de mii de mame şi despre familiile lor. De asemenea, le aşteptăm şi pe cele care îşi doresc o sursă credibilă de informare şi încă nu o au, pe cele care vor să primească sfaturile gratuite ale specialiştilor noştri în medicină, dezvoltare profesională, comunicare sau care doresc să îşi cunoască drepturile - explicate pe înţelesul tuturor.

„Gândul la Africa mă readuce mereu cu picioarele pe pământ”
- În ce alte campanii şi proiecte sunteţi implicată?
- Nu sunt puţine la număr, dar aş menţiona Gala Româno-Turcă, un eveniment intercultural de dimensiuni impresionante, pentru care mă pregătesc ca gazdă - vă aştept la 20 martie la Sala Palatului din Bucureşti. În acelaşi timp pregătim, cu echipa „Şcoala Mamelor”, turneul naţional „Din dragoste pentru femei”. În lunile martie şi aprilie vom merge să întâlnim peste 5.000 de mame din zece oraşe ale ţării, cu susţinerea Avon.

- Ca orice persoană publică, sunteţi criticată probabil de mulţi. Totuşi, înainte de a face orice soi de comentarii, fiecare om de rând ar trebui să ştie că aveţi o listă lungă de realizări. Spre exemplu, aţi fost prima jurnalistă din România care a urcat pe Kilimanjaro şi v-aţi implicat în diverse campanii umanitare pentru copiii din Africa. Ce ne povestiţi din această perioadă?
- Pot să vă spun că în Africa am învăţat lecţia răbdării, a toleranţei şi a modestiei. Am învăţat că un munte nu poate fi aşezat la picioarele tale decât dacă ştii să îl îmblânzeşti, să îl urci pas cu pas, respiraţie cu respiraţie, fără grabă, „pole pole” - cum spune o vorbă în swahili, limba locului. Adică încet-încet, conservându-ţi puterile. Tot acolo am înţeles că se poate trăi cu un dolar pe lună, cu un fruct pe zi, cu speranţele înfrânte, fără curent, fără apă potabilă, fără mai nimic. Localnicii nasc copil după copil şi văd cum aceştia li se sting în braţe, în suferinţe de nedescris, pentru că părinţii nu îşi permit luxul unui vaccin de câţiva cenţi. Gândul la Africa mă readuce mereu cu picioarele pe pământ.

„Am învăţat să fiu tolerantă şi să îmi asum criticile”
- Aţi adoptat şi dumneavoastră la distanţă câţiva copii. Comunicaţi des? Povestiţi-mi puţin despre relaţia cu ei.
- E vorba despre un băieţel din China şi despre o fetiţă din Nigeria. Erau foarte săraci şi neajutoraţi cu câţiva ani în urmă, dar ajutorul constant al părinţilor la distanţă pentru copiii din acele colţuri de lume a reuşit să schimbe situaţia: astăzi au o şcoală unde să meargă, au latrine şi case, acces la servicii medicale, ceea ce era un vis de neînchipuit acum ceva vreme... Sunt fericită că am putut să pun şi eu umărul.

- Care sunt cele mai importante trei lecţii pe care le-aţi învăţat din carieră sau din viaţa dumneavoastră?
- În primul rând, am învăţat să nu folosesc oamenii, ci mai degrabă să le folosească lor munca mea. O altă învăţătură este că trebuie să mă documentez temeinic, pentru a nu vorbi fără să cunosc bine subiectul, iar în al treilea rând, am învăţat să fiu tolerantă şi să îmi asum criticile.

- Aţi făcut vreun compromis în carieră?
- Nu. Tocmai de aceea nu accept să fac orice, doar de dragul ideii de a fi pe micul ecran. Eu sunt de părere că ori trebuie să fac bine, ori deloc.

„Regret faptul că mama nu s-a putut bucura de fetiţa mea”
- Aveţi vreun regret?
- Da, faptul că mama nu s-a putut bucura de fetiţa mea.

- Ştiu că nu vă place să vorbiţi despre asta... Totuşi, trebuie să vă întreb: ce părere aveţi despre reacţia opiniei publice la anunţul divorţului dumneavoastră?
- Sunt uimită de profunda înţelegere a situaţiei de către atât de mulţi oameni. Şi le mulţumesc pentru omenie!

- Revenind la cea mai mare realizare a dumneavoastră, Violeta, ce ne puteţi povesti despre ea? Ce activităţi îi plac?
- Engleza, matematica, dar şi pictura sunt preferatele ei. Face şi lecţii de pian, dar este încă la început.

- V-am auzit spunând, la un moment dat, că îi place foarte mult să citească. Asta mă face să cred nu doar că e un copil extrem de inteligent, dar că i se acordă şi multă atenţie. Cât timp petreceţi împreună?
- Da, recunosc, ne-am ocupat mult de ea, am fost atenţi la înclinaţiile ei şi am încercat să i le cultivăm şi să îi oferim o gamă cât mai largă de opţiuni.

31-13-2„Violeta nu primeşte tot ceea ce vrea”
- E deja o domnişoară. A început să îşi aleagă singură hainele, să se privească în oglindă sau să ceară ojă ori ruj?
- Da, era previzibil. Negociem însă în fiecare zi. Evident că nu primeşte tot ceea ce vrea. Trebuie să înţeleagă faptul că la această vârstă poate avea doar anumite lucruri, dar şi de ce se întâmplă aşa.

- Vă calcă pe urme? Dacă peste câţiva ani, de exemplu, ar vrea să prezinte o emisiune pentru copii, aţi lăsa-o? Sau spre ce domeniu v-ar plăcea să se îndrepte?
- E prea devreme, şi nici nu îmi doresc să o îndrept spre această direcţie. Însă, în final, alegerea va fi a ei.

- În afară de Violeta, cine vă mai este aproape, necondiţionat? Sau, cu alte cuvinte, câţi prieteni adevăraţi aveţi?
- Puţini şi buni.

„Încerc să nu folosesc machiajul decât la nevoie”
- Sunteţi apreciată ca una dintre cele mai elegante personalităţi publice. Cereţi sfaturile vreunui stilist în acest sens sau vă ghidaţi după propriile gusturi?
- Da, am o prietenă bună care mă sfătuieşte - se numeşte Alina Dăscălescu - e ca o joacă între fete, nu exagerez cu acest aspect, nu îmi stă în fire să pun prea mult preţ pe aparenţe.

- În timpul liber preferaţi tot stilul elegant sau şi pe cel sport?
- Sport. Vreau să mă simt confortabil.

- Apropo, practicaţi vreun sport sau mergeţi la sală?
- Da, merg la sală de trei ori pe săptămână.

- Cum vă întreţineţi? Apelaţi frecvent la serviciile saloanelor de cosmetică sau folosiţi produse naturiste acasă?
- Râdeam de curând cu cosmeticiana la care am fost - am calculat împreună că ultima dată când am mai ajuns să îmi fac un tratament simplu pentru faţă a fost acum doi ani. Aşa că nu mă pot lăuda că acord prea mult timp acestor proceduri, dar încerc să nu folosesc machiajul decât la nevoie, când profesia mi-o impune, nu şi în timpul meu liber. În schimb, fac mişcare, iar masajul şi sauna mi se par relaxante.

- Vă consideraţi o persoană ghinionistă sau norocoasă?
- Norocoasă, chiar dacă am şi eu problemele mele, ca orice om.

- Dar superstiţioasă?
- Nu, deloc.

- Sunteţi pofticioasă de fel?
- Da, recunosc.

- Care e mâncarea preferată?
- Mâncărurile grele, cu sos, ca la mama acasă, din păcate. (râde)

„Mai mult decât orice mă relaxează timpul petrecut cu copiii”
- Cum vă petreceţi puţinul timp liber? Ce activitate vă relaxează cel mai mult?
- Mai mult decât orice mă relaxează timpul petrecut cu copiii. Pe locul doi sunt călătoria, cititul sau pianul.

- Ce cărţi preferaţi?
- Prefer cărţile de dezvoltare personală.

- Cum se desfăşoară o zi din viaţa dumneavoastră? Să zicem, de exemplu, o zi din week-end.
- Eu lucrez adesea şi în week-end, însă când reuşesc să nu o fac petrec întreaga zi cu fetiţa mea.

- Unde vă place să vă relaxaţi, să vă petreceţi vacanţele? Preferaţi muntele sau marea?
- Şi una, şi alta. Iau din fiecare loc ceea ce îmi place. Cert e că nu sunt pasivă nici în vacanţe, îmi place să explorez, să învăţ lucruri noi, să mă bucur de surprizele locurilor noi în care mă aflu.

- Un gând bun pentru cititorii revistei noastre?
- Sănătate, că-i mai bună decât toate!

Bea ceaiuri din plante de iarnă, la recomandarea medicilor turci

Colaborarea dintre fundaţia Andreei „Preţuieşte viaţa” cu spitalele Acibadem, din Turcia, a ajutat la rezolvarea mai multor cazuri sociale din România. Unul dintre cele mai recente este o mămică în vârstă de 41 de ani, din Craiova, care până de curând nu a ştiut că s-a născut cu o malformaţie la inimă. Fundaţia vedetei a intervenit, astfel încât la spitalul Acibadem Istanbul femeia să aibă parte de o operaţie de aproximativ 20.000 de euro, dar gratuit pentru ea, fiindcă nu şi-ar fi permis-o vreodată. Tot la spitalele din Turcia s-a tratat cu ceva vreme în urmă chiar şi Andreea. În prezent, jurnalista bea, zilnic, la recomandarea medicilor de acolo, patru căni cu ceai din plante (un amestec de margarete şi flori de muşeţel), care relaxează, combat crampele musculare şi au proprietăţi antibacteriene.

„Sunt necesare investiţii în educaţie mai mult ca oricând“

- V-aţi gândit vreodată să plecaţi definitiv din ţară?
- Nu. Îmi place să călătoresc, dar nu îmi doresc să plec definitiv din România.

- Cum vedeţi viitorul României? De ce ar fi nevoie pentru o schimbare în bine?
- Eu sunt un om încăpăţânat şi pozitiv, dar, dacă nu vom înţelege toţi că ne afundăm din ce în ce mai mult în incultură şi compromis, vom ajunge din ce în ce mai rău. Avem nevoie de investiţii în educaţie mai mult ca oricând şi, bineînţeles, de investiţii în sănătate.

„Iubim verdele şi zâmbetul florilor la fereastră“

- Vă place natura. Avei acasă flori, animale?
- Casa şi grădina noastră sunt pline de flori, iubim verdele şi zâmbetul florilor la fereastră. Cât despre animale, câinele nostru este Vadi, un Golden Retriever de aproape 9 ani, cu ochii buni şi blânzi.

31-13-4• Andreea Marin a jucat anul trecut în comedia „Ho ho ho 2”, care a avut premiera în luna noiembrie. „Practic, cel mai greu test pentru mine a fost să fiu şi hazlie, dar să subliniez şi latura dramatică a personajului”, declara la momentul respectiv. Însă machiajul special, mustaţa, împreunarea sprâncenelor, aluniţele, ridurile de pe frunte şi de sub ochi au fost gândite să o transforme într-un personaj total diferit de cum o ştim în viaţa de zi cu zi.

„Atâta vreme cât există emoţie, o poţi transmite şi mai departe - celor care te urmăresc - pentru că faci munca asta cu suflet, crezi în ceea ce faci, simţi, nu disimulezi“ - Andreea Marin