Main menu

header

cotnari wide

25-12-1de Cătălina Tăgârţă

Dacă cineva ne-ar pune să enumerăm câţiva cântăreţi din străinătate care s-au făcut cunoscuţi în România, lista ar fi destul de lungă pentru muzica uşoară. În schimb, când vine vorba despre folclor, lucrurile se complică. Aşa cum recunoaşte şi Ion Paladi, e destul de greu să cânţi muzică populară în ţara noastră, printre atâtea nume sonore. Dar, cu talent, perseverenţă şi multă muncă, tânărul a reuşit. Venit tocmai din nordul Republicii Moldova, Ion a ştiut să se facă plăcut de români şi e invitat din ce în ce mai des la nunţi, petreceri publice, private şi emisiuni televizate. Aşa că am vrut să aflăm mai multe despre tânărul care ne încântă auzul cu melodia: „Bine-i şade mesei mele”.

„Până nu dai de greu nu ajungi nicăieri”
- Sunteţi foarte tânăr. Cum aţi reuşit să atingeţi deja succesul până la vârsta aceasta?
- Răspunsul este, cu siguranţă, multă muncă şi perseverenţă. Cânt de când mă ştiu şi întotdeauna am avut grijă să îmi analizez activitatea, să văd unde greşesc şi să mă perfecţionez.

- Pe site-ul dumneavoastră oficial spuneţi că aţi cântat mai întâi cu tata. Înţeleg că muzica e o tradiţie în familia din care proveniţi?
- Da. Au cântat tata, bunicul, chiar şi străbunicul. Celor mai din urmă le-am pierdut urma... dar or fi cântat şi ei. (zâmbeşte) Tata a cântat cu vocea şi era şi trompetist.

- Când aţi început să îl însoţiţi pe tatăl dumneavoastră la cântări?
- Cred că aveam vreo 11 ani când tăticul a început să mă ia cu el la nunţi. Şi vreau să vă spun că cei care mă vedeau nici nu credeau că eu cânt pe bune, deşi aveam vreo zece melodii pe care le interpretam. Nu ştiu ce se cerea în România, dar pe vremea aceea în Moldova erau la modă: „Hai bordei” sau „Câte doi”. Când am împlinit 15 ani aveam deja ceva experienţă, aşa că am început să cânt şi cu fratele meu cel mijlociu, care avea atunci vreo 13. Tăticul, văzând că noi ne descurcăm foarte bine, şi-a lăsat formaţia lui şi a început să cânte cu noi. Şi am urmat aşa până prin anul 2003. Din 2000 mersesem deja - din satul meu natal, Chişcăreni - la studii, la Chişinău, iar în fiecare sâmbătă mă întorceam acasă, să cânt la nunţi.

- Cum reacţionau nuntaşii când vedeau că nişte copii, practic, le cântă melodii de joc şi voie bună, dar şi de inimă rea?
- Erau surprinşi. Şi noi, de asemenea, fiindcă ni s-a întâmplat ca unii invitaţi să vină la noi, să ne ia microfonul din mână şi să verifice dacă într-adevăr noi cântăm. Nu le venea să creadă că e live, ci nu bandă.

- Ce amintiri aveţi din acea perioadă?
- Sunt foarte-foarte multe. Am apucat şi nunţi grele, prin corturi, şi îmi aduc aminte că într-o iarnă îngheţase tot ce era pe masă, de la răcituri şi până la apă, şi atunci tăticul ne-a trimis puţin în casă, să ne încălzim, apoi am venit din nou. Altă dată am participat la o nuntă ce era organizată într-un cămin şi unde se topise priza, aşa că am fost nevoiţi să cântăm fără instrumente. Am trecut prin multe, dar a fost un început frumos, căci până nu dai de greu nu ajungi nicăieri. Ştiţi cum se spune: că, dacă nu treci prin durere, nu ajungi la fericire...

- În cazul dumneavoastră, care-i cea mai mare realizare/fericire?
- Că am părinţii în viaţă şi fraţii alături, că am o familie frumoasă şi un început de carieră frumos - fiindcă sunt conştient că am încă mult de muncă pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. E foarte greu să ajungi să cânţi sau să fii invitat la emisiuni în România, pentru că sunt mulţi artişti buni şi aici. Dar faptul că sunt chemat din ce în ce mai mult mă bucură enorm.

„Bine-i şade mesei mele” - piesa de lansare
- Dar despre prima ieşire pe scenă ce-mi puteţi spune?
- A fost într-un orăşel din Republica Moldova, care se numeşte Nisporeni... Dar apoi a urmat un spectacol extraordinar, pe o scenă mai mare - respectiv cea a Palatului Naţional de la Chişinău - unde am fost acompaniat de Orchestra Lăutarii. Se întâmpla în 2007, iar pentru mine a fost o mare onoare să cânt alături de ei. Eu am o colaborare foarte frumoasă cu Orchestra Lăutarii, şi în mod special cu maestrul Nicolae Botgros şi cu feciorul maestrului - Corneliu Botgros - care îmi este şi naş de cununie. Muzica ne-a unit cu familia Botgros şi ne mândrim că avem o astfel de familie de naşi, cum sunt Cornel şi Adriana Ocheşanu Botgros.

- Care-a fost piesa care v-a lansat publicului larg?
- „Bine-i şade mesei mele”. Nu a fost compusă special pentru mine, ea e cântată de mulţi, dar aş putea spune că e piesa cu care oamenii mă identifică. Evident că mai sunt şi alte melodii: „Mama mea, icoană sfântă”, mai nou, „Măicuţa-i cântec şi iubire” sau „Foaie verde şi-un piper”, care cred eu că atunci când se cântă la o nuntă se ştie că sunt şi în repertoriul meu.

„Titlu onorific de Artist Emerit de la preşedintele Vladimir Voronin”
- Câte albume aveţi pe piaţă?
- În 2004 am lansat primul album de muzică etno - „De la inimă la lume”, iar în 2006 apare cel de-al doilea album - „Pe mine mă cheamă Ion”. Visul meu cel mare a fost să înregistrez un album de muzică populară cu Orchestra Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros, aşa că în 2007 am lansat şi albumul - „Bine-i şade mesei mele”. În plus, la 26 martie 2009 am primit titlul onorific de Artist Emerit de la preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Am şi două balade, „Spune-mi” şi „Mii de stele”, dar muzica populară e cea mai aproape de sufletul meu, aşa şi mi-am dat seama că trebuie să apuc pe un drum, unul singur şi bun. În prezent lucrez la un nou album de muzică populară, intitulat „Dorul Basarabiei” - ce urmează să fie lansat în turneul cu acelaşi nume la sfârşitul lunii martie. La 24 martie vom fi la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” - din Chişinău, la 27 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iaşi, iar la 1 aprilie, la Theatre „Le Palace” din Paris. La spectacole vor fi invitaţi speciali atât din Republica Moldova, cât şi din România.

- Despre costumul popular ce-mi puteţi spune? Artiştii din România pun mare preţ pe el. La fel este şi în Moldova?
- Mi le coase o doamnă din Chişinău. Prima oară am mers la ea cu naşul meu şi mi-a arătat un model care mi-a plăcut, dar mi-a zis că nu mi-l poate da, fiindcă e un cadou pentru preşedintele Vladimir Voronin. Dar fiindcă mi-a plăcut atât de tare mi-a făcut şi mie, aşa că de atunci merg pe acest model. Nu pot spune că am multe costume, dar, oricum, prefer să mă prezint la spectacole şi la emisiuni îmbrăcat în straie populare, care mă reprezintă... La nunţi însă, în funcţie de dorinţele mirilor, pot merge şi îmbrăcat în costum, cu cravată.

- Aveţi probleme în a cânta live?
- Deloc. Cânt live de fiecare dată când merg la nunţi, dar şi în spectacole, atunci când sunt acompaniat de o orchestră.

„De luna aceasta sunt, oficial, solistul Orchestrei Lăutarii”
- Vă consideraţi norocos?
- Da. Am întâlnit atâta lume în calea mea care m-a îndrumat, m-a ajutat, şi chiar mă consider un om norocos.

- Care a fost cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat?
- Cred că imprimarea unui album alături de Orchestra Lăutarii din Chişinău. Şi chiar aş vrea să adaug că începând cu luna aceasta sunt, oficial, solistul Orchestrei Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

- Cât timp vă ocupă muzica?
- Practic tot timpul. Mereu sunt în imprimări, filmări, în căutarea repertoriului...

- Compuneţi?
- Am şi câteva melodii compuse de mine, dar texte nu scriu. În orice caz, mă străduiesc să îmi fac şi timp liber pentru a petrece cu soţia şi cu prietenii.

- Ce faceţi în timpul liber?
- Fie facem reuniuni acasă, fie ieşim în oraş, dăm o fugă la mare sau la munte.

- Unde aţi fost în concediu ultima oară?
- Anul trecut am fost atât de ocupaţi... am fost şi naşi mari, am filmat şi trei videoclipuri, încât n-am mai apucat să plecăm nicăieri. Dar sper să recuperăm de îndată ce voi lansa următorul album. Sper să reuşesc anul acesta şi să îl lansez într-un mare concert, atât la Chişinău, cât şi în România. Îmi amintesc şi acum de primul concert solo din 2009. Am avut mari emoţii, pentru că nu ştiam dacă se va umple Sala Palatului din Chişinău, dar cu câteva zile înainte de spectacol primeam deja telefoane că nu se mai găsesc bilete. Atunci l-am avut invitat special pe Ionuţ Dolănescu.

- Care-s idolii dumneavoastră? Ce artişti v-au intrat la suflet?
- Din Republica Moldova îl pot trece, în cap de listă, pe regretatul Nicolae Sulac, care la noi e o adevărată legendă, aşa cum e pentru voi Ion Dolănescu. Din România, de exemplu, aş aminti pe Dolănescu, pe Irina Loghin, Maria Ciobanu, Petrică Mîţu Stoian, dar sunt mulţi, România e plină de talente.

- V-aţi întrebat vreodată unde sunteţi mai iubit: în România sau în Moldova? Unde aveţi mai mulţi fani?
- În Republica Moldova pot spune că sunt cunoscut, dar aici nu ştiu exact. E adevărat că primesc multe mesaje pe telefon, sunt invitat la diferite petreceri private, la nunţi, la botezuri, la concerte, iar mie îmi place să cred că atunci când eşti chemat să cânţi eşti apreciat. Mi s-a întâmplat de multe ori ca fanii să mă oprească pe stradă... E plăcut când se apropie de tine, îţi fac complimente, toate astea te fac să crezi şi mai mult în ceea ce faci şi să îţi propui să faci totul şi mai bine, ca să nu îi dezamăgeşti.

25-12-3„E greu să ai un soţ care e mai mereu plecat pe drumuri”
- Tânăr, de succes şi căsătorit. Ce ne dezvăluiţi din viaţa personală?
- Aşa este. Sunt căsătorit din 2010, iar soţia mea se numeşte Veronica. Nu avem copii deocamdată, dar ne dorim foarte mult. Ne-am cunoscut la Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga”, ale cărui cursuri le-am urmat între anii 2000 şi 2004 şi unde am fost colegi. Eu am mers mai departe pe calea muzicii, iar soţia s-a orientat către poziţia de manager artistic, deci suntem practic cam pe acelaşi drum...

- Asta înseamnă că ştie prea bine cum e să fii artist. Totuşi, e geloasă?
- Nu este, dar, oricum, cred că e destul de greu să ai un soţ care e mai mereu plecat pe drumuri. Noi locuim în Chişinău, iar Veronica mă ajută foarte mult când am vreo imprimare la videoclip... Mereu e alături de mine şi mă sfătuieşte.

- Vă însoţeşte în spectacole?
- Da, dar nu atât de des... Să ştiţi că un artist are nevoie de sprijinul unei persoane dragi, iar în cazul meu soţia e mereu alături de mine. Noi suntem împreună din 2003, ea a fost cu mine de la începutul-începutului meu, m-a susţinut în ceea ce am făcut şi mă susţine chiar şi acum.

- La ce o ajutaţi pe soţie prin casă? Gătiţi, faceţi curăţenie?
- Gătesc. Fiind trei băieţi la mama, iar eu cel mai mare, o ajutam mereu la bucătărie şi am învăţat multe de la ea, lucruri care mi-au prins bine când eram la cămin, dar şi acum, ca să o ajut pe soţie.

- Ce gătiţi?
- Pot face cartofi prăjiţi, o supă... Dar tot mai mult îmi plac: zeama de găină şi plăcintele făcute de mama - cele cu brânză, cu cartofi, aşa cum se fac la noi la Chişcăreni - satul meu natal.

25-12-4„Sunt nerăbdător să se mărească familia“

- Ce v-aţi mai dori pentru viitor?
- Ca familia Paladi să se mărească. Sunt nerăbdător să se întâmple asta, ca să fie un echilibru în viaţa mea. Pe plan profesional totul merge frumos, aşa că îmi doresc să completez puzzle-ul şi pe plan personal...

 

„Când eram mic doream să mă fac fotbalist“

25-12-2- Ce-aţi face de mâine dacă n-aţi mai cânta?
- Mai bine decât muzică nu cred c-aş face altceva. Când eram mic voiam să mă fac fotbalist. Acum însă nu ştiu ce m-aş face, fiindcă trăiesc cu muzica, şi muzica e viaţa mea. Tata a rămas la casa părintească, fiind un artist amator, dar fraţii mei - Constantin şi Petru - cântă amândoi. Are fiecare formaţia sa, dar mi-aş dori să se lanseze şi ei, şi poate chiar să imprimăm ceva împreună la un moment dat.

Scurt istoric

• Data şi locul naşterii: 10 octombrie 1984, satul Chişcăreni, raionul Sîngerei, Republica Moldova
• Patima muzicii: a luat-o de la tata
• De când cântă: din copilărie. Până să îl ia tatăl său cu el la nunţi şi petreceri a avut ca instrumente muzicale lingurile şi vesela din bucătăria mamei
• Cea mai cunoscută piesă: „Bine-i şade mesei mele”, înregistrată cu Orchestra Lăutarii, de la Chişinău
• Stare civilă: căsătorit cu Veronica (2010), fostă colegă de şcoală
• Site oficial: www.ionpaladi.md

„Un artist are nevoie de sprijinul unei persoane dragi, iar în cazul meu soţia e mereu alături de mine. Noi suntem împreună din 2003, ea a fost cu mine de la începutul-începutului meu, m-a susţinut în ceea ce am făcut şi mă susţine chiar şi acum“