Main menu

header

25-13-1de Gabriela Niculescu

- Patronul OTV este obligat să-şi facă publică bogăţia

Pentru orice om normal, viaţa lui Dan Diaconescu pare desprinsă din romanele science fiction. Înainte de intrarea sa în lumea politică, patronul OTV părea că are o viaţă monotonă, când de fapt atunci îşi făcea antrenamentul pentru ce avea să urmeze. După opt ore petrecute în preajma sa, am realizat că este un fel de Superman. Ajunge la emisiune cu 60 de secunde înainte de a intra în direct, în pauzele publicitare acordă interviuri, iar la finalul emisiunii pleacă în ţară pentru întâlnirea cu fanii. Vă întrebaţi când doarme? Somnul său e fugitiv, în reprize, pe bancheta din spate a maşinii. Nu ai nevoie de tratate de psihologie să realizezi că genetic are tipologia învingătorului. Îşi coordonează viaţa cu o putere uimitoare a minţii, aşa că orice concurent în cursă are un adversar de temut.

„Toată lumea este sigură că vom câştiga”
- De ce credeţi că instanţele tribunalului continuă să respingă înregistrarea partidului dumneavoastră?
- Fiindcă, de acum, toată lumea este sigură că noi vom câştiga alegerile şi atunci n-au altă cale decât de a interzice partidul. Sigur că după ce vom câştiga, în final, şi în instanţe, altă şansă nu vor mai avea decât să amâne alegerile. Am înţeles că, de-a lungul istoriei, în România s-a mai petrecut aşa ceva între războaie, când cineva care era „pe val” a păţit la fel. Nu şi-a putut înregistra partidul, apoi s-au amânat alegerile, dar pentru că nu se puteau amâna la infinit, persoana a fost arestată, lucru care mie deja mi s-a întâmplat, iar în final a fost asasinată.

- Dacă partidul nu se va putea înregistra până la alegeri, veţi candida ca independent?
- Da sau vom fi pe listele unui alt partid pe care-l vom prelua dintre cele existente deja şi nefolosite. Ca şi în cazul firmelor, sunt o mulţime de partide înregistrate. Cine a vrut şi-a făcut partid, fără să fie careva respins de 22 de ani încoace la Tribunalul Bucureşti, ceea ce e normal, numai noi am fost respinşi de două ori până acum.

- Cum v-a venit ideea să candidaţi pentru funcţia de primar al Bucureştiului?
- Aceasta nu este neapărat o idee, ci am fost împins, ca să spun aşa, de cei din popor, care mă susţin, pentru că astea sunt primele alegeri care vin la rând. Din păcate, celelalte vin mult prea târziu şi trebuie să încercăm să facem ceva în cazul Capitalei. Bucureştenii chiar merită, ei au un statut aparte, 30% din produsul intern brut al ţării provin de aici şi atunci locuitorii ei ar trebui automat să câştige de trei ori mai bine, să aibă o viaţă mai frumoasă, ceea ce nu se întâmplă. Un alt motiv pentru care candidez este acela că în Capitală se fură cel mai mult şi aş vrea să dau un exemplu, să se vadă ce s-ar putea face într-o asemenea zonă cu banii care nu vor mai fi furaţi, cât de mult poate creşte nivelul de trai aici. Deci sunt multe motive care mă îndeamnă în lupta aceasta. În plus, nu trebuie să lipsim de la niciun scrutin electoral, nu ne sperie niciun fel de luptă, oricare ar fi ea, prima redută din calea noastră va fi prima câştigată.

„Sper să am peste 300.000 de voturi”
- Credeţi că aveţi şanse reale să câştigaţi?
- Eu cred că da. În momentul în care vom prezenta bucureştenilor ceea ce s-a făcut cu banii lor până acum - sunt aproape 3 milioane de euro pe an ori 20 de ani, rezultă 60 de milioane de euro cu care nu s-a făcut nimic - vor vota în masă cu noi. În afară de mine şi de Sorin Oprescu nu ştiu dacă vor mai fi şi alţi candidaţi, nimeni nu mai are curajul să intre într-o asemenea luptă. Eu sper să câştig din primul tur. Cred că mă vor vota, în primul rând, oamenii care n-au ieşit până acum la alegeri, adică 70% dintre bucureşteni. De data aceasta vor avea o alternativă, îi va motiva faptul că nu au votat în ultimii ani pentru că nu aveau cu cine şi cred că vor veni într-un număr atât de mare, încât nu voi avea probleme. Şi, evident, oamenii nevoiaşi, cei 600.000 despre care vă vorbeam. Alegerile trecute au fost câştigate cu 300.000 de voturi, iar eu sper să am peste.

- Cum vi s-a schimbat viaţa după ce aţi devenit personalitate politică?
25-13-2- Înainte nu aveam timp, acum nici atât. E complicat, dar e şi interesant. Este prima oară când un gazetar face demersul acesta şi se întâlneşte cu telespectatorii săi peste tot prin ţară şi voi vedea cum este notat acest fapt de ei la alegeri. În funcţie de câte voturi vom primi, ne vom măsura şi audienţa televiziunii. Noi avem deja în toate sondajele 10-12 procente, depinde de care dintre adversarii noştri le realizează, fapt care implică şi audienţele noastre.

- Aveţi vreo întâmplare inedită de la întâlnirile din ţară cu telespectatorii dumneavoastră?
- Sunt multe. Interesant a fost undeva la Haghig, în judeţul Covasna, unde oamenii, preponderent unguri, nu aveau nici măcar apă şi canalizare. UDMR-ul nu le-a rezolvat aceste probleme, iar noi, din fonduri proprii, am realizat acolo această investiţie. A fost interesant fiindcă erau copii amărâţi, străzi prăfuite, case care stăteau să cadă şi era o imagine pe care eu o mai văzusem într-un film, când ajunge o vedetă de la Hollywood într-un stat african. Cam aşa eram noi priviţi acolo, cu maşinile venite de la Bucureşti şi toţi copiii se agăţau de noi, de echipa de la Partidul Poporului. S-au întâmplat multe evenimente fericite peste tot prin ţară. Telespectatoarele care-mi dădeau SMS-uri la serialul Elodia îmi spuneau acum că ele sunt acelea, văzându-ne faţă în faţă. Este foarte plăcut, pe de-o parte, dar şi foarte complicat, pentru că eu plec după emisiuni în ţară, departe, nu mai dorm deloc şi trebuie să mă întorc până la următoarea emisiune.

„Dorm pe bancheta Rolls Royce-ului”
- Şi cu toate acestea aveţi o energie debordantă. Care este secretul dumneavoastră?
- Înainte de a fi arestat şi de a intra în politică păream un om cu un program monoton, deşi aveam emisiune în fiecare seară. Părea că le-am făcut pe toate, îmi cumpărasem iaht, avion şi alte lucruri şi nu ştiam ce s-ar mai putea face pe lumea aceasta, iar acum am descoperit acest lucru extraordinar de ofertant şi vreau să văd cum se va derula până la capăt. Aştept, cu emoţie, momentul alegerilor, să văd rezultatele şi apoi să vedem ce vom face după.

- Ce nu se ştie despre dumneavoastră?
- Faptul că dorm pe bancheta din spate a Rolls Royce-ului în timpul deplasărilor prin ţară. Am o pernuţă şi ochelari de avion şi mă trezesc cu 15 minute înainte să ajung la destinaţie. Şi nu port ceas la mână.

- Va trebui să vă faceţi publică averea, aşa că spuneţi-mi care este în acest moment.
25-13-4- S-a mai diminuat între timp, dar este destul de mare. Este preţul acţiunilor de la OTV şi DDTV, pe care nu-l cunosc, în sensul că el variază, poate fi între câteva zeci şi câteva sute de milioane de euro. Dar este o întrebare la care, numai când mi-o puneţi, încep să regret, într-un fel, că am intrat în politică. Eu, la ora aceasta, trebuia să fiu pe iahtul meu, undeva în Croaţia. Am fost cu el o singură dată, câteva ore în Spania, înainte să fiu arestat, şi de atunci n-am mai apucat să-l văd. Regret că nu mai pot ajunge la el. Între timp am primit şi interdicţie de a părăsi ţara. Acesta a fost răspunsul la intrarea mea în politică a actualei clase politice. Dacă aş avea mult timp şi dacă n-aş avea emisiunea şi politica pe cap, m-aş duce în vacanţe şi aş călători în jurul lumii.

- La ideea de Preşedinţie nu aţi renunţat?
- Nu, Doamne fereşte! O să fie mult mai uşor de câştigat lupta pentru Preşedinţie, pentru că acolo sunt voturile oamenilor din ţară şi, la nivel naţional, sunt mult mai mulţi amărâţi decât în Bucureşti, şi acele alegeri sigur le voi câştiga. Dar importantă este Capitala, pentru că aici am avut mereu telespectatori elitişti, intelectuali, oameni care se uitau la Elodia, dar spuneau că ar trebui să facem altceva. Şi acestora vreau să le demonstrez calitatea noastră adevărată. Acesta este meciul nostru de suflet şi trebuie să-l câştigăm. Vreau să fac din Bucureşti Micul Paris, apoi în ţară nu cred că o să fie nicio problemă.

„Fac ce vor fanii mei”
- Cum v-aţi planificat campania de promovare pentru alegeri?
- În niciun fel. Sperăm să fie ceva diferit, special, care să surprindă pe toată lumea, dar o facem văzând şi acţionând. Ştiu că zilele acestea va fi o emisiune specială sau mai multe la OTV, apoi, în funcţie de reacţii, vom continua. Nu e nimic planificat, e ca în toate serialele noastre. Încep cu episodul 1, în care ştim ce se va întâmpla, apoi nu mai putem anticipa. Niciodată n-am crezut că Elodia va ţine 386 de episoade, credeam că va ţine trei-patru. Este şi în funcţie de public, şi oamenii au nevoie de un asemenea candidat. Îşi leagă speranţele de unul ca mine, iar eu n-am de ce să-i înşel şi fac ce vor fanii mei.

- Aveţi nevoie pentru câştigarea alegerilor şi de ajutor divin?
- Dumnezeu îi ajută pe oamenii buni la suflet, nu neapărat pe fanaticii religioşi şi, de multe ori, se spune în Biblie, îl pune şi pe diavol să lucreze pentru cel pe care hotărăşte să-l ajute. Iar pe mine m-au ajutat foarte mult procurorii şi judecătorii care au blocat partidul, fiindcă din multipla victimizare, interzicere, noi am ajuns la acest nivel foarte bun. Până la urmă şi închiderea OTV-ului a fost o piatră de aur pentru noi, pentru că noul post a fost mult mai bun. Fiecare piedică ne duce înainte şi ne ridică scorul electoral. Încă zece interziceri de partid şi câştigăm sigur alegerile. Nu pot ei interzice câte putem noi înfiinţa.

- Ca primar veţi mai realiza emisiuni la OTV?
25-13-3- Da. Acesta este primul lucru cu care aş vrea să-i şochez pe români. Să vadă şi ei un primar sau un preşedinte care face emisiuni în fiecare seară, fiindcă va fi interesant că prin SMS-uri ei pot spune orice, iar eu mă voi implica. Chiar şi cei care nu mă vor vota vor regreta, pentru că într-o lună, două sau trei se pot face minuni cu banii care se fură acum.

- De ce fel de oameni vă veţi înconjura?
- De genul de oameni care sunt ca mine. Care nu mai au nevoie să fure, pentru că s-au îmbogăţit deja.

Fluidizarea traficului şi eradicarea sărăciei, prioritare

- Care sunt cele trei priorităţi pe care le-aţi avea dacă aţi ajunge primar?
- În primul rând, aş vrea ca toţi bucureştenii să stea o singură dată la semafor. Înţeleg că aceasta este marea dramă a oraşului, ambuteiajele. Aici avem un proiect clar de folosire şi a celorlalte sensuri, aşa cum se întâmplă în capitalele civilizate, când un sens este blocat, se poate circula şi pe o parte a contrasensului, printr-o semaforizare modernă şi prin distrugerea scuarurilor intermediare, care au costat o mulţime de bani şi prin care s-au făcut tot felul de escrocherii. A doua problemă importantă va fi scutirea de la plata întreţinerii, anularea acesteia pentru oamenii amărâţi. Şi, în al treilea rând, dispariţia mahalalelor de la periferie, a suburbiilor, în sensul în care toţi oamenii aceştia, 600.000 de nevoiaşi, care trăiesc groaznic acum, să trăiască şi ei decent. Printr-un program, îmi propun să-i scot din sărăcie, aşa cum îmi propun cu toţi românii, fiindcă sunt o mulţime de bani şi chiar e de unde în cazul Capitalei. Acestea sunt doar trei priorităţi, dar mai sunt multe altele, aşa cum este înfiinţarea unei noi unităţi de furnizare a căldurii şi a apei calde pentru bucureşteni, de data aceasta în regim privat. Un alt exemplu ar fi inelul acela din jurul Bucureştiului, acea autostradă cu patru benzi, pe care noi o putem face foarte repede împreună cu partenerii pe care-i avem deja.

- Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?
- Aici aş face un referendum, pentru că părerile sunt împărţite. E clar că ei ar trebui puşi într-un loc, apoi trebuie hotărât.

- Sunteţi de acord ca sectoarele Capitalei să se unească sub o singură organizaţie?
- Din punctul meu de vedere, pot fi oricum, important este să nu se fure bani.

„Fetiţa mea, Dona, cântă la pian“

25-13-2- Ce preocupări are fiica dumneavoastră, Dona, la 7 ani?
- Dona cântă la pian, vrea să se facă profesoară de pian, la stadiul acesta. Sunt fascinat că se pricepe. Eu sunt total afon la muzică şi nu ştiu cu cine seamănă.

- La toamnă va merge la şcoală?
- Nu, pentru că e micuţă şi nu ajunge la bancă. Aştept să mai crească un an.

- Cât timp vă petreceţi cu ea?
- Din păcate, foarte puţin.

- Vă pregătiţi şi de un concediu în vara aceasta?
- Nu. Concediile vor fi când voi merge să deschid filialele locale în ţară. E foarte frumoasă România, am descoperit câteva locuri superbe. Le recomand cititorilor biserica săpată în stâncă de la Corbii de Piatră, din judeţul Argeş, de care ştiu foarte puţini oameni.

„Dumnezeu îi ajută pe oamenii buni la suflet, nu neapărat pe fanaticii religioşi şi de multe ori îl pune şi pe diavol să lucreze pentru cel pe care hotărăşte să-l ajute“