Main menu

header

18-12-1de Gabriela Niculescu

- Autorul cărţilor despre Revoluţia din ’89 se confesează

Grigore Cartianu a reuşit să adune în cinci ani de căutări şi săpături adânci în pământul bătătorit al istoriei românilor cele mai ascunse adevăruri despre Revoluţia din decembrie ‘89. La Târgul de carte Bookfest, desfăşurat la sfârşitul lunii mai, „Cartea Revoluţiei”, semnată de Grigore Cartianu, a fost cel mai bine vândută dintre toate volumele expuse la Editura „Adevărul”. Aceasta cuprinde şi primele două volume publicate anul trecut, „Sfârşitul Ceauşeştilor” şi „Crimele Revoluţiei”, fiind o ediţie specială, ilustrată cu 370 de fotografii. Din revista noastră veţi afla, într-un miniserial, detalii de culise ale investigaţiilor făcute, despre piedicile şi ameninţările primite şi, cel mai important, dezvăluiri uluitoare ale ultimelor clipe de viaţă ale soţilor Ceauşescu.

Primele două volume s-au vândut în circa 200.000 de exemplare
- Cum vi s-a părut Bookfest anul acesta?
- Un târg de carte mai slab decât în anii trecuţi. Cred că este primul în care se simte criza cu adevărat. Dacă la celelalte varia numărul de vizitatori cu 5%-10%, acum cred că a fost o prăbuşire cu 40%-50%. Nu doar cumpărători, ci şi vizitatori au fost mai puţini. Anul trecut, la Târgul Gaudeamus, au fost 90.000-100.000 de vizitatori, la Bookfest au fost 40.000-50.000, iar la târgul de anul acesta cred că au fost în jur de 20.000-25.000.

- „Cartea Revoluţiei” a fost cea mai vândută de la standul Editurii Adevărul. Vă aşteptaţi la un interes aşa de mare din partea cititorilor?
- O mică surpriză a fost, pentru că este o carte destul de scumpă în raport cu altele. Este o ediţie de lux, de gală, cu hârtie excepţională, cu aproximativ 370 de imagini, multe color, este o carte pentru colecţionari, ca să spun aşa, şi cu un conţinut vast, dovadă stau cele 1.008 pagini în format mai mare şi cu o copertă specială. Mă gândeam că vor fi preferate alte cărţi, din zona populară şi mai accesibilă, dar am creat un fenomen în privinţa asta. Cele aproximativ 200.000 de cărţi vândute din primele două volume, „Sfârşitul Ceauşeştilor” şi „Crimele Revoluţiei”, au creat un interes foarte mare pentru un anumit public. Pe ambele volume le-am pus în această ediţie de gală, ele reprezentând partea I şi a II-a din această carte. Am pus şi partea a III-a, „Teroriştii printre noi”, care conţine 81 de tablete, de comentarii ale mele publicate în ziarul „Adevărul”, în perioada 2009-2011. Am mai făcut anumite actualizări la primele două părţi şi am pus imagini care fixează foarte bine personajele, ca peste ani să ştim cine erau Cico Dumitrescu, Lupoi, Petre Roman, Valter Roman şi alţii, şi cum arătau ei.

- Cât costă această ediţie de gală?
- Primele două volume, ediţiile populare, au fost scoase la preţul de 15 lei, iar aceasta a costat la târg 60 de lei, iar preţul ei este de 99 de lei. Voi face tot posibilul să o aduc la 70 de lei şi să acopăr cheltuielile în acest preţ prin Caravana Adevărul şi prin librăriile trustului, pentru că nu pun problema câştigului, mă interesează ca această carte să fie accesibilă.

„Celebrul regizor Radu Gabrea mi-a propus să-i fac un scenariu de film”
- Cum a decurs munca de investigaţie pentru această carte?
- În 2006 m-am apucat, atunci când mi-a venit o idee şi m-am întrebat ce-or fi făcut Ceauşeştii în cele trei zile în care noi n-am mai ştiut nimic despre ei, de la 22 decembrie, de când au fugit de pe sediul Comitetului Central şi până la 25, când au fost executaţi. Chiar era o pată albă, nu prea s-a scris şi nu prea s-au vorbit decât frânturi. Au fost totuşi nişte personaje de mare impact pentru istoria României şi pentru mentalul colectiv. Am reconstituit, minut cu minut, ce-au făcut Ceauşeştii în cele trei zile între 22 şi 25 decembrie şi a ieşit o lucrare fabuloasă, din punctul meu de vedere, o poveste extraordinară de viaţă, de politică şi de moarte, ca un roman care curge fără niciun fel de ficţiune. Nu întâmplător, celebrul regizor Radu Gabrea, când a văzut cartea, mi-a propus imediat să-i fac un scenariu de film, iar el să-l regizeze şi, într-adevăr, scenariul pe care l-am realizat în primăvara lui 2010 a luat locul I la concursul naţional al Centrului Naţional de Cinematografie (CNC). Filmările sunt aproape încheiate, urmează montajul şi, probabil, spre sfârşitul acestui an vom avea un documentar de mare forţă care are şi alură de Discovery sau de History.

- Cum aţi primit acces la dosare?
- În ceea ce priveşte documentele, am avut dificultăţi în a obţine unele dintre ele şi anumite informaţii. Accesul la arhive este dificil în România şi mereu ai piedici administrative, astfel încât, uneori, pentru a obţine o simplă copie a unei declaraţii sau stenograme, îţi ia şi trei luni. Îţi trebuie aprobări, până obţii una expiră cealaltă, e foarte dificil. La un moment dat a trebuit să fac şi presiune, să le spun că legea zice să-mi dea acces la nu ştiu ce document pe care doar îl consulţi şi-l laşi acolo. Cu martorii am avut probleme la început, pentru că încă le era teamă. Câţiva au fost mai curajoşi, iar faptul că am obţinut multe dezvăluiri de la ei le-a dat curaj şi altora să vorbească şi, pentru că am ieşit cu serialul acesta şi în ziar, şi la televizor luni la rând, i-a impulsionat pe mulţi care voiau să lase ceva scris după decesul lor, de teamă că mulţi au dispărut subit sau au avut morţi ciudate. Am mobilizat sute de martori să vorbească, dar mai sunt câţiva care se încăpăţânează să nu spună nimic, unii de teamă, iar alţii din interes, pentru că au vinovăţii din decembrie ’89.
În numărul următor veţi afla dezvăluiri incredibile despre ultimele ore de foc petrecute de soţii Ceauşescu şi trăirile lor de la extaz la agonie din cele trei zile de la Târgovişte, dar şi informaţii preţioase despre adevăraţii terorişti ai Revoluţiei şi despre misterul cadavrelor celor doi dictatori.

„În România nu poţi trăi din scris, chiar dacă ai sute de mii de exemplare vândute“

- Meseria de scriitor în România este bănoasă? Cât aţi câştigat din ea?
- Eu sunt ziarist în primul rând şi abia apoi autor de carte. Am publicat până acum cinci cărţi şi au fost toate de succes, pentru că mi-am ales teme foarte interesante: Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 - cartea se numeşte „Hora de la miezul nopţii”, cu 25.000 de exemplare epuizate, următoarea a fost „Hagi”, biografia şi reconstruirea vieţii lui de la strămoşii din Cavala, Grecia şi până în 2001, iar acum, aceste trei cărţi despre Revoluţie şi va urma şi a patra. Am vândut foarte bine primele patru cărţi, în total aproape 300.000 de exemplare. Cea mai recentă are tiraj de doar 4.500, fiind mult mai scumpă. Sunt ceva câştiguri, dar nu spectaculoase. După părerea mea, în România nu poţi trăi din scris, chiar dacă ai sute de mii de exemplare vândute. Eventual, dacă ai traduceri importante „afară” şi vinzi sute de mii de exemplare pe pieţe străine, occidentale în speţă, atunci da, de acolo pot veni bani frumoşi. Iar eu sunt pe cale să reuşesc acest lucru.

„Cu martorii am avut probleme la început, pentru că încă le era teamă. Câţiva au fost mai curajoşi, iar faptul că am obţinut multe dezvăluiri de la ei le-a dat curaj şi altora să vorbească“