Main menu

header

03-11-1de Gabriela Niculescu

Pe Natalia Oreiro o ştiţi cu toţii din telenovela „Înger sălbatic”, prima producţie difuzată în România în care a apărut actriţa. Frumuseţea şi talentul său i-au adus nu doar bani şi faimă, ci şi iubirea a milioane de fani din toate colţurile lumii. Naty, aşa cum este alintată de prieteni, s-a născut la 19 mai 1977, în Montevideo, Uruguay, însă şi-a dezvoltat talentul în Argentina, acolo unde s-a mutat la vârsta de 16 ani. Actriţa are o carieră impresionantă la numai 33 de ani. A început cu modelingul, apoi au urmat reclamele care au fost rampa sa de lansare spre actorie. A jucat în 13 telenovele care au făcut istorie, opt filme de lung-metraj, a lansat trei albume muzicale şi împreună cu sora sa, Adriana, a înfiinţat în 2007 casa de modă „Las Oreiro”.

„Când eram copil îmi plăcea să inventez poveşti”
Încă de la o vârstă fragedă viaţa Nataliei s-a împărţit între spectacole şi înregistrări în studio. A început să studieze teatrul la numai 8 ani, iar în cariera de model a debutat la 12 ani, şi până la 16 ani a apărut în peste 30 de reclame pentru mărci precum „Coca-Cola”, „Pepsi” şi „Johnson and Johnson”. Prima ei realizare a fost la 15 ani, când a fost aleasă ca dansatoare a Xuxei (o artistă din Brazilia a cărei fană înfocată era pe atunci) dintre 10.000 de concurenţi din America de Sud. Banii câştigaţi i-a folosit pentru a călători la Buenos Aires cu scopul de a participa la castingurile de acolo. Astfel a obţinut un rol secundar în telenovela „Inconquistable Corazon” şi, sprijinită de părinţii săi, s-a mutat singură în Argentina.
După aproape 20 de ani petrecuţi în lumina reflectoarelor, Natalia a vrut să atragă atenţia asupra obsesiei celebrităţii prezente în rândul tinerilor: „Visul de a fi celebru e ceva foarte actual. Când eram mică nu era chiar aşa. Sigur că mulţi dintre noi visam să ajungem ca cei pe care îi vedeam la televizor, eu şi prietenele mele din Montevideo îi admiram şi ne doream să fim ca ei, dar nu era aşa ca acum, când majoritatea ajung obsedaţi de asta. Când eram copil îmi plăcea să cânt, să dansez, să mă distrez, să inventez poveşti... În ziua de azi, a fi faimos se confundă cu o profesie, deşi în realitate faima vine ca o consecinţă a recunoaşterii publice a talentului artistic”.

Filmul de debut a avut record de spectatori depăşit doar de „Titanic”
Cariera Nataliei în televiziunea argentiniană a început în ’94, cu rolul din „Inconquistable Corazon”. A urmat rolul nepoatei Patriciei Palmer în filmul „Dulce Ana”, produs în ’95 şi apoi a primit poziţia principală în telenovela „90-60-90 modelos” în ’96. Primul rol de protagonistă l-a avut în ’97 în „Ricos y famosos”. ’98 a fost anul consacrării Nataliei, fiind aleasă în distribuţia filmului „Un argentino en Nueva York”. Pelicula debutului său pe marele ecran a fost văzută de peste 1.600.000 spectatori, cifră depăşită doar de „Titanic”.
După această producţie a lansat primul album muzical, intitulat „Natalia Oreiro”, care a obţinut discuri de aur şi platină în 12 ţări. Single-ul „Cambio dolor” a fost ales ca melodie de generic a următoarei telenovele în care a jucat artista, „Munieca brava” (1998-1999), în România cunoscută sub numele de „Înger sălbatic”, care a avut un succes obţinut în peste 70 de ţări. Este telenovela argentiniană cea mai vândută şi a făcut din Natalia Oreiro un fenomen popular pe toate continentele. Pentru rolul Milagros, Natalia a fost nominalizată doi ani consecutiv la Premiile Martin Fierro (echivalentul Premiilor Emmy) ca fiind cea mai bună actriţă într-un rol principal dramatic şi a fost numită „Celebritatea anului” de reţeaua Hollywood E! Entertainment Television.
În anul 2000 a lansat şi cel de-al doilea album al carierei sale, „Tu veneno”, care i-a consacrat cariera muzicală.

Pentru personajul pugilistei Monita s-a antrenat cu o campioană mondială
În 2002, Natalia şi-a continuat cariera telenovelistă în comedia „Kachorra”, cu un personaj îndrăzneţ şi provocator.
La mijlocul anului 2002 a fost lansat al treilea album, „Turmalina”, care conţine şi melodia „Pasion celeste”, imnul selecţionatei uruguayene pentru Campionatul Mondial de Fotbal. Cântăreaţa a venit şi în România, în 2006, unde a filmat videoclipul piesei „Como te olvido” la Castelul Bran.
În 2004 a interpretat-o pe Carmen, o acrobată blondă şi sexy, în telenovela „El deseo”. Acesta este cel mai lucrat şi mai matur personaj al său în televiziune şi surprinde cu o interpretare excelentă în scenele dramatice şi în acrobaţiile de impact.
În 2005 a fost protagonista unui episod din „Botines”, serial care reconstruieşte cele mai faimoase jafuri din istoria poliţiei argentiniene. Apoi s-a mutat în Rusia pentru două luni, ca să filmeze miniseria de 11 episoade „V ritme tango”, pentru care a învăţat limba rusă.
Anul 2006 a marcat întoarcerea Nataliei la comedie cu personajul Esperanza „Monita” Munoz în „Sos mi vida”. Serialul a fost lider de audienţă în prime-time. Monita era o pugilistă umilă, ignorantă, dar cu o inimă de aur. Pentru acest rol Natalia s-a antrenat cu campioana mondială Marcela Acuna şi a primit primul său premiu „Martin Fierro”.
A apărut apoi în două episoade în „Patito feo” (2007) şi a acceptat rolul de protagonistă în prima telenovelă pentru internet „Amanda O” (2008), care a putut fi urmărit de curând şi în România.

Rolul din ultimul peliculă este o întoarcere la ţara natală şi la copilărie
După debutul grandios în film din ’98, Natalia s-a întors în 2003 pe marele ecran în „Cleopatra”. Filmul a fost un succes de critică şi a triumfat la mari festivaluri de film. Au urmat roluri în „La guerra de los gimnasios” (2004), „Las vidas posibles” (2006), „La peli” (2007), „Mussica en espera” (2008) - cel mai văzut film în cinematografele argentiniene şi „Francia”. În 2010 a început filmările pentru „Miss Tacuarembo”, un musical coproducţie Uruguay-Argentina-Spania. Oreiro a interpretat-o pe Natalia Cristal, o artistă în vârstă de 30 ani, care încearcă să-şi împlinească visul de a deveni cântăreaţă printr-un cunoscut reality-show. Pentru ea, rolul acesta reprezintă cel puţin o întoarcere la ţara sa natală şi la perioada copilăriei. Mai mult, este vorba despre un personaj care îi seamănă. „Natalia din poveste şi cu mine am avut destine asemănătoare în copilărie, dar am ajuns foarte diferite ca adulte. Personajul din film trece printr-o perioadă plină de frustrare, pentru că nu şi-a putut îndeplini dorinţele din copilărie şi nici nu se întrevăd prea multe şanse să reuşească. În ceea ce mă priveşte, acum vreau doar să fiu fericită, fericită pentru totdeauna”, a încheiat Naty.

„M-am îndrăgostit de cel mai frumos bărbat de pe Terra“

03-11-2La scurtă vreme după mutarea sa în Argentina, Natalia l-a cunoscut pe Pablo Echarri pe platourile de filmare. După o relaţie de şase ani cu mai multe întreruperi, cei doi s-au despărţit definitiv în 2000. În 2001, Natalia a început o relaţie cu Ricardo Mollo (medalion), liderul (solist şi chitarist) grupului Divididos, una dintre cele mai importante trupe rock din Argentina. La finalul lui decembrie 2001 s-au căsătorit în secret în insulele Fernando de Norona din Brazilia. În locul verighetelor şi-au tatuat o stea pe inelar. „M-am căsătorit pentru că m-am îndrăgostit de cel mai frumos bărbat de pe Terra”, spunea atunci artista.

„În ziua de azi, a fi faimos se confundă cu o profesie, deşi în realitate faima vine ca o consecinţă a recunoaşterii publice a talentului artistic“