Main menu

header

26-12-1de Gabriela Niculescu

Jean de la Craiova este unul dintre puţinii interpreţi de manele care au reuşit să se facă plăcuţi nu doar de iubitorii genului, dar şi de cei care nu gustă această muzică. Nici măcar el nu-şi explică de ce este atât de iubit, iar SMS-urile de susţinere pe care le-a primit atunci când a fost concurent într-o emisiune televizată l-au făcut să realizeze faptul că are mai mulţi admiratori decât şi-a putut imagina. Modestia şi carisma l-au adus astăzi în topul celor mai plăcute vedete autohtone, iar noi am vrut să aflăm detalii din viaţa sa personală, pornind de la copilăria presărată cu greutăţi, trecând prin peripeţiile anilor de liceu şi ajungând la familia pe care o are astăzi. Jean este căsătorit de 15 ani cu o femeie minunată, care i-a dăruit o fiică pe nume Sabrina, astăzi în vârstă de aproape 14 ani. Ceea ce poate nu ştiaţi este că mai are un fiu, Alex, de 22 de ani, dintr-o relaţie anterioară, pe care l-a supravegheat îndeaproape. Ultimul lui proiect, de care este foarte mândru, este rolul lui Jean Buze de Aur, pe care îl va interpreta din această toamnă în serialul „Moştenirea”, difuzat de Pro TV.

„M-a bătut tata cu furtunul maşinii de spălat”
- Care sunt primele amintiri din copilărie care-ţi vin în minte?
- Îmi amintesc o întâmplare hazlie de când m-a trimis bunica la livadă să culeg fructe şi eu am plecat la gârlă, nu la ştrand, ca alţii. M-am dezbrăcat şi am intrat să mă bălăcesc. Când am ieşit din apă, am sesizat că mi-au fost furate hainele. Parcă m-a pedepsit cineva că am fugit de muncă atunci. Trebuia să plec acasă în fundul gol şi să trec prin tot satul aşa. M-am descurcat cumva, am rupt câteva frunze de porumb şi am improvizat o ţinută, şi aşa am ajuns acasă.

- Care sunt cele mai emoţionante momente pe care le-ai trăit alături de familia ta?
- Un moment emoţionant din copilărie a fost atunci când în clasa a V-a am rămas corigent la matematică şi mi-era frică să ajung acasă, ştiind că o iau pe cocoaşă de la tata cu furtunul maşinii de spălat. M-am antrenat bine, am băut un păhărel cu vişinată şi, cum am intrat pe uşă, am strigat la tata: „Stai! Nu da! Lasă-mă să mă încălzesc puţin!”. Nu a stat tata prea mult pe gânduri şi m-a dus în sufragerie, mi-a dat vreo 20 de furtunuri pe spate, de mi-a intrat matematica.

26-12-4- Unde ai copilărit?
- M-am născut şi am copilărit în Bucureşti, pe Dudeşti, dar în vacanţele de vară mergeam la bunica mea, la Titu, spre Târgovişte.

„Am moştenit talentul de la bunicul meu”
- Cum ai început să cânţi şi de la cine ai moştenit talentul?
- Talentul l-am moştenit de la bunicul meu, care era solist la nunţi şi la câteva restaurante cunoscute pe vremuri. Era cel mai bun dintre toţi. Am început să cânt la ţară. Aveam câţiva prieteni şi vecini care imitau diverse instrumente sau care cântau muzică populară. Într-o zi m-am întrebat: „Cum cântă, oare, ei? Ce, eu sunt mai fraier să nu pot?” Şi-mi aduc aminte că prima melodie pe care am cântat-o a fost „M-am născut între Carpaţi”, a lui Ion Dolănescu. Am luat două pietre, băteam în podea să ţin măsura şi cântam. Azi aşa, mâine aşa, până când m-a auzit cineva şi m-a luat să cânt într-o zi, când îi lipsea vocalistul.

- Cine ţi-a fost alături în momentele grele şi cine te-a sprijinit în carieră?
- Eu cred că Dumnezeu a avut grijă de mine. Când ţi-e scris ceva, acela îţi e destinul, dar trebuie să mai ai şi tu grijă de el. Dumnezeu mi-a fost alături tot timpul, iar eu nu mi-am pierdut credinţa niciodată. Simţind că am înclinaţie spre muzică, am urmat drumul acesta şi m-am străduit să fac totul cât mai bine, să-i mulţumesc pe oameni şi să pot evolua.

„Copiam de la Adriana Bahmuţeanu, dar îi aduceam colivă”
- De ce-ţi mai aduci aminte din perioada liceului?
- Eram coleg de clasă cu Adriana Bahmuţeanu, la care ţin foarte mult, la fel şi la Prigoană, dar şi la băieţelul lor, Maximus. Mă rugam de ea să mă lase să copiez la lucrări şi la teze, iar ea era fată bună şi mă ajuta, dar pentru asta mă trimitea la biserică să-i aduc colivă. Îi plăcea foarte mult.

„Sunt căsătorit de 15 ani”
- Când ai întâlnit-o pe soţia ta, Paula, şi cum v-aţi îndrăgostit?
- Este istorie. Am cunoscut-o în parc, când cântam la o nuntă lângă casa ei, iar vecinii, cum sunt curioşi, ziceau peste gard: „Să vedem cine e flăcăul ăla care cântă”. Am văzut-o, i-am făcut un semn, ea mi-a aruncat o privire care spunea: „Du-te, golanule!”. Până la urmă n-a mai rezistat, o fi zis că n-arăt rău. Aşa a fost destinul. Suntem împreună de 15 ani. Am luat-o de soţie după şapte luni, că nu mai rezistam la cât era de frumoasă.

- Ai foarte multe fane, Paula e o fire geloasă sau are încredere în tine?
- Nu e ea genul de femeie geloasă. Poate este, dar nu arată, asta şi pentru că ne înţelegem foarte bine, şi când există încredere unul în celălalt, totul merge perfect. Plus că la mine în casă nu există vedetism. Mi-a mai zis odată, în glumă: „Măi, actorul mamii!” Parcă Jean Constantin s-a reîncarnat în mine, aşa mă simt.

- Sabrina dă semne să-ţi calce pe urme? Este pasionată de muzică sau îşi doreşte altă carieră?
- Fata mea este pasionată de muzică, dar nu de a mea. Ea nu ascultă manele sau etno, ci muzică uşoară străină. Va împlini 14 ani în curând, este clasa a VII-a şi învaţă foarte bine, îi place matematica.

- Mai ai un băiat dintr-o relaţie anterioară. Cum te înţelegi cu Alex? Ştiu că te implici destul de mult în viaţa sa.
- Băiatul meu are 22 de ani, este mare, mâine-poimâine ajung bunic. Aş vrea să fiu bunic de băiat, să mai ies cu el la agăţat, că poate peste câţiva ani n-o să mai am „vrăjeala” de acum. (Râde!) Şi astăzi de dimineaţă m-am văzut cu fiul meu, vorbim des. El stă, deocamdată, la mama mea.

- Îţi doreai, la un moment dat, să-i testezi calităţile vocale. Ai reuşit să-l duci la studio? Îl lansezi într-o carieră muzicală?
- El nu vrea carieră muzicală. Nu îi place să cânte. El este mai mult preocupat de cluburi. Acum are o prietenă şi nu-l prind prea des pe acasă. I-am zis s-o aducă într-o zi, să mi-o prezinte, dar a zis că are tot ce-i trebuie, că nu mai e cazul să o văd şi eu.

„E prea multă tristeţe în ţara aceasta”
26-12-2- De când ai fost la „Dansez pentru tine”, crezi că a crescut simpatia oamenilor faţă de tine?
- Cu siguranţă, şi atunci am constatat că mă iubesc oamenii incredibil de mult, nici nu ştiu cum aş putea să le mulţumesc pentru milioanele de SMS-uri prin care m-au făcut să ajung în vârf la acea competiţie. Şi eu îi iubesc teribil.

- De ce ţine publicul la tine?
- Probabil pentru că sunt un popular şi modest şi a văzut că nu sunt un fiţos, chiar dacă sunt manelist, aşa cum mă numesc mulţi. Sunt un băiat cu suflet şi fac foarte multe acte caritabile, dar atunci când ajut copii defavorizaţi sau donez ceva nu-mi iau camere de filmat după mine, să mă laud cu ce fac. Asta este pentru mine şi pentru harul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Eu fac din suflet, cât pot, şi cred că este bine. Anul acesta sper să reuşesc să-i determin pe toţi cei care mă iubesc să fie şi mai fericiţi prin proiectele mele şi le pregătesc o surpriză foarte mare: mă vor vedea într-un rol de zile mari în serialul „Moştenirea”. Sper să le aduc zâmbetul pe buze, pentru că este nevoie de asta, e prea multă tristeţe în ţara aceasta.

- Ce-ţi mai doreşti acum?
- Să mă mut, că m-am săturat să stau la bloc. Cutie peste cutie, îl aud pe unul că sforăie, pe altul că tuşeşte... Abia aştept să mă mut la casă!

„Aş fi vrut să vă scap de criză”
- Dacă ai întâlni peştişorul de aur, ce dorinţe ţi-ai pune?
- În primul rând, îmi doresc să scape toţi oamenii de criza asta financiară. În al doilea rând, tot legat de lumea din jurul meu, observ că este „la modă” infarctul. Cred că se mănâncă foarte prost în România. Mi-ar plăcea să revenim la vremurile de odinioară, când fiecare îşi punea în grădina lui legume, o roşie, un ardei, un castravete, o ceapă, fără să mai bage în ele fel de fel de chimicale şi îngrăşăminte, care ne distrug sănătatea. Să se gândească fiecare la lucrul acesta, că şi aşa suntem destul de stresaţi. Măcar de alimentaţia noastră să avem grijă. În al treilea rând, îmi doresc să fim sănătoşi, că restul se rezolvă din mers.

- Ce ai face dacă ai intra în politică?
- Aş face tot posibilul ca fabricile să nu se mai închidă şi oamenii să nu mai fie trimişi acasă, ba chiar le-aş deschide pe cele care sunt acum pe butuci şi aş oferi cât mai multe locuri de muncă, pentru că în România e loc destul pentru producţie. Să nu mai importăm atâtea lucruri, să le facem şi singuri ca să ne dezvoltăm economia. Apoi aş oferi pământuri şi condiţii ţăranilor ca să dezvolte agricultura, să avem pe mese produse româneşti şi sănătoase.

„Sunt un băiat cu suflet şi fac foarte multe acte caritabile, dar atunci când ajut copii defavorizaţi sau donez ceva nu-mi iau camere de filmat după mine, să mă laud cu ce fac“

„Dau cu aspiratorul mai ceva ca Freddy Mercury“

26-12-3- Ai participat la o mulţime de emisiuni, iar la unele ţi-ai arătat şi calităţile de „gospodină”. Te mai pune soţia acasă la treburi casnice?
- Am făcut de toate pe la emisiuni, am făcut pe bucătarul, pe servitorul, am muls animale, capre, oi, vaci... ce n-am făcut!? Am stat la cratiţă, fir-ar a naibii, că nu-mi place deloc. Acasă o mai ajut şi pe nevastă-mea. Dacă m-aţi vedea cum dau cu mătura şi cu aspiratorul, sunt sexy, zici că sunt Fredy Mercury. Fac de toate prin casă, curăţenie, scutur, mătur...

„Prima melodie pe care am cântat-o a fost «M-am născut între Carpaţi», a lui Ion Dolănescu“

„Am fost un copil amărât“

- A fost greu să ajungi unde eşti astăzi, în plan muzical?
- Unde sunt astăzi? Că nu sunt nicăieri. (Râde) Dacă vreţi să ştiţi, m-am chinuit foarte mult, pentru că am fost un copil amărât. Nu m-am născut ca alţii, de bani gata. Părinţii mei sunt despărţiţi de 25 de ani, iar de la vârsta de 12 ani nu am avut tată. Mai am două surori şi un frate şi a fost greu pentru mama să ne crească singură pe toţi patru. Dar am muncit foarte mult. Eram la şcoală, dar lucram şi la un magazin de mobilă, strângeam gunoiul acolo. Apoi am cântat la Restaurantul „Gambrinus”, terminam programul la 22:00-23:00, că apoi venea Miliţia. Mă sculam la 5:00 dimineaţa şi mergeam la muncă, apoi la şcoală, la Liceul Industrial Republica. A fost foarte greu şi obositor. Nu e uşor să ai ce-ţi doreşti. E simplu să zici că vrei aia sau aia şi să te vaiţi că nu pică din cer. Dar, dacă pui osul la muncă şi capul la contribuţie, ai să vezi că reuşeşti. Totul se face prin muncă şi sacrificiu, şi aşa ai altă satisfacţie când obţii lucrurile pe care ţi le-ai dorit şi pentru care ai muncit din greu.